OAMENI ŞI CAI. Adevărul despre "sălbaticii" care au mâncat CAII DE LA LETEA pe pâine

Adevărul despre Letea - Dosar. Lupta pe viaţă şi pe moarte între stat, om şi cal. Prima parte – Glasul leteanului

Dincolo de stări, emoţii, interese şi scandaluri, rămâne realitatea, ca un circ părăsit. Scandalul cailor de la Letea mai reverberează din când în când, revenind în actualitate tot mai vag şi mai stins. La două luni de la evenimente, ne-am propus să vedem cu ochii noştri pe cine mai interesează soarta cailor, ce se mai întâmplă la Letea, unde şi în ce stare se află cabalinele "arestate" la Brăila, dacă autorităţile sunt interesate să găsească soluţii, cine şi de ce se face vinovat.

"10 lei, şefu'. Asta-i cursa. Pleacă pe la 7 fără ceva. Te scoli mata mai devreme, te-ndemni la mers până la barca lu' unu, Nelu, şi treci Dunărea. Dincolo e cursa. Te descurci sigur. Pân' la Letea, faci o oră, că-i drum prost… dă-i dracu' cu drumu' lor", se aprinde scurt nea Vali, om cu frâne trainice la bicicletă, gata-gata să mi-l arunce-n braţe, direct din şa, când îl rog să oprească pe una din străzile Sulinei.

"Dar cu caii cum e?" întreb eu curios. "Aa, cu caii… Care cai?!"

"Cum care? Caii cu scandalul, cu vânzarea, cu abatorul…"

"Caii, şefu', sunt la locul lor. Nici dracu' nu mai ştie de ei. Gata! S-a dus circu'. Am rămas noi, cum eram înainte, cu maţele goale. Nu mai prindem geambaş care să cumpere cai de-acuma…"

Se uită-ntr-o parte şi scuipă scurt. Mai mult o grimasă decât un gest. "La ce să-i vândă, dacă zice că sunt cai sălbatici…" zic.

"Pe dracu, sălbatici. Fii om serios! Cai normali, de-ai noştri, din sat. Bătrânii şi bătrânii bătrânilor le-au dat drumu'. Le-a făcut danga… Ştii ce-i dangaua? Le-a făcut semn cu fieru' roşu şi le-a dat drumu-n pădure. Acuma, ei s-au înmulţit, na. Au fătat iepele. Da' caii sunt cai. Caii oamenilor", se opreşte din povestit.

Îşi ridică şapca şi îşi şterge năduşeala de pe frunte cu dosul vânos al palmei. "Cald rău, bre… Asta e cu caii. Fiecare face pe deşteptu' şi ăştia p-aicea mor de foame, vai de capu' lor", mai zice omul şi ridică scurt mâna la cozoroc, pe el însuşi în şa, şi-i dă pedale spre faleza plină de curioşi.

Blonda de la eight o'clock

Satul miroase amestecat a baltă, a fân şi a pământ. Un vânt nehotărât ridică praful în lungul drumului, lipind hârtiile de garduri. Cursa de Letea are potoul chiar în faţa cârciumii. O aplecătoare din lemn care adună la un loc umbra şi oamenii în faţa unui magazin sătesc. Cobor năucit de cursa infernală care mi-a smucit creierii-n cap şi capul de toţi pereţii caroseriei. Odată cu mine, un letean în vârstă, adormit mai tot drumul, sub borurile pălăriei de paie, mormăind vag, în răstimpuri, câte-un îndemn "paruski". Doar noi doi.

Îmi iau o apă, scot telefonul şi ratez rapid câteva oportunităţi de a ajunge la pădure. Lică are vreo trei austrieci de plimbat, Fane n-are cal, Iorgu nu răspunde. În consecinţă, nimeni nu mă poate duce să văd caii. Mă uit în stânga, perete. În dreapta e omul meu cu pălărie - îmi reevaluez cunoştinţele de limba rusă şi-mi dau seama că sunt în deficit. Dincolo de el, doi barbaţi traversează cuminţi ritualul berii de la ora opt. "Dacă nu vă supăraţi…" , încep circumspect. Nu. Nu se supără, că au auzit discuţiile, dar ei n-au nici cal, nici maşină şi, în general, cu caii e o problemă, că sunt în pădure, dar şi cine îi are acasă are treabă, că se duce la fân.

Situaţia pare iremediabil disperată. Mă uit în dreapta, perete, în stânga, omul meu cu pălărie… "Cum dracu'…". Unul dintre interlocutori îmi sesizează deruta, ridică încet stânga şi-mi face un semn de genul - "ia-o, bre, mai încet"; pe dreapta o afundă în buzunarul pantalonilor de unde scoate un mobil. Îl şterge cu metodă, tastează şi anunţă scurt: "Nicu…". Nţ. Nicu n-are caii, că i-au fugit aseară şi-i caută degeaba din zori, e lac de apă şi-i bagă-n mă-sa de cai, că el nu se mai duce la fân. Închide şi anunţă iar "Viorel…". Fiecare nume este sărbătorit de colegul de sticlă cu un gâlgâit scurt şi o ridicare apatică din umeri. Nţ. Viorel are caii, da are o problemă la şaretă şi oricum are de cărat fânul de pe câmp şi nu ştie ce să facă… Impasibil, omul meu merge mai departe: "Gogu…"

"Auzi, bre, da' mata vrei să vezi caii?" mă abordează celălalt pe "derivaţie".

"Aş vrea".

"Da' de ce, eşti turist?"

"Am auzit că sunt probleme cu caii ăştia".

"Păi, şi mata ce le faci, îi depanezi?" n-am un răspuns, iar el continuă. "Auzi, problema e cu noi, că n-avem ce munci, n-avem unde ne creşte vitele, n-avem ce mânca. Văd că de noi nu te interesezi.

De fapt, de noi nu se mai interesează nimeni", spune omul şi se uită fix în cimentul prăvăliei. "Liţă…" anunţă iar cel cu telefonul, mecanic ca-ntr-un pomelnic "… cu toată familia lui".

"Bravo, dom'le, faci afaceri", ne strică teledonul o voce guturală, expediată din celălalt colţ al aplecătoarei. "A nu, 'trăiţi, şefu", parează omul şi-şi afundă adânc telefonul în buzunar. "Dumnealui, ştiţi voia să...". "Ştiu".

Asta e SIDA cailor

Vocea e a pădurarului. Un om masiv, la masă cu berea lui. Îl abordez direct şi îl întreb dacă mă poate ajuta. "Trebuie aprobări. O să vorbim cu dom' vice". Îl întreb de cai. "Cu caii e jale. Vedeţi, oamenii vin pe la noi doar când e vorba de câte-un scandal. Mai vedeţi aici ONG-uri? Mai vedeţi specialişti? Vedeţi autorităţi? Le-a dat cu flit. Pe nimeni nu interesează. Caii s-au înmulţit cu miile, distrug pădurea, s-au îmbolnăvit. Anemia asta e SIDA lor. Gata, kaput. Drum de întoarcere nu există. O să se îmbolnăvească toţi, o să umple pădurea de leşuri, iar ei vor să-i facă punct de atracţie turistică..."

"Care ei?"

"Unii de pe la ONG-uri. Au făcut scandal, au venit televiziunile, presa... Ne ştie toată lumea că mâncăm cai pe pâine ...".

Microbuzul galben frânează scurt în faţa stabilimentului, stârnind praful. Un bărbat şi mai masiv decât pădurarul intră şi se recomandă: "Ghiocel Pindic, viceprimar".

Ghiocel îşi apără pădurea

Jeepul viceprimarului înoată prin nisipurile grindului de câteva minute bune. În drum spre cai, "dac -om avea noroc să-i găsim, dac-or ieşi la liman", viceprimarul dezvoltă aspectul eco. "Pădurea se compune din pâlcuri longitudinale, cam la 50-100 m lăţime, orientate N-S. Vestitele hazmace. Cândva, aici era fund de mare, iar apa a creat bancuri. Când s-a retras, s-au format dunele, iar pe coame a apărut vegetaţia. Pădurea e unică prin numărul mare de specii - plop alb, plop tremurător, plop canadian, salcie, frasin, stejar secular, pruni sălbatici, meri - care convieţuiesc pe 5500 de ha, dintre care 2000 strict protejate, ca rezervaţie naturală a Biosferei. În zona protejată intră cercetătorii, organele de pază şi administraţia cu aprobare. Din păcate, tocmai acolo, populaţia foarte mare de cai face ravagii. Vegetaţia mică şi puietul este ras la sol, iar speciilor înalte le rod scoarţa. Mai ales iarna". Jeepanul patinează pe şleau şi sare viguros peste buştenii căzuţi. Mă gândesc la Nicu, Viorel, Gogu, la căruţele şi şaretele lor...

''E ceva muncă", spun. "Este", rezonează vicele. "Toţi ne acuză pe noi: că vindem caii, că-i omorâm, că-i dăm pe nimic. O sută de lei de cal, pentru foamea de aici, unde 800 de oameni dintr-o mie n-au ce munci, e parfum. Fiecare judecă lucrurile după mintea lui. Ce interes să avem noi, ca să trimitem 60 sau 80 de cai la abator, odată la 10 ani? La Sulina au venit italienii şi au luat peste o sută de cai şi toată lumea a tăcut. Autorităţile şi-au luat mâna de pe noi, deşi de zeci de ani, chipurile, caută soluţii. ONG-urile abia aşteaptă să se tulbure apele, ca să-şi justifice banii...". Nu se mai aude decât huruitul motorului. Printre trunchiurile albe ale copacilor, dincolo, către alte hazmace, verdeaţa urcă până pe coama dunelor. Între copaci se întind liane, ca la tropice. "Ăla, ca să vină aici, la Letea, să ia un cal trebuie să plătească transport, oameni care să-i prindă caii, hrană. Iar o cabară e limitată la câteva zeci de capete. Pentru el nu-i nicio afacere să vină pân-aici...". Coborâm şi o luăm pe jos peste dune.

Îmi amintesc discuţia cu Mihai Călin, la Sulina, ghid în timpul liber pentru străinii care vin la Letea să vadă caii. "Sătenii vând animalele pentru că au ajuns în sapă de lemn. Fiecare vrea să dea la cabară mai mult decât a declarat că are. Prind caii şi-i aduc la ţarc. Pe urmă se ceartă între ei, că de ce unul să dea mai mult şi altul mai puţin. Aşa a-nceput scandalul. S-au certat între ei şi unul a anunţat televiziunile..."

"Uite-i, i-am prins!" îl aud pe Ghiocel. Mă trezesc din reverie şi, într-o clipă, îmi simt inima bătând în gât: caii au ieşit la păscut în Târla Popii. Printre ei mai sunt şi câteva vaci, dar imaginea e impresionantă. Ne apropiem cât putem de mult cu un ochi la taurii bine dotaţi în coarne şi cu altul la cai. "Încet", şopteşte Ghiocel. "Caii sunt blânzi, dar e mai bine să-i despărţim de vaci". Face el asta, iar eu fac câteva poze. Un grup se sperie şi fuge prin spatele meu. Mă întorc şi mai trag o rafală... de poze.

Mă gândesc că, de fapt, nimeni nu vrea să moară. Şi, ca să reuşim asta, oameni şi cai, cu toţii trebuie să mâncăm. Instinctiv...

Partea a doua - glasul hârtiilor

Asta ştiu oamenii şi fiecare povesteşte situaţia în felul lui. Dincolo de percepţia imediată, rămâne istoria hârtiilor.

"Am aici, domnule, o grămadă de hârtii, de acte, de adrese şi de proiecte. Ţi le dau şi mata le studiezi şi vezi mersul cazului", îmi spune Antonel Pocora, primarul de la Rosetti, puţin agitat, aşezându-se la birou. "Ca să te convingi că nici noi nu suntem nebuni şi sălbatici, chiar dacă trăim aici, uitaţi de lume". Îmi pune în faţă un vraf de documente pe tema "Cailor de la Letea". Se uită febril la date şi încearcă să stabilească o ordine. "Poftim!".

Documentul nr. 1

Primul document, o Adresă a primăriei din aprilie 2008, către Guvernul României. "Am solicitat, de atunci, sprijin urgent pentru rezolvarea problemei cailor, care a dus la dispariţia locală a vegetaţiei ierboase de pe islazul comunal. Le-am spus că asta o să ducă la deşertificare din cauza solului nisipos din zonă", îmi explică Pocora.

"O problemă majoră cu care ne confruntăm de peste 20 de ani este că pe acest grind (Letea n.a.) există un număr foarte mare de cabaline, peste 3000 de capete, fără semne particulare, aflate în stare de libertate, fapt care a produs grave dereglări de natură biotică prin păşunatul abuziv al acestora pe islazul comunal (2901,6 ha) şi în pădurea Letea. Cabalinele provin din efectivele fostului CAP şi din cele ale oamenilor, aflate în stare de libertate…" citesc mai jos, în document. Aceeaşi adresă mai precizează că a existat o iniţiativă a Guvernului României, încă din august 2005, privind asigurarea fondurilor necesare aplicării măsurilor prevăzute de legislaţia sanitară veterinară în scopul identificării animalelor domestice aflate pe teritoriul Rezervaţiei Biosferei "Delta Dunării", hotărâre care a alocat suma de 750 mii lei (RON), dar care nu a fost aplicată niciodată.
Citeşte aici, în întregime, DOCUMENTUL NR 1

Documentul nr. 2

"Uite, domnule! Aici am un plan de măsuri, conform unui pomelnic de legi, de la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară, DSV Tulcea, care-mi spune ce să fac cu caii bolnavi de anemie infecţioasă ecvină, şi cum să combat AIE. Ce spune la măsuri aplicate în cazul confirmării bolii? Interzice deplasarea ecvinelor în alte locuri decât la abator. Ucide şi distruge ecvinele cu semne clinice de AIE. Sacrifică ecvinele diagnosticate pozitiv pentru AIE în maximum 10 zile de la eliberarea buletinului de analiză… Păi vezi?! Ei au zis, n-am zis eu", spune primarul hotărât.
Citeşte aici, în întregime, DOCUMENTUL NR 2. CLICK pentru a MĂRI

Documentul nr. 3

"Altfel, am tot făcut intervenţii. Uite aici o Adresă către Prefectură, unde am arătat ravagiile făcute în pădure şi cauzele pentru care mulţi cai au rămas fără stăpân. Am spus aşa: Aveţi ataşate câteva imagini cu efectul "benefic" al cailor, aşa-zis sălbatici, din Pădurea Letea, monument al naturii şi cu zone strict protejate. Nu s-a clasificat oficial prin studii ştiinţifice vreo rasă de cai sălbatici pe teritoriul comunei C.A. Rosetti. Aceşti cai provin din caii cetăţenilor (marcaţi şi nemarcaţi) lăsaţi în libertate (din motive ca: populaţie îmbătrânită, frica de amenzi şi taxe de păşunat = sărăcie, inclusiv interzicerii mişcării cabalinelor spre alte zone din cauza anemiei infecţioase) cai care s-au înmulţit peste capacitatea de suport a zonei, în detrimentul speciilor bovină şi ovină pe baza cărora cetăţenii îşi menţin existenţa. Înţelegi mata?!" mă priveşte fix.
Citeşte aici, în întregime, DOCUMENTUL NR 3

Documentul nr. 4

"Înţeleg eu, spun, dar ştiu că există şi un ONG, "Vier Pfoten", din câte îmi amintesc, care v-a propus să vă sprijine, ca să rezolvaţi problema. Şi, încă, pe banii lor". "Da?! Păi uite că am documentul cu Proiectul şi Protocolul de colaborare. După scandalul din mai, domnul Kuki Bărbuceanu, şefu' ONG-ului, ne-a propus un protocol din care reiese că 10 ani nu trebuie să ne atingem de cai. Păi dânsu' nu înţelege că deja există fenomenul de suprapăşunare, ce facem noi cu toţii caii ăştia care, în 10 ani, or să ajungă la mii de capete?! Ce spune domnu' Kuki e împotriva a tot ce spun specialiştii de la ARBDD, de la institut, de peste tot. Habar n-am ce vrea dânsu'…". "Păi, uite ce vrea", zic eu şi citesc din Protocol: "În acest sens vă propunem realizarea unui parteneriat în spiritul bunei credinţe, în conformitate cu prevederile articolului 969 Cod Civil convenţiile legal făcute au putere de lege între părţi". Colaborarea va avea loc în cadrul proiectului "Caii Sălbatici - Letea" având ca obiectiv rezolvarea problemei referitoare la populaţia de cai semisălbatici din zona pădurii Letea, proiect pe care îl prezentăm în continuare…".
Citeşte aici, în întregime, DOCUMENTUL NR 4

Documentul nr. 5

"Ce cai sălbatici, domnule?! Nu-ţi spun că omul habar n-are. Păi, deja a primit răspuns din partea Autorităţii Sanitar Veterinare Tulcea, foarte clar. Uite ce zice: Referitor la Protocolul de colaborare primit în data de 20.05.2011, la întâlnirea solicitată de Instituţia Prefectului, şi ulterior transmis pe mail (cu modificări): nu este clar care este scopul proiectului şi modul de implicare a organizaţiei pe care o reprezentaţi; nu există noţiunea de "cal sălbatic" în niciun act normativ şi, în consecinţă, nu avem ca atribuţii supravegherea acestora... Şi aşa mai departe. Omul vrea ceva, dar nici el nu ştie ce. Sau nu ne spune nouă exact. Păi el a apărut după ce au adus oamenii caii la Cardon, ca să-i îmbarce în cabară şi i-a acuzat de rele tratamente aplicate animalelor. Statul a confiscat caii şi aud că acum a intrat în proprietatea lui sau a ONG-ului, şi dacă ţăranii sunt cuminţi şi scapă de puşcărie - că li s-a făcut plângere penală şi lor şi medicului veterinar - e posibil să vadă caii, în luna august, înapoi, în pădure. Te ia ameţeala. Şi nouă ne-au blocat toate mişcările de cai. Ne lasă cu ei bolnavi aici, deşi, ai văzut şi mata singur, ce zice hârtia de la DSV".
Citeşte aici, în întregime, DOCUMENTUL NR 5

Documentul nr. 6

"Şi, ca să înţelegi exact cât de departe este realitatea lui Bărbuceanu de cea a specialiştilor, uite aici o adresă semnată de profesori şi de doctori în materie şi adresată, după tot scandalul ăsta, Ministerului Mediului. Zice aşa: Este de datoria noastră, ca vechi ocrotitori ai frumuseţilor ţării, să lămurim un episod urât regizat de mai mulţi neprofesionişti, privitor la Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (RBDD). Pentru informarea corectă a opiniei publice implicate în protejarea, în general, a plantelor, animalelor spontane şi peisajelor ţării facem următoarele precizări... Şi le citeşti mata aici. Şi, mai jos, spune: Este regretabil că un grup de indivizi neavizaţi a mistificat realitatea pe care apoi a regizat-o, prezentând-o presei şi publicului larg ca fiind o modalitate de realizare a unui proiect european bazat pe existenţa unei specii ancestrale de cal, care de fapt nu există în România... Acuma, eu n-am nimic cu nimeni, că eu sunt primar, nu specialist. Dar citesc şi eu ce scriu oamenii ăştia, vezi mata?!".
Citeşte aici, în întregime, DOCUMENTUL NR 6. CLICK pentru a MĂRI

Ce să mai spui… Încurcate sunt căile cailor de la Letea. Aproape că toată lumea - om, administrator şi specialist - s-a pus de acord: caii, lăsaţi de izbelişte de săteni de-a lungul anilor, din cauza sărăciei, poate şi a comodităţii, s-au înmulţit excesiv, ajungând la mii de capete, parte dintre acestea invadând pădurea Letea, monument al naturii pe care o devastează sistematic. Mai mult, în zonă s-a declarat epidemie de AIE - anemie infecţioasă ecvină - ceea ce a făcut ca, până anul trecut, relocarea cailor din Letea să fie interzisă, fapt ce a complicat şi mai mult situaţia. Un act normativ, emis anul trecut, de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară - DSV Tulcea, nu numai că permite, dar chiar cere sacrificarea cailor bolnavi prin abatorizare.
Acesta este glasul crud şi nemilos al actelor.

Primul şi ultimul mohican

În mai izbucneşte marele scandal al cailor de la Letea care, în scurt timp, devine un caz internaţional. De ce?! Doar primul şi ultimul mohican, aşa cum el însuşi se caracterizează, cercetătorul Institutului Delta Dunării, Ştefan Răileanu, este cel mai în măsură să ne povestească.

"Dar nici nu ştiu ce şi dacă să mai spun ceva… Mi-au sărit toţi în cap că eu am declanşat scandalul. Mă acuză că am denigrat DSV Tulcea, acuzându-i de rele tratamente, pentru că am spus că ei n-ar fi trebuit să fie de acord cu transportul acela de cai. Acum vor să mă bage în comisia de deontologie şi litigii din Colegiu, ca să poată eventual să-mi ridice dreptul la liberă practică. O golănie. Mi-au trimis control la cabinet şi la clubul de hipism", se opreşte o clipă din povestit. Trage aer în piept şi continuă. "Domnule, eu nu sunt obişnuit cu astfel de practici. Lucrez în cercetare de şase ani, am lucrat trei ani la Institutul Pasteur, în Franţa. În Portugalia am predat un curs referitor la cai. Am scris o carte, tot despre cai, premiată de Academia Română. Nu-mi închipuiam că la nivelul ăsta mă pot trata astfel.

Eu am lucrat la Letea din dorinţa de a face bine. Am găsit acolo un laborator viu. Am făcut câteva lucrări ştiinţifice. Cam 20… Iar ăştia îmi omoară toată munca. Mă învinuiesc pe mine că am declanşat scandalul. Scandalul s-a declanşat singur. E adevărat că, ştiind situaţia populaţiei cailor de la Letea, am adus acolo unu-două ONG-uri, ca să găsim o soluţie, să nu dispară cabalinele din zonă. Eu zic că ar fi o pierdere mare pentru ecosistem. Încercam să găsim pe cineva care să finanţeze un studiu de impact, pentru ca, ulterior, acesta să devină temeiul ştiinţific al legiferării fenomenului de semisălbăticie, situaţie care, la ora asta, nu-i e clară nimănui".

Răileanu recunoaşte că a făcut o referire la Ordinul 1/2005, care spune că "animalele sălbăticite sau neîmblânzite se transportă numai câte patru şi cel mult opt ore" dar că prin asta nu a vrut să acuze pe nimeni. "Ce vreau eu este un studiu de impact. Fără acest studiu, lucrurile la Letea nu vor merge mai bine, ci tot mai rău".

De ce e Răileanu ultimul mohican? "Păi, toată povestea asta cu ONG-urile şi cu voluntarii e o mare vrăjeală. Eu merg la Letea, pe banii mei, ca să îngrijesc mânjii fătaţi de iepele-alea transportate în mai. Sunt 17 căluţi şi lucrez cu un voluntar. Am rămas singur şi, ca să fiu sincer, a-nceput să-mi fie frică. Mai nou mă acuză că am o relaţie cu ONG-urile, ca să iau bani. Singurul ONG, mai la locul lui, a fost ăsta al lui Kuki Bărbuceanu, cu care am adus nişte fân, astă iarnă. Cu toate că şi ăştia au greşit destul. Vin la bătaie, cu vena umflată. Unde văd sânge, hap! Hai să ne dăm în poze şi-n televiziuni, că e eveniment. Aproape că nu-i interesează…"

Necăjit şi tot mai singur, medicul Ştefan Răileanu se gândeşte serios să plece în Franţa. "Cu toate că nu-mi vine să las baltă ce am început. Eu am o datorie faţă de caii ăştia".

Ultima oră, la Brăila

Kuki Bărbuceanu e la birou. Îmi spune la telefon că la Urleasca totul e în regulă. "Mai sunt 42 de cai. Au fost 52 iar pe 10 i-au eutanasiat, că erau bolnavi de anemie infecţioasă. 33 au intrat în proprietatea noastră, că nu aveau stăpân, nu aveau microcipuri, iar dacă nu au microcipuri e ca şi când nu există pe planetă. Şi atunci, autorităţile au spus, <Bun, cine se ocupă de cei 33 de cai?>, <Vier Pfoten>, <Ei bine, atunci Vier Pfoten e proprietar>, iar ceilalţi nouă sunt confiscaţi de autorităţi. Adică sunt tot ai noştri, că ne ocupăm de ei". "Totul cu acte în regulă?" întreb. "Absolut", îmi spune Bărbuceanu. "În august venim cu ei şi le dăm drumul înapoi, în pădure", mai spune şi ne luăm la revedere. Până în august.

Adevărul despre Letea - Dosar. Lupta pe viaţă şi pe moarte între stat, om şi cal. Prima parte – Glasul leteanului

Adevărul despre Letea - Dosar. Lupta pe viaţă şi pe moarte între stat, om şi cal. Prima parte – Glasul leteanului

Adevărul despre Letea - Dosar. Lupta pe viaţă şi pe moarte între stat, om şi cal. Prima parte – Glasul leteanului

Adevărul despre Letea - Dosar. Lupta pe viaţă şi pe moarte între stat, om şi cal. Prima parte – Glasul leteanului

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine