Maraton internaţional la Bucureşti: cum au băgat maidanezii viteză în atleţi

Sportivii africani au uimit bucureştenii prin rezistenţă şi viteză /// Foto: Ovidiu Micsik

Câteva sute de persoane au înfruntat, ieri, frigul şi ploaia alergând la cea de-a doua ediţie a maratonului internaţional Bucureşti

De câteva zeci de minute, şoferii unei firme de pe Splaiul Independenţei nu mai conteneau să numere alergătorii care treceau prin dreptul lor. "Alergaţi, alergaţi, aşa! Vă umpleţi de noroi pentru o diplomă şi o insignă", le strigau celor care treceau gâfâind şi gemând din greu pe lângă ei. Un trecător le şopteşte că premiul cel mare pentru maraton e de 3.000 de euro. Atitudinea şoferilor se schimbă. "Trei mii de euro, Petrică!", spune unul dându-şi şapca udă pe ceafă. "Să munceşti tu toată viaţa şi nu strângi banii ăştia". Petrică bate şi el pasul pe loc, inspirat de marşul celor care trec pe lângă el. Nu toată lumea alerga pentru bani, însă. Dimpotrivă, cei care au participat, ieri, la maraton au trebuit să scoată din buzunar între 20 şi 40 de euro, taxă de participare, majoritatea spunând, însă, că aleargă din pură plăcere.

Coloana alergătorilor continuă să curgă pe Splaiul Independenţei. Câţiva tineri gâfâie de zici că stau să-şi dea sufletul. Din spate îi întrece un pensionar care face paşi mai mici, dar mai repezi şi stă mai bine la capitolul respiraţie. Imperturbabile, alergătoarele profesioniste ţin drumul drept şi la viteză constantă. Afară plouă, nu sunt nici 10 grade Celsius, dar ele au rămas doar în chiloţi şi top, având doar mâinile protejate de mănuşi. Sunt stropite din cap până în picioare de noroi, dar lucrul acesta pare să le facă bine după un număr de kilometri încolo. Din urmă (având, totuşi, câteva tururi de centru al Capitalei în faţa celorlalţi) vin şi alergătorii africani care, mai mult ca alţii, îi determină pe trecători să aplaude. Pe bună dreptate. Au o viteză la maraton pe care bucureşteanul de rând nu o atinge nici când aleargă după autobuz...

Alergătorii de plăcere

Cea de-a doua ediţie a maratonului internaţional Bucureşti s-a adresat atât profesioniştilor, cât şi celor care aleargă de plăcere. Pentru cursa efectivă de maraton (42.195 kilometri) şi cea de semimaraton (21.095 de kilometri) taxa de înscriere a fost 40, respectiv 20 de euro. Evenimentul a mai constat, însă, şi într-o cursă "populară" de patru kilometri, una a copiilor, de un kilometru, şi una specială pentru persoanele în scaun cu rotile, de patru kilometri. Astfel, alergătorii de plăcere s-au amestecat pentru o perioadă cu maratoniştii profesionişti, cărora le-au cedat, însă, cu eleganţă culoarul cel mai bun de alergare. De altfel, alergătorii de plăcere, cei din cursa populară, puteau fi deosebiţi uşor de cei care porniseră la drumul de 42.195 de kilometri. Prietenii lor sedentari fuseseră postaţi în locuri strategice pe traseu pentru a-i imortaliza în fotografii la locul faptei. În locul echipamentului profesionist aveau tricouri personalizate sau cu un mesaj anume. Un alergăror venise cu sâni şi fese de cauciuc peste hainele de alergat, stârnind, mai mult ca alţii, uralele trecătorilor. Nu toţi au dus, însă, până la capăt, cursa de patru kilometri. "Cred că am alergat un kilometru jumate", spunea gâfâind George Biserică, unul dintre alergătorii care cedaseră. "De obicei fug mai mult, dar nu pe o vreme ca asta. Nu mai puteam să respir de la muci, iar dacă trăgeam aer doar pe gură imediat mă alegeam cu o gripă. Cred că m-a luat deja", a mai spus el. Doi pensionari suedezi, care s-au nimerit în Bucureşti pe timp de maraton, continuau cursa chiar şi după cei patru kilometri, deşi se mai opreau să respire din zece în zece minute. "Alergarea înseamnă sănătate. E dificil să urmez traseul, însă. Sper să nu mă rătăcesc", a zis Markus Pettersson, unul dintre cei doi. Cât priveşte vremea, cei doi nu păreau să fie foarte afectaţi. "Am văzut şi timp mai rău", a râs nordicul.

Maratoniştii - fugăriţi de câini

Bucureştenii care s-au văzut înconjuraţi de maratonişti s-au împărţit în două tabere. Primii, şi cei mai mulţi, au fost susţinătorii care îi aplaudau îndelung pe alergători şi îi susţineau pe africanii care treceau în viteză cu "allez, allez!". Multe aplauze şi strigăte de susţinere primeau şi cei care făceau cursa în cărucioarele cu rotile.

Mai mult, câţiva bucureşteni de bine scoteau sticlele de apă personale şi le înmânau alergătorilor, deşi de-a lungul traseului erau mai multe standuri cu apă şi băuturi energizante. Nu toţi erau însă la fel de prietenoşi cu maratoniştii. Pentru că centrul oraşului a fost închis pentru a se putea desfăşura cursa, mulţi şoferi s-au văzut nevoiţi să devină pietoni pentru o zi. Grupuleţe de oameni nervoşi traversau străzile printre alergători, ignorând fluierele poliţiştilor şi zicându-le sportivilor vorbe de dulce. Alţii reuşiseră să pătrundă cu automobilele pe traseul alergătorilor pe care îi claxonau să se dea la o parte din calea lor. Maratoniştii s-au confruntat şi cu alţi adversari. Pe porţiunile mai puţin umblate ale traseului, maidanezii Capitalei lătrau ca la urs la alergători, repezindu-se ocazional după câte unul şi dându-i aripi să mărească pasul...

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine