Oltenia de sud: amintiri din epoca tutunului de casă

Ruină a industriei tutunului din sudul Olteniei, unde uscătorile se întindeau până aproape de Bechet n Foto: Ionuţ Pirvulescu

Foştii cultivatori de tutun din sudul Doljului s-au reorientat către legumicultură, după ce fostele uscătorii de tutun au fost privatizate şi apoi distruse. Deşi nici pe timp de criză românul nu se lasă de fumat, dimpotrivă, chiar fumează mai mult, sutele de hectare din Dolj care erau cultivate cu tutun sunt acum pline de bălării. Asta din cauza solului nisipos, propice doar pentru tutun.

La circa 30 de kilometri de Craiova, de-o parte şi de alta a drumului care duce spre Bechet, sute de hectare de teren sunt pline cu buruieni. Nu pentru că oamenii ar fi leneşi, ci pentru că pe solul nisipos nu rodeşte nimic. În sate, bătrânii stau la poartă cu legume sau pepeni de vânzare, dar rar mai opreşte câte o maşină să cumpere câte ceva. „Am ieşit să încercăm să vindem roşii, ardei, lubeniţă... ce avem şi noi prin grădină. Sunt proaspete şi naturale, nu ca alea din Turcia de zici că sunt de plastic”, încearcă Becheteanu să-şi facă reclamă la marfă. Îi spunem că ne interesează producţia de tutun, iar bătrânul imediat începe să se plângă că industria tutunului a fost distrusă. „Eeee... Nu mai cultivă de mult tutun, tataie! Au distrus ăştia tot. Erau uscătorii de tutun până aproape de Bechet. Toată lumea din zonă numai cu asta ne ocupam: şi pe timpul CAP-ului, şi mai încoace, când s-au dat pământurile la oameni.

Scoteam bani frumoşi atunci. Eu eram tânăr şi nu fumam ţigări de foi, din tutunul meu, fumam numai de-alea scumpe, cu filtru. Toţi de vârsta mea eram aşa. Ce bani câştigam... Acum stau colea cu douaă kile de roşii şi cinci lubeniţe, să fac un ban”, se plânge Gheorghe Becheteanu, un bătrân din Bratovoieşti – Dolj.

Ţigări cu esenţă de rom

Mai departe, un grup de batrâni stau de vorbă pe marginea drumului. Unul dintre ei fumează Ronson, ţigări cu filtru dar fără timbru, foarte ieftine. „Nu mai sunt bani, tată, de ţigări. Acum 12-15 ani, când cultivam tutun, ne dădeau la schimb şi bani, şi ţigări: Mărăşeşti, Snagov, Carpaţi. Acum nu mai există şi fumăm deştea de import”, spune Dincă Nicolae, ameţit de căldură şi alcool. Vecinul lui zice că el nu mai fumează de 30 de ani, însă mai are şi acum pachete cu ţigări primite în schimbul tonelor de tutun pe care le cultivă.

„Eu nu mai fumez de când m-am însurat, din 1959. Dar am fumat şi eu, că aşa fumau cam toţi copiii pe aici. Începeam de pe la 8-9 ani să fumăm, dacă avea curţile pline cu tutun... Făceam ţigări din foiţe de ziar, Scânteia sau ce era atunci. Trebuia să aibă paginile subţiri. Luam tutunul uscat, îl fierbeam, apoi îl uscam iar şi îl fărâmam bine de tot sau îl tocam... Ieşeau nişte ţigări de nota 200. Mult mai bune decât ce exista atunci, că noi aveam un secret: când îl fierbeam, puneam puţin spirt sau esenţă de rom, să-i dea aromă. Dar nici nu se compara gustul ţigărilor făcute de noi, cu tutun fier, cu ţigările din comerţ”, dezvăluie Nicola Alexandru secretele ţigărilor de foi. „Înainte fumam doar băieţii, dar acum fumează şi doamnele. Pe vremea noastră nu se pomenea aşa ceva. Pe mine, nevasta m-a pus să mă las de fumat şi aveam tutun... Tone întregi”, mai spune Alexandru Nicola.

Case şi maşini, din tutun

O altă parteneră de vorbă a celor doi bătrâni spune că toată averea este făcută din cultivarea tutunului.

„La noi în sat toată lumea cultiva tutun. Fiecare cât avea: unul o jumătate de hectar, altul mai mult. Noi puneam cam trei hectare de tutun, iar de pe un hectar scoteam cam două tone. Îl luam acasă, îl făceam baloţi şi îl duceam la uscătoria din capul satului. Acolo făceau tabel cu fiecare cât tutun a adus şi într-o lună ne chema să ne dea banii. Am luat apartamente la copii la Craiova şi maşini cu banii pe tutun. Ce bine era... Dar acum s-a desfiinţat tot, nu mai există nimic. Am pune şi acum tutun, dar cine ţi-l mai cumpără?”, se întreabă Mariana Luică, o femeie din Bratovoieşti care a cultivat şi ea tutun. La uscătoria de tutun „din capul satului” nu este nimeni. Porţile sunt legate cu lanţ, iar în faţa lor au crescut buruieni mari de când nu a mai intrat nimeni. Clădirile au început şi ele să se degradeze, dar nu se ştie ale cui sunt şi ce se va întâmpla cu ele.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine