Omul care a relansat mobilierul sasesc

de Caterina NICOLAE Postat la: 02.02.2007 00:00 Pana sa invadeze supermarketurile Sibiului, Mircea Ungureanu avea o alimentara. A vandut-o si s-a reprofilat. A inceput sa confectioneze mobila in miniatura, pictata. Suvenirurile de cativa centimetri atrageau turistii pe la targuri. Oamenii le suceau in maini, se jucau cu ele, dar putini cumparau. Un turist l-a intrebat odata daca nu face si mobila adevarata pentru copii. I-a raspuns dintr-o rasuflare "Da, cum sa nu facem?". Si a inceput sa caute dulgheri si pictori, ca, pana atunci, mobila de jucarie o facea taica-sau la traforaj, acasa. Cel mai greu a fost cu pictorii. A dat anunturi prin ziare si au venit cateva sute, dar multi voiau doar sa vada care e nebunul care mai angajeaza pictori in ziua de azi. "Au venit de la elevi de liceu pana la profesori universitari", povesteste Mircea. "Am avut 100 de interviuri in patru luni. Unii erau pictori consacrati, altii se considerau pictori, dar erau muritori de foame. Multi m-au refuzat din principiu. Mi-au zis ca le limitez libertatea de creatie, ca ei nu pot sa reproduca desene taranesti". Si asta pentru ca Mircea nu avea nevoie de orice lucrare, ci de reproduceri fidele ale stilului de pe mobilierul sasesc. Ca sa se documenteze, vizitase Muzeul Astra din Sibiu, de-l stia mai bine ca ghizii. Apoi plecase cu cortul in spate sa scormoneasca bisericile si casele vechi din toata Transilvania. Ambitia cu stilul sasesc i se trage de la taica-sau. Batranul are sange nemtesc si primele mobile, cele de jucarie, le-a pictat el. La scara mare, insa, pictura trebuia sa reproduca fidel stilul vechi, formele, culorile. A inceput sa studieze cum obtineau culorile taranii pe la 1600. Fierbeau resturi de blana pana cand apa devenea cleioasa si apoi adaugau pentru rosu, de pilda, cinabru pur combinat cu sange de vita. Albul se intarea prin praf de scoici de rau si lapte, iar galbenul si maroul capatau stralucire prin adaos de sofran. In final a ajuns la concluzia ca e prea greu sa imite stilul traditional in prepararea culorilor si a cautat vopseluri apropiate. Formele insa - trandafirul, laleaua, garoafa, clopoteii, arborele vietii, floarea pasiunii, frunzele - le-a pastrat cu sfintenie. Poate sa vorbeasca despre semnificatii ore in sir: "Arborele vietii a fost descoperit prima data in Persia, acum 6.000 de ani. Din Persia a trecut in Egipt si apoi in Grecia antica. Pe mobila saseasca, arborele vietii este o glastra sau pur si simplu capatul unui buchet de flori, fiecare cu alta semnificatie. Laleaua, de pilda, inseamna mandrie, trandafirul - pasiune, daca floarea este imbobocita inseamna puritate, daca este deschisa - maturitate. Liniile, de asemenea, sunt importante: cele verticale arata aspiratia spre Divinitate, cele orizontale indica realul, pamantul, spirala - truda si perseverenta", explica Mircea. Un "ucenic", venit nou la atelier, indiferent de cat talent are la pictura, sta cateva saptamani desenand pe hartie frunze si flori, pana ajunge sa viseze formele vechi. Lucreaza cu un soi de sablon, o hartie de calc gaurita usor cu acul, pe care o asaza pe scandura si o acopera cu talc. Pudra trece prin gauri si lasa urme usoare, cat sa aiba incadrat desenul ca marime. Cheia picturii sta insa in nuante si in formele pe care trebuie sa le desenezi cu mana sigura, sprijinit de o bucata de lemn ca sa nu intinezi culoarea. Daca forma unei lalele stilizate, de pilda, nu ti-a intrat in reflex, lucrul merge greu si prost. Dupa ce a gasit cativa pictori, Mircea a transformat in atelier demisolul casei unui prieten. Adevarata lansare pe piata a venit insa mai tarziu si tot din intamplare. Vazand scaunele pentru copii pictate, patronul unei pensiuni din Sibiu l-a intrebat daca nu face si mobila "serioasa". I-a explicat ca l-a ales pe el pentru ca in Romania sunt multe ateliere de mobila pictata, dar nici unul nu respecta stilul traditional. Patronul l-a intrebat daca e capabil sa mobileze un restaurant si Mircea a zis din nou "Da, cum sa nu facem?". S-a trezit cu comanda de a mobila toate camerele pensiunii. Apoi, intr-o zi, primeste un telefon de la Ministerul de Externe. Ii gasisera exponatele pe site si il alesesera sa confectioneze mobilierul la standul Romaniei de la Targul expozitional din Japonia. "Am ramas fara aer cand am auzit. Multumesc Domnului ca a iesit bine. Japonezii au parut foarte incantati de mobila pictata, dar nu mi-a dat nimeni nici o comanda. Ne-am intors in tara convinsi ca incantarea pe care o aratasera japonezii fusese doar o forma de politete. Dupa vreun an am primit un mail de la o mare asociatie din Japonia. Ne intrebau daca o delegatie in frunte cu presedintele asociatiei pot sa ne viziteze atelierul pentru ca sunt foarte interesati de stilul sasesc. Au venit, au plecat si iar n-am mai primit nici un semn de la ei. Dupa vreo sase luni, au inceput sa vina comenzile". Deocamdata, Mircea are mai mult comenzi de la oameni excentrici. "Unu m-a sunat si mi-a spus ca il intereseaza foarte mult pictura saseasca, dar el vrea un cufar traditional decorat cu pictura gen Picasso. O americanca mi-a cerut sa-i desenez pe o lada de zestre cuvintele unei rugaciuni. Un francez mi-a comandat o noptiera pe fond albastru. Asteptam sa vina si o comanda de pat, pentru ca mobila pictata e foarte frumoasa, dar se potriveste ca nuca in perete cu mobila obisnuita. A luat doar noptiera. O frantuzoaica ne comanda la fiecare Craciun si Paste cateva sute de inimioare rosii, pictate pe lemn. Zice ca le pune in pom de Craciun sau le da ca suveniruri". A avut si comenzi "masive", dar le-a refuzat. "Nu se poate sa pictezi manual cu program de fabrica. Clientul voia termene clare de predare". Mircea n-a pictat niciodata si n-are de gand sa se apuce. Este insa foarte multumit de ce iese din mainile pictorilor din echipa sa si chiar daca n-are sperante ca se va imbogati din mobila saseasca, este hotarat sa nu intre in afaceri "mai eficiente".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine