|
NATO, ca un jaguar pe Luna
de Bogdan MUNTEANU | 06 IULIE 2006
In burta Atlanticului, intr-un loc unde portughezii au ras demult aproape tot ceea ce era verde si a dat numele tarii, Forta de Reactie Rapida a NATO (NRF) a "cucerit" trei insule din Capul Verde pentru o luna si jumatate.
NATO, ca un jaguar pe Luna
In burta Atlanticului, intr-un loc unde portughezii au ras demult aproape tot ceea ce era verde si a dat numele tarii, Forta de Reactie Rapida a NATO (NRF) a "cucerit" trei insule din Capul Verde pentru o luna si jumatate. Satula sa fie privita ca un tigru de carton, NATO a dovedit ca poate sari ca o felina oriunde in lume, aruncand peste 7.000 de militari, cu toate cele necesare luptei si traiului zilnic, la 5.000 km de cazarmile Europei. Chiar in aceste zile se incheie exercitiul-experiment intr-o tara unde putini au auzit macar de NATO, iar asprimea locurilor te face sa crezi ca aici au filmat americanii aselenizarea. NRF a ridicat in desert o baza complet echipata, adusa pe aer si mare, in numai zece zile. Intitulat "Steadfast Jaguar 2006", dupa cel mai mare pradator din emisfera vestica, exercitiul a fost testul ultim pentru NRF, care, de la 1 octombrie, trebuie sa fie in stare sa deplaseze, intre 5 si 30 de zile, oriunde in lume, pana la 25.000 de militari. Basca sa loveasca inamicul cu precizie de felina. In Capul Verde, "jaguarul" NRF a trebuit sa calce atent ca o pisicuta, sa nu tulbure ecosistemul fragil si nici pe localnicii ce traiesc din turism, pescuitul tonului si banii trimisi din strainatate de conationalii emigrati, de doua ori mai multi decat cei 400.000 din tara. Daca razboiul pare o joaca pentru trupele de elita ale NRF, a asigura logistica high-tech a unei unitati cu 20 de nationalitati si a "castiga inimile localnicilor" - cum impun valorile Aliantei - este infinit mai greu.
O saracie fericita
Pe insula Sao Vicente, cartierul general al exercitiului NATO, cuvantul belsug nu poate fi lipit decat de alte doua: vant si praf. Copaci nu-s mai multi de cateva duzini, mai toti "palmieri de Mamaia", stropiti zilnic de om. Singurul animal intalnit in trei zile - o vaca desenata pe indicatorul "Atentie, animale!". In rest, ici-colo cate un caine sau o mata, dar nici o capra, o gaina macar. Muste - nici cate degete la o mana. Pana si temutii paraziti africani au disparut in ultimii 50-60 de ani, rapusi de seceta. Ce alta repetitie mai buna pentru soldatii NATO, gata sa preia controlul in Afganistan, unde sunt si cu vreo 20 de grade mai mult ca in Capul Verde, decat sa faca smotru prin vaile adanci si fierbinti ca niste guri de balaur? Pe militari ii apuca lesinul sau durerea de burta, elicopterele si blindatele se gripeaza, dar tocmai asta e scopul exercitiului, sa testeze oamenii si masinariile "la rupere". Conditii mai rele nici ca se puteau gasi decat in aceste rape, unde e un chin si sa calci pe bulbucii de lava intariti ca bolovani negri si bruni, in timp ce esti biciuit de un praf care se face ca sangele sub dus. In afara de arbusti uscati si chirciti de rafale, nu creste nimic, ca nu prea mai ploua nici in "sezonul ploios". Pentru oamenii locului, ce traiesc in case fara garduri sau vreun cotet imprejur, vesnic in slapi si tricou, dar veseli ca in telenovelele braziliene, militarii NATO par cazuti de pe Marte. Prima misiune a NRF a fost sa-i convinga pe bastinasi ca a venit cu ganduri de pace, prin demonstratii cu public, editarea unui saptamanal in portugheza si vesnice asigurari ca nici o picatura din apa locului nu va fi folosita. Toata apa militarilor e desalinizata din ocean, iar gunoiul va fi impachetat si luat acasa. Intr-un loc unde soarele ajunge sa fie un blestem 350 de zile pe an, desi norii se plimba sadic pe cer zi de zi, nu saracia socheaza, ci oazele de prosperitate. In camera de hotel ai tot ce gasesti in Europa, dupa buzunar, de la vreo 30 de euro la peste 100 pe zi. Receptionerele sunt amabile si cand le pui sa rescrie a saptea oara chitanta pentru decont pe care o gresisera de sase ori. Magazinele au si produse gen "doua la zece mii", dar si de supermarket de Piata Amzei, majoritatea aduse din Portugalia si Brazilia. Cersetori nu-s mai multi ori mai sacaitori ca la Bucuresti. Dincolo de orice, soselele din Capul Verde te lasa mut de uimire, caci, fie si dogorite si zdrelite neincetat de granule de sare, se incapataneaza sa nu aiba nici o crapatura. Pe insula Sal, de nici 30 km de la nord la sud si cu doar 14.000 de locuitori, gasesti o autostrada cu trei intersectii cu sens giratoriu. Taximetristii calca desculti, catre 140-160 la ora, pedale de mertane, forduri sau toyote. Culmea e ca in oras, nimeni nu se mai gabeste, iar la intersectii, soferi isi ofera unul altuia prioritate facand semne politicoase cu mana, ca la intrarea in lift. Viata are alt ritm aici, iar daca apa de robinet e scumpa, localnicii - urmasi ai amestecului de fosti sclavi africani si aventurieri portughezi, italieni, spanioli, olandezi etc., ba si evrei fugiti de Inchizitie - parca nu se mai satura de ocupatia numarul unu: scalda in Atlantic. In rest, pentru ca slujbe nu prea sunt, toata lumea sta la umbra si asculta mai mereu acea muzica melancolica ce a facut-o celebra pe Cesaria Evora. Sarac, dar fericit, arhipelagul i-a fermecat pe italieni, ce cumpara in draci de la doua camarute cu 50.000 euro la viloaie cu etaj si garaj de peste 140.000 si ridica hoteluri. In maximum doi ani, aceste insule-santier vor avea alta fata, dar inca nu ai pe ce sparge banii. Destinatia e ideala pentru cei care nu vor "distractie", ci doar odihna pe plajele fine ca praful de aur, in golfurile cu valuri naravase, bune de surfing, in locuri grozave de pescuit, pe varfuri de munti cheliosi ce ofera panorame superbe sau pe vulcanul din insula Fogo, ce poate reizbucni oricand, pentru a treizecea oara in 500 de ani.
Boom al constructiilor, cu ciment "Made in Romania"
Inainte sa cumperi un dinte de rechin, o scoica, o statueta sau un colier, in Capul Verde esti intrebat de unde vii. Imediat, fara cel mai mic gest de mirare, vanzatorul iti spune: "Romania... pai am un prieten care a fost acolo". Sau un frate, sau un unchi, sau oricine altcineva. Odata deschisa discutia, sigur esti imbrobodit sa cumperi, la preturi surprinzator de bine corelate cu cele europene, un mic suvenir. Cineva parea insa sa stie pe bune ceva de Romania - Issa, autointitulat "artist pictor" pe cartea de vizita in italiana. Palmuind cu admiratie peretii albi si drepti din atelierul lui, Issa mi-a zis: "Pe sacii de ciment scrie «Made in Romania». Calitate foarte buna. Singur am putut sa construiesc si toata lumea construieste". Pe langa tactica legata de tara de bastina a musteriului, poti fi luat si mai direct cu "mon ami", semn ca trebuie sa te tii bine de buzunar, mai ales in fata unui negru ca Ibrahim, cat un urs cocotat pe labele dinapoi, cu o camasoaie de matase pana la genunchi, plin de ghiuluri. Te opreste pe strada doar pentru ca te vede strain. "Mes amis, de unde sunteti?" "Belgia si Romania..." "Aha... eu sunt foarte fericit azi", incepe Ibrahim, ex abrupto, o poveste despre primul sau fiu nascut cu o zi inainte, pentru care s-a rugat toata ziua. Acum, trebuie negresit sa ofere o ofranda pretioasa unor straini, in lipsa careia copilul sau nu va intra cum se cuvine in lume. Cu un chip solemn de sef de trib, Ibrahim ne pune in pumn cate o punguta "cu aur", de la taica-su, bijutier la Anvers. In bezna noptii, dintii-perla ai lui Ibrahim turuie despre ceremoniile de binecuvantare a nasterii si despre petrecerea la care ne-ar fi invitat daca nu am pleca a doua zi. In fine, si noi trebuie sa-i dam ceva, tot ca sa-i mearga bine copilului. Cand ne scotocim si vedem ca n-avem "nimic de suflet", cum ne cere initial, "ceva" devine "oricat". Cu gandul la "Filantropica" lui Caranfil, caut bancnota cea mai mica la indemana, vrajit de povestea lui Ibrahim, care te implora sa te rogi pentru micul sau Ali si sa nu vinzi aurul, ca "aduce ghinion copilului". In schimb, notandu-ne prenumele in carnetel sau, si el se va ruga pentru noi. Aproape ca nu realizez absurdul situatiei, ca omul ce ofera aur "de 900 de euro", cere bani pentru un ied de sacrificat conform traditiei. Scap usor cu 20 dolari, caci amicii belgieni scot impreuna peste 70 de euro. Cine stie pe cati dintre recrutii de 18-19 ani din Norvegia sau Germania i-o mai mai fi prostit Ibrahim cu aceeasi poveste, dar e clar ca intalnirea cu NATO a fost benefica pentru el. Poate si pentru alti localnici, care se vor trezi cu cateva scoli reparate din banii de diurna si taxa pentru un cros al militarilor, ce au tinut noapte de noapte localurile deschise pana tarziu. Periplul "jaguarului" NRF pe Luna pare sa fi fost un succes, caci, din Golful Pisicilor de pe Sao Vicente, secretarul general al organizatiei, Jaap de Hoop Scheffer, trimite amenintari voalate catre inamicii din cele patru zari: "Daca ai ceva precum NRF, sigur nu o vei tine in dulap, sa se prafuiasca"... Pe oamenii din Capul Verde nu ii intereseaza NATO si razboaiele sale, ci sa vina cat mai multi turisti. Dar, oricate nimicuri ai cumpara de la vreun "ami", observand doar acasa ca n-ai facut nici un chilipir cum credeai, oricat de prost stiu adunarea si scaderea localnicii (mereu in defavoarea cumparatorului!), majoritatea militarilor sigur vor face o buna reclama insulelor.
Cuvinte cheie:
|
EDITORIAL 
