Muzeul Ceasurilor n-are bani nici sa le-ntoarca

6 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere

Muzeul Ceasurilor n-are bani nici sa le-ntoarca

Ceasurile din patrimoniul national au intrat in "moarte clinica". Cu totul, sunt vreo 4.000 de piese, cea mai veche avand o jumatate de mileniu. Din toate astea, e mare minune sa gasesti 10 ceasuri care sa mai arate ora exacta. Ar putea fi salvate, daca ar fi restaurate si duse periodic la revizie. Dar asa ceva nu s-a mai intamplat de zeci de ani. Casa lor este Muzeul Ceasului din Ploiesti, unic in Romania si in Europa de Sud-Est. Multe piese de aici au corespondent in muzeele elvetiene si austriece. Valoarea ceasurilor de la Ploiesti e secreta, o stiu numai capii muzeului si au semnat sa nu vorbeasca. N-au voie sa dezvaluie nici macar care e cel mai valoros ceas. Doar atat se poate spune: ca o piesa poate face destul cat sa huzuresti toata viata sau sa-ti permiti chiar si o excursie pe Luna! In muzeu intri cu ceva teama. Te trezesti inconjurat de 500 de ceasuri, unele datate incepand cu 1562, unele mici cat unghia, altele masurand spre 3 metri, dai nas in nas cu pitpalaci si napoleoni calarind cadrane, cu serpi, roti de tunuri, Atlasi cu Terra in spinare, ceasuri-schelet si ceasuri masonice, Bachus tanc, mahmurind deasupra aratatoarelor. Germanii de acum 200 de ani i-au ras in nas lui Napoleon: au mesterit un ceas cu silueta sa, purtand o oglinda in mana si un brici in cealalta. La fiecare ora exacta, caricaturii lui Bonaparte ii ies gherute, i se bulbuca ochii si incepe sa-si rada obrazul. Nu le-a trecut prin cap ceasornicarilor de la 1800 cata veselie o sa le aduca pruncilor ploiesteni cu "jucaria" asta. Nobilii de demult erau obsedati de ceasuri, tineau cate unul in fiecare camera: in biblioteca - ceasuri de masa ornate cu ganditori si teancuri de carti, in budoare - ornice cu barbati in pantaloni scurti facand curte damelor, in saloane - monstruleti si femei razboinice din Evul Mediu, pe seminee - serpi si ingerasi cu clepsidre in maini. Nici in calatorie nu se puteau lipsi de ceasuri; primul din lume care a avut un ceas de calatorie a fost Napoleon. Un elvetian l-a inventat special pentru el. Cel mai grozav astfel de ceas din muzeu este o scena militara de pe vremea lui Bonaparte: lupta se da cu tunul, iar cadranul ceasului este tocmai roata tunului. Oamenii de arta vin sa studieze zile intregi printre ceasurile acestea, uita de ei, "scaneaza" fiecare milimetru, pipaie lemnul, il miros. Pleaca ametiti de pendulele stil Ludovic al XIV-lea si de ceasul Rocaille ingropat in marmura alba, facut de niste artisti francezi in secolul al XVIII-lea. Cea mai veche piesa e ceasul astronomic al olandezilor. Asa ceva n-ar strica sa avem in buzunar nici astazi; arata miscarile Soarelui si ale Lunii, zilele saptamanii, lunile, anotimpurile, anii bisecti. Un astfel de ceas avea si Cuza. Ceasul cu apa a fost facut la Londra in 1654 si este unic in lume. Suna sofisticat, dar mergea dupa reguli simple. Avea doua bazine, in primul se punea apa, aceasta cobora periodic in al doilea bazin, iar in coborare antrena un lant care misca limbile ceasornicului. Apa era calculata astfel incat, in fix 24 de ore, sa se scurga toata. Inca putin, si ceasul va ajunge epava; la cum arata, probabil n-a fost restaurat niciodata. Culorile s-au sters, partial si inscriptiile. Alaturi sta ceasul-arzator. Avea functie dubla: arata ora si facea lumina. Era, de fapt, o lumanare gradata cu 24 de intervale, ce ardea permanent. Se folosea o ceara unsa cu substante speciale, fiecare interval arzand intr-o ora. Oamenii din trecut aveau mai multa imaginatie, mai multa rabdare si mai mult simt practic. Migaleau si cate un an la un ceas-schelet, de buzunar. L-au botezat asa fiindca intregul mecanism, cu tot cu arcuri si suruburi, era la vedere. Il acoperea doar un capac transparent. I se mai spunea si "ceasul-invizibil", fiindca, din gramada de suruburi, era greu sa citesti ora. O curiozitate: ceasul-uzina cu aburi in miniatura, lucrat la Paris, in anul 1800. Curiozitati sunt mai multe: ceasul morarului, al frizerului, ceasul-umbrela si stampila. Foarte practic, ceasul antifurt. Se tinea la buzunar cu lant si avea prevazuta un fel de ghinda, in interior cu 5 ace al naibii de ascutite. Daca vreun hot indraznea sa traga de lant, se deschidea ghinda si-l intepau acele. La fel de practice erau ceasurile ingropate in portofel sau breloc. Ceasurile in miniatura sunt inestimabile, majoritatea sunt facute in cele mai mari manufacturi elvetiene. Ceasul de buzunar al lui Carol I iti da fiori. Pe o suprafata de diametrul unui ou sunt incrustate 156 de diamante. Are vecini importanti: ceasul lui Alecsandri si al Marelui Duce Nicolae. Istoricii vin sa le studieze nu neaparat pe acestea, ci mai ales pentru ceasurile-semnal, dupa care se recunosteau "fratii" masoni intre ei. Daca nu vor incepe sa fie conservate, riscam sa pierdem ceasurile-minune. Unele deja sunt mancate de cari. "Piesele sunt foarte degradate, cateva au uzuri mari de tot, altele au geamuri sparte, limbi lipsa, arcuri rupte. Vizitatorul nu stie ce e in interiorul lor. Se vorbeste de 10 ani despre restaurare, dar pana acum nu s-a miscat nimic. Angajatii muzeului nu sunt specialisti in conservare, ei cred ca e suficient sa le stearga de praf. Spre comparatie, muzeele din Elvetia au ceasuri vechi de 400 de ani in foarte buna stare de functionare si laboratoare de restaurare-conservare chiar in incinta. Si ale noastre ar putea deveni la fel, daca ar fi reparate si intretinute", spune Mihai Ceciu, restauratorul muzeului. Laboratorul sau nu este in muzeu, ca la elvetieni, ci in Bucuresti. N-ar fi asta problema, ci faptul ca nu sunt bani pentru intretinerea patrimoniului. O revizie periodica ar costa intre 95 si 700 de RON, iar restaurarea - intre cateva sute si cateva mii de lei. Revizia se face o data la 5 sau la 10 ani, iar restaurarea - o singura data. Mai nou, conacul boieresc in care se afla muzeul sta sa cada. Nici pentru o renovare serioasa nu sunt bani. In unele locuri sunt infiltratii, chiar in spatele ceasurilor de patrimoniu. Daca vrei sa admiri conacul, n-ai voie sa te apropii prea mult, sa nu te omoare vreo bucata din acoperis. Ca sa salveze viata trecatorilor, cei de la muzeu le-au imprejmuit cu niste bare metalice.