NASA de România va trimite un roboţel pe Lună

Postat la: 13.07.2010 20:08 Ultima actualizare: 14.07.2010 11:19

NASA de România va trimite un roboţel pe Lună

Ce au în comun cel mai mare balon solar din lume şi prima rachetă din lume cu motor reutilizabil, ecologic, din materiale compozite? Faptul că ambele au fost făcute de români, la Râmnicu Vâlcea. " Tăticii" lor sunt inginerii de la ARCA. Ţin legătura cu NASA şi sunt lăudaţi de presa străină. Se autofinanţează şi, în dezastrul financiar din ţară, ei reuşesc să prospere. Se pregătesc ca într-o zi să trimită un român în cosmos

Laboratorul e construit într-un loc secret. Numai atât e voie să ştim: se află în Râmnicu Vâlcea. "Imaginaţi-vă o hală utilată cu toate sculele posibile, de la strunguri şi bormaşini până la fierăstraie electrice. Apoi, bancuri de probă, standuri de testare a motoarelor şi foarte multe rezervoare. Se mai lucrează şi noaptea, şi sărbătorile. Peste tot sunt alarme, uşi securizate şi camere de filmat. Dar intruşi oricum n-am avut. Ce să facă hoţul, să ia racheta în spinare şi să fugă cu ea?", râde Simona Popescu. Este voluntar şi purtătoare de cuvânt a ARCA (Asociaţia Română pentru Cosmonautică şi Aeronautică), un fel de NASA de România.

În 11 ani de zile, de când există Asociaţia, a construit şi lansat patru rachete şi trei baloane solare. Ultimul a şocat de-a dreptul, căci, la cei 50.000 de metri cubi ai săi, adică exact cât opt blocuri cu zece etaje, a fost cel mai mare balon solar din lume. S-a ridicat peste avioanele de linie, la 14.700 de metri altitudine. Mai înainte apucaseră să vină cu o premieră mondială: prima rachetă cu motor reutilizabil şi ecologic, făcută din materiale compozite. Au botezat-o Demonstrator 2B şi au lansat-o acum şase ani, la Capul Midia. "Motorul mergea pe bază de apă oxigenată (70%), cel mai ieftin combustibil, aşa că a fost şi prima rachetă ecologică lansată în România. A fost testat de 28 de ori, iar a 29-a oară l-am pus pe rachetă şi a zburat cu ea. Îl avem şi acum. A participat la X Prize Cup, un fel de Formula 1 a rachetelor. Demonstrator 2B a fost, poate, cel mai important lucru pe care l-am făcut până acum. Ideea a fost a preşedintelui Asociaţiei, a fost pur şi simplu o sclipire...", zice Simona.

Prefectul de Vâlcea: "O rachetă la mine în oraş?"

Povestea ARCA pare incredibilă, zici că e ruptă din filme. A început din nimic, la Sibiu, când o mână de studenţi de la Inginerie Aerospaţială s-au adunat în faţa casei memoriale a lui Hermann Oberth, unul dintre părinţii astronauticii. "Cel care i-a adunat a fost Dumitru Popescu, preşedintele de acum al ARCA. Atunci a decis să înfiinţeze o asociaţie care să schimbe ceva din nivelul scăzut al activităţii aerospaţiale din România de atunci. Au fost în jur de 60 de fondatori: muncitori, pensionari, studenţi, economişti, jurişti, mulţi dintre ei, foşti colegi de facultate.

Doi ani, Asociaţia a stat înfiinţată numai pe hârtie. Cum internet nu prea avea lumea pe acasă pe vremea aceea, membrii mergeau la internet cafe-uri. Într-o zi, un grup a găsit pe net o competiţie aeronautică americană, Ansari X Prize. Ideea concursului era ca o echipă privată de oriunde din lume să construiască o rachetă din fonduri private şi să o lanseze într-un zbor suborbital, la 100 de kilometri altitudine, adică acolo unde începe spaţiul terestru". Dar pentru asta aveau nevoie de 1.000 de dolari, taxa de înscriere.

S-a rezolvat tot prin sponsori. Interesant că banii s-au strâns repede, la insistenţa prefectului. Nu era el chiar pasionat de rachete, dar tinerii de la ARCA deja apucaseră să-l uimească: cu ceva vreme în urmă construiseră nişte rezervoare de rachetă de care nimeni nu mai făcuse până aunci. Erau din materiale compozite, de trei ori mai uşoare decât oţelul, mai elastice şi mai rezistente la şoc decât materialele clasice. Apoi racheta propriu-zisă au expus-o pe o pistă de avioane dezafectată. Prefectul, când a auzit, s-a mirat: "O rachetă la mine în oraş? Hm, dar cine or fi ăştia care fac rachete?".

Citeşte mai departe în pagina următoare

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

29 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 CATALIN MAMOTA- VLADESTI 14.07.2010 14:23

FELICITARI , ARCA ! FELICITARI DOMNULE DUMITRU POPESCU ! stiu de activitatea dumneavoastra de aproape 10 ani. MERITATI MULT MAI MULT DECAT POT SPUNE EU.

 
#2 Opriti Lansarea 14.07.2010 16:58

Rachetele facute de ARCA sunt niste g.o.g.o.m.a.n.i.i. tehnice iar Dumitru Popescu seful organizatiei un i.n.c.o.m.p.e.t.e.n.t. care nici macar nu a fost in stare sa-si termine facultatea de aeronautica, abandonind-o in anul trei.
Mai multe informatii (adevaruri nu minciuni indrugate de Simona Popescu nevasta lui Dumitru nu voluntar la ARCA) despre cine este de fapt ARCA gasiti aici:
www.stiinta.info/forum/index.php?topic=3829.0

 
#3 Arca salvarii personale 14.07.2010 21:50

Haideti sa vedem care sunt acele rachete (afara de Demonstrator 2B care a cazut in bot la cateva sute de metri distanta, dupa un zbor comparabil cu cel al unor rachete de copii, din hartie). Construit si lansat 4 rachete???
Poate includeti cele trei, legate una de alta, care nu s-au ridicat din apa atunci cand balonul care trebuia sa le scoata de acolo (...cel mai mare, etc) nu s-a umflat.
In ziua de zi conteaza realizarile nu intentiile si vorbele mari. Unde sunt realizarile, afara de reclama zgomotoasa menita a aduce aminte boborului si sponsorilor ca ARCA inca exista si chiar lucreaza. 10 ani cu ZERO rezultate concrete, dar cu atat de multi bani cheltuiti incat puteau sa lanseze rachete spatiale, asa cum au facut altii inaintea lor, cu o mica fractiune din bani. Nu aveti decat sa cautati pe Internet aiurea sau chiar in pagina lor ca sa va lamuriti de cate proiecte s-au apucat si toate au fost lasate in coada de peste. Nu realizarile ii intereseaza ci BANII sponsorilor. E greu de gasit o slujba ca lumea in Ro, mai ales cand nu ai decat o bruma de scoala. Din cand in cand se plateste cate un articol ca acesta, prostimea crede si se minuneaza.

 
#4 Andrei Lazar 14.07.2010 22:20

Traim intr-o tara libera si fiecare are dreptul sa faca ce vrea cu mintea lui. Popescu e un privat, care a ales sa faca rachete si a demonstrat impreuna cu echipa lui, ca poate sa le si lanseze. A scris, in plus, o pagina de istorie, facand in doar zece ani lucruri exceptionale pentru stiinta romaneasca, dorind sa schimbe ceva intr-un domeniu care era inexistent in Romania.
Einstein spunea: intotdeauna se vor gasi nebuni, care sa conteste realizarile celorlati.

Asa e, aveti dreptate.
Exista in Romania o organizatie spatiala care face...: www.rosa.ro

 
#5 ARCA=hotie 15.07.2010 00:36

Nu este vorba nici pe departe de geniu sau macar competenta inginereasca la Dumitru Popescu, seful ARCA, pentru ca daca ar fi avut aceste calitati si-ar fi terminat facultatea de aeronautica si nu ar fi abandonat-o. De asemenea, in cei peste 6 ani de cind tot lanseaza rachete (pina acum numai una a zburat vai de lume) calitatile sale ingineresti ar fi fost remarcate. Nu a facut nimic extraordinar Popescu pentru stiinta romaneasca. Ba dimpotriva, aberatiile sale tehnice stirnesc risul.

Din punct de vedere al fizicii, racheta HELEN este o caricatura tehnica izvorita din mintea unui nebun (Popescu este suspectat de paranoie) care nu cunoaste legile naturii.

POZA RACHETEI HELEN
www.arcaspace.com/images/helen2_loading.jpg

Avea posibilitatea sa probeze pe un model redus, o macheta, stabilitatea acestui caraghioslic de nava spatiala cu o contragreutate agatata de motor, pentru a vedea ca se va da peste cap cazind pina la urma pe pamint fara a cistiga altitudine mai mare decit citeva zeci de metri.

Rachetistul american Goddard a experimentat in 1926 cu o racheta gen ARCA HELEN, stabilizata cu contragreutate, si a esuat asa cum au prezis legile fizicii.

Pe de alta parte racheta ARCA este totusi destinata zborului in atmosfera. Chiar daca pleaca de la 14-18 km altitudine, forma sa trebuie sa fie aerodinamica deoarece viteza lui HELEN este foarte mare si frecarea cu aerul rarefiat devine importanta. Forma aleasa de Dumitru Popescu, pe motiv ca dintre toate corpurile cu aceeasi suprafata (aceeasi greutate a carcasei) sfera are volumul cel mai mare (poate sa tine cantitatea maxima de combustibil), este deosebit de proasta din punct de vedere aerodinamic.

Singurul lucru pe care il va realiza ARCA si Dumitru Popescu dupa esecul rachetei HELEN este sa faca de rusine ingineria aeronautica din Romania. Vor ride de noi toate posturile de televiziune straine zicind ca romanii sunt niste i.d.i.o.t.i..

In ceea ce priveste caracterul privat al ARCA, sa fim seriosi, grosul finantarii vine din contractele de cercetare cu Statul Roman, adica de la buget. Dumitru Popescu nu face altceva decit sa-si bata joc de banii contribuabililor fara a produce altceva decit circ ieftin.

 
#6 Marius 15.07.2010 01:32

"....la 100 de kilometri altitudine, adică acolo unde începe spaţiul terestru". !!!!
STIMATA REDACTIE! OARE CHIAR NU CITITI SI CORECTATI INAINTE SA DEBITATI PROSTII?
Adica spatiul terestru incepe la 100 de km altitudine? "Bravo. Ffelicitari".

 
#7 Pendulum rocket fallacy 15.07.2010 01:34

"Pendulum rocket fallacy" sau "Mitul rachetei *", asta este racheta HELEN pe care vrea ARCA sa o lanseze.

Demn de remarcat ca, din lipsa de cunostiinte tehnice si dind dovada de o ingimfare si aroganta care sfideaza caraghiosul, Dumitru Popescu seful ARCA a denumit acest "Pendulum rocket fallacy", "metoda de stabilizare Popescu - Diaconu" dupa numele inventatorilor sai.
Bietii nebuni, au descoperit mitul rachetei * la mai bine de 70 ani de la infirmarea sa si in prostia lor fara margini si-l aroga ca stralucita inventie personala.

O vreme, inainte de 1926 a circulat un mit potrivit caruia daca de o racheta este suspendata o contragreutate cu o coarda, atunci pendulul astfel format sub racheta ii va stabiliza acesteia miscarea pe verticala facind-o sa tina directia "in sus" indiferent de perturbatiile aleatoare, atmosferice sau de alta natura, care ar tinde sa devieze racheta de la traiectoria dorita.

In 1926 Rachetistul american Goddard a demonstrat experimental ca un pendul atirnat sub o racheta nu are efect de contrabalansare a acesteia si nu o impiedeca sa se dea peste cap si sa cada in final pe pamint.

Lui Dumitru Popescu i s-a explicat, atit cu exemplul lui Goddard cit si cu modelari pe calculator ale traiectoriei unei rachete cu pendul, ca aceasta face pur si simplu tumbe, rotindu-se in aer si cazind catre pamint in acelasi timp. Din pacate seful ARCA nu vrea sa inteleaga, incapatinindu-se cu o persistenta de bolnav psihic sa construiasca acest Pendulum Rocket Fallacy.

Racheta HELEN pe care ARCA tocmai vrea sa o lanseze in vara lui 2010 este a treia stabilizata cu pendul. Inutil de spus ca celelalte doua mai vechi, din diverse motive, nu au mai zburat. Au fost abandonate inainte de testul final de stabilitate indusa de pendul. Asa se va intimpla si cu actuala nava cosmica. In final va fi abandonata inainte de a-i porni motorul. Se va trece la proiectarea altei aberatii.

 
#8 Y 15.07.2010 09:12

Ce usor e pentru cercetatorii cu diploma, care stau in fotolii pompoase si, chipurile, in numele stiintei, cheltuiesc banii publici pe hoteluri de 5 stele in strainatate si pe excursii, sa critice pe cei care misca ceva in tara asta. Ce usor e pentru cei care nu au initiativa sa arate cu degetul.
Domnule Cercetator si acolitii, deocamdata ARCA a FACUT ce se vede si se poate palpa.
Da, hai s-o recunoastem ARCA va evolua indiferent de ce spuneti.
Altii, cu morga si tot girul isi vor pierde noptile denigrand si facandu-se ca fac cercetare ca sa nu se vada unde se duc, cu adevarat, banii.

 
#9 Ionescu nestiutorul 15.07.2010 15:02

Mai oameni buni. Ce aveti cu omul acesta? Ati vazut vreun profesor universitar, sau o echipa de profesori universitari de la vreo politehnica din Romania facand ceva palpabil?
Eu unul nu am vazut decat cursurile lor precum si notele lor.
Mai nou vad cum cate un profesor este chemat la judecata cum ca ar fi luat mita pentru examene.
Asadar mie unul imi este lehamite de asemena oameni care stau si critica ideiile unui om care doreste sa realizeze ceva prin forte proprii.
Asadar taceti din * si lasati-l pe om sa isi puna in practica ideile.

 
#10 Rachetist 15.07.2010 16:56

@Ionescu nestiutorul
Daca ar fi vreun experiment de bun simt si cu adevarat particular, Popescu ar putea fi lasat sa faca ce vrea. Atunci insa cand se arunca banii, fie ei din sursa privata sau de la stat in timp ce se inunda presa si TV ul cu aberatii despre realizari inexistente opinia * ar trebui sa se intrebe DE CE ar trebui lasat in pace. Poate cu banii aceia s-ar putea face altceva, mai bun, chiar in domeniul rachetelor. Este ciudat cum atatia ziaristi sau sponsori nu se uita mai atent la proiectele acestui grup, poate asa s-au obisnuit asa de cand cu politica romaneasca unde fiecare da din * fara sa dovedeasca nimic,in plus e limpede ca habar n-au de legile cele mai elementare ale fizicii. Toata mascarada asta cu Helen trimite in derizoriu stiinta si tehnologia romaneasca si impostorul ar trebui dus la doctor. Foarte putini stiu ca de fapt Popescu e popa, a adsolvit Seminarul teologic, nu ingineria.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa