Meşterii nisipului

Meşterii nisipului

Venus din Milo şi Ştefan cel Mare, Turnul Eiffel şi Big Ben sunt doar câteva dintre „monumentele” Oraşului de Nisip ridicat printre magazinele unui mall din Bucureşti de nişte artişti olandezi. Martin şi-a luat cinci ajutoare de nădejde şi a venit să ne arate că din nisip nu se pot face doar castele pe malul mării, ci şi chipuri de oameni sau replici ale celor mai celebre clădiri din lume. De la primele ore ale dimineţii, vin la mall, dar nu că ar fi ahtiaţi după cumpărături, ci ca să sculpteze în nisip. Îmbrăcaţi cu tricouri jerpelite, pantaloni trei sferturi prinşi în talie cu un şnur, cei şase îşi ocupă locurile prin diferite colţuri ale magazinului şi se apucă de muncă. Cară găleţi în care zornăie câteva ustensile, iar la subraţ au o sticlă de apă plată. Cei şase artişti au lucrat mai bine de două săptămâni cu peste 17 tone de nisip ca să ridice sculpturile.

La intrarea în mall te întâmpină trufaş Turnul Eiffel, înalt de câţiva metri. Gură-cască se uită la detalii şi se minunează de cum stă drăcia fără să zboare un firicel de nisip. În apropiere e o sticlă de cola şi un pahar de frappe, tot din nisip, iar Venus din Milo priveşte semeaţă la trecători, câţiva metri mai încolo. „Înainte să ne apucăm de proiect, am avut două nopţi de muncă, să ne asigurăm că vine nisipul şi că toate lucrurile sunt la locul lor. Abia după aceea am început lucrul”, povesteşte Martin. Olandezul spune că pentru astfel de sculpturi e nevoie de nisip fin, tânăr, de pe albiile râurilor. „Am înţeles că nisipul a fost adus de undeva din afara Bucureştiului. Nu trebuie să fie nici prea fin, că pe urmă nu putem lucra cu el, iar cel de pe plaje nu poate fi folosit pentru că este vechi şi deteriorat”, explică olandezul.

Până să fie sculptat, nisipul este turnat în nişte cuburi de lemn, unde este presat. Artistul calculează cam cât nisip are nevoie, ce forme trebuie să iasă, cât de înaltă să fie opera, însă e o estimare grea, iar de cele mai multe ori îşi dă seama doar dacă are ceva experienţă în domeniu. Cu cât sculptura este mai înaltă cu atât baza trebuie să fie mai mare. Formele se pun treptat şi sunt din ce în ce mai mici. „La Turnul Eiffel am folosit şapte forme. După ce nisipul este strâns se poate lucra imediat sau mai putem aştepta câteva ore. Însă asta e partea mai grea. Se lucrează de jos în sus. Dăm jos o formă, sculptăm, şi tot aşa, pe rând. Urci şi cobori de zeci de ori”, povesteşte Martin. Spune că poate lucra în detaliu sau păstrând doar elementele esenţiale, totul depinde de client. A făcut Turnul Eiffel în zece zile, lucrând singur, şi în trei zile, cu ajutoare. „Avem nevoie doar de nisip, apă şi multă sudoare, aşa cum ne place nouă să spunem. Iar ustensile... orice poate fi ustensilă, o daltă, o perie, o bucată de plastic sau o lingură. Depinde ce formă vrei să dai”, spune sculptorul.

Martin a intrat şi în Cartea Recordurilor cu o sculptură în nisip de 21 metri înălţime. Asta s-a întâmplat în 2001, iar la proiectul acela au lucrat în jur de 50 de sculptori. „Fac asta de vreo nouă ani şi ne cunoaştem între noi. Lumea asta e şi mare şi mică. Suntem vreo 300-350 de sculptori în nisip în toată lumea. Sunt câţiva foarte buni în Europa şi câţiva în America, însă fiecare e individual, nu poţi spune că e cineva mai bun”, crede Martin. Cei cinci cu care a venit la noi i-a ales pe sprânceană, fiecare are propria viziune şi asta se vede în stilul de lucru. În general, au lucrat câte doi la o sculptură, timp de câteva zile, însă au şi creaţii individuale. Fiecare dintre cei cinci are o experienţă de câţiva ani în domeniu şi toţi au studii artistice: sculptură, pictură sau fotografie. Martin, arhitect la origine, spune că studiile sunt necesare, dar nu sunt esenţiale. Dacă faci asta ca un hobby, nu trebuie să studiezi, însă când acest hobby se transformă într-o meserie full-time, ar fi bine să ai şi ceva cunoştinţe în spate. Oricum, artiştii învaţă mereu unii de la alţii.

Martin are stabilite proiecte până în luna august, fie că este vorba de comenzi sau competiţii. „Am o viaţă minunată, dar sunt mereu pe drumuri. Anul trecut am fost plecat şapte luni. E plăcută schimbarea de atmosferă, peste tot e un fel diferit de a lucra, e cultura diferită şi trebuie să respectăm acest lucru. Sunt pentru prima dată în România şi aveam altă imagine înainte să vin aici. Pot spune că oamenii sunt foarte deschişi şi prietenoşi. Unii ne mai întreabă ce facem, iar copiii doar stau şi privesc”, zice artistul.

Martin vrea să încerce limitele la sculptat în nisip, dar e greu pentru că materialul e „surprinzător”. „Am încercat să fac o construcţie din patru piese de un metru pe un metru, puse una peste alta, şi când am ajuns la ultima s-a prăbuşit tot. Ştii că nu se poate, dar totuşi încerci. Chiar şi la alte sculpturi, când te apuci de lucru, ai imaginea finală în minte, dar te trezeşti că un braţ sprijinit pe piept cade şi nu îl poţi pune la loc, aşa că trebuie să regândeşti întreaga operă. Îi faci braţul pe picior sau o iei de la capăt. Nisipul e nisip. De exemplu, în gheaţă poţi face tot felul de nebunii, dar e greu de lucrat pentru că e frig şi ustensilele sunt grele”, povesteşte Martin. Cel mai greu proiect a fost în Germania, dar din cauza vremii: ploua, era ud, totul cădea, refăcea şi tot aşa timp de zece zile.

Meseria l-a purtat prin toate colţurile lumii. În America sunt la mare căutare personajele lui Walt Disney şi alţi eroi de desene animate, în Europa sunt apreciate lucrările de creaţie, mai spre latura artistică, pe când asiaticii adoră jocul cu nisipul colorat, dar riscă să cadă în kitsch.

„Lucrez cel puţin opt ore pe zi, am libertatea să îmi fac singur programul, însă îţi oferă şi o anumită incertitudine. Fără proiecte, fără bani. Oricum nu poţi face asta până la bătrâneţe pentru că este o meserie grea din punct de vedere fizic. Nu mai faci 12 proiecte pe an, faci doar trei-patru. Atunci poate redeveni un hobby”, spune zâmbind artistul. Până atunci, încearcă să-şi depăşească limitele. „Ceea ce spun eu când sculptez este că nu lucrez cu nisip, ci lucrez cu lumini şi umbre. Culoarea nisipului este aceeaşi, dar vezi cum devine ceva pentru că îi faci umbre. E o chestie mentală. Dacă înţelegi asta, devii un sculptor mai bun”, crede Martin.

Nisipul nu mai este de mult doar pentru plajă şi castele care se năruie în valuri. Etapa următoare sunt sculpturile: oameni, personaje de desene animate sau replici ale unor clădiri celebre. Par fragile la orice adiere de vânt, însă sculptorii spun că cel mai mare duşman este omul şi nu natura. Şase artişti olandezi au venit să ne arate cum poţi face artă din nisip şi pentru asta au făcut un Oraş întreg, taman pe holurile de la Plaza Mall.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine