no author
Eugen Istodor
5333 vizualizări 22 oct 2016

80 de ani are Nea Vasile. S-a înmuiat cureaua

Reporter: Nea Vasile, 80 de ani. Cum aţi ajuns la vârsta asta?

Nea Vasile: Păi, ce, e greu?

Nu e greu?

N-a fost greu până acuma. De-aici înainte cred că e greu.

De ce?

Că s-a înmuiat cureaua.

Supărări?  Pe bani, pe bani.

Banii face neomu’ să fie neom.

La 80 de ani ceartă la mata în casă?

Păi, cum? Păi, neajungerea nu e ceartă? E ceartă, dom’le.

Păi, e vârsta înţelepciunii, se spune. La 80 de ani.

Păi, domnule, eu nu am fost niciodată rău. Nu, nu m-am certat cu ea niciodată sau cu familia. Eu n-am făcut gesturile astea, c-am avut de toate de ce-a trebuit. Tot, tot, tot, tot. Şi aveam serviciu bun, cântam întotdeauna, cântam şi joia, şi vinerea, şi sâmbăta şi duminica. Acu’ s-a înmuiat. O pensie de 8-9 milioane nu-mi ajunge. Nu ne-ajunge că suntem învăţaţi pe mâncare bună. Eu plec să iau şi eu o băutură bună, că nu beau orice poşircă, şi.... Ea fumează şi nu ne-ajunge, nu ne-ajunge.

S-a prostit stomacul 

La vârsta asta ar trebui s-o lăsaţi cu carnea mai uşor, mai pe sănătate, mai o urzică, mai o fasole?

Aoleu, păi fasolea... cât te costă un kil’ de carne, atâta e un kil’ de fasole.

Cum aşa? Nu e ieftină, nu puneţi în curte?

Câtă curte să am să am atâta fasole? Nu, n-am, şi cumpăratu’ fasolei mai cumperi, că eu vinerea mănânc de post, nu mănânc de dulce nimic. Dar, altădată nu mai mănânc, că mă cam doare stomacul, s-a prostit stomacul, nu mai e bun.

Vrea mai multă carne sau mai multe vegetale?

Deci, carnea n-o mănânc multă eu. N-o trec peste limită, nu, puţin.

Vă întărâtaţi, aşa.

Nu, nu, nu. Eu mănânc să mă satur, da’ mănânc foarte puţin.

Şi pe brânză?

Şi brânză, da. E bună. Lapte, mai e şi lapte.

Un kil’ pe zi mi-l beau permanent

Vă daţi seama, la 80 de ani nu vă abţineţi de la nimic.

Dacă aveam un butoi de ţuică, domnu’ Hanno ştie, eram cel mai bine om..

La 80 de ani mai duceţi ţuică?

Aoleu, de aia de ţară vorbesc. Ştii cât aş bea pe zi? Nu mă laud, că spusei de mâncare, nu mă laud, că nu mănânc, nu pot să mănânc. Nu mănânc mult. Uite, domnu’Hanno ştie. Dar de băutură, dacă aş avea băutură în casă, bună, un kil’ pe zi mi-l beau permanent.

Păi şi ce faceţi în timp ce beţi?

Păi, n-am treabă. Unde să mă duc? Văz de nişte păsări în curte, mă îmbrac, stau în curte, aşa. Mă uit la păsăret.

Şi mai duceţi un kil’ la 80?

Aproape, da. Pe cuvântu’ meu.

Femeia e supărată

Dau banii pe băutură. Da’ şi ea are ţigări şi cafea. Ea are ţigări şi cafea.

 Ea câţi anişori poartă?

Tot 80! Fără 6 luni. Ea face în ianuarie, pe 12, pe 7, pe 12, 80, şi eu am făcut pe 1 august, 80.

Şi toată viaţa v-aţi cicălit aşa?

Nu ne-am cicălit, că am avut. Nu ne-am cicălit, că am avut. Acu’ scade şi puterile şi venitul, şi venitul, aşa, că toată vara asta... nu pârăsc pe nimeni, n-am cântat decât câteva nunţi, şi nu-ţi ajunge.. nu-mi ajunge mie ca să am şi eu ce trebuie în casă. Ea asta îmi reproşează, că, dacă mai am şi eu 300 în buzunar, îi dau pe o sticlă de votcă, de aia bună şi încep şi beau şi „Iar ai luat, banii i-ai cheltuit. Tot ea e mai tare ca mine.

Dar ce are femeia, până la urmă? Ce e femeia, ce are?

Păi hai să vă spun eu, bravo! Dacă nu era asta care am găsit-o, care e în curte la mine, femeia asta, şi e a doua femeie, nu e prima, eu nu trăiam la vârsta asta. Pentru că eu nu sunt în stare nici să spăl în casă, să fac treabă, nici să fac mâncare, nu ştiu nimic. Nu că nu ştiu, n-am vrut să fac, că a avut timp să facă. Ea e strună cu toate. Mâncare bună face, ca lumea, da să-i aduc, să aibe ce să facă. Spălat, curat, toate alea-n casă, ea le face, singurică. Şi dacă e nevoie, mă spală şi pe mine pe picioare, pe aşa.. da. Ca aseară. M-a spălat bine, nu ştiu ce, am stat la căldură.

Dragostea e la începutul timpului

A fost dragoste?

 Nu. Păi dragostea... dragostea, să zicem aşa, e la începutul timpului ăluia, la 22 de ani care-i aveam atuncia, până a făcut primii copii în ’57, în ’61 Costică, după aiălaltă mică în ’70, a început greutăţile. Costică s-a însurat, l-am mutat la casa mea, unde şedeam eu, unde am avut casa în ’60-’70, că avea şi el un copil, fata, şi a rămas acolo. Eu am stat la mamaia, dincolo, unde stau acuma. Nu mi-e ruşine, aia veche, aia bătrână, nu. E a mea, e de la mamaia şi e a mea. E locul meu şi stau acolo. A început ailaltă. S-a măritat, „Păi dă-mi tăticule şi mie mobilă, dă-mi şi mie cutare” şi a început să scadă banii lui Vasile.

Femeia care spală piciorul. Fără ea muream

Mai de partea lui Dumnezeu, mai de partea lui diavolu’, cum e cu femeile astea?

Femeia este de partea mea, şi-a lui Dumnezeu, şi a noastră, aşa, când are tot ce-i trebuie şi n-are lipsă de nimic, aşa. Nu zic de om. De ce îi trebuie în casă.

 Vă spală pe picior. Nu vă iubeşte?

NV: E un semn de respect, de întreţinere familiară, pentru că suntem căsătoriţi în 1956, faceţi socoteala câţi ani e până acuma... Fieşicare cum îşi aşterne, aşa se culcă, să ştii. Vorba aia n-a fost rea. Cum te îngrijeşti, aşa ai.

Nea Vasile la poartă, precum Sfântul Petru la Poarta Raiului

 Aţi lucrat o viaţă portar. Nea Vasile la poartă, precum Sfântul Petru la Poarta Raiului.

Toată lumea care intra şi care ieşea, n-aveam treabă cu ei. Că să-i zic „Ia opreşte, bă! Ce ai în geanta aia?”... nu, nu. Că erau oameni din sat de la mine toţi. Era din Roată, din Bâleasca. Şi mi-era frică că dacă plec duminică să cânt la nuntă şi îl băga pe gagiu la belea, aveam şi eu belea cu ăla duminică la nuntă. Păi trebuia să fii conştient ce faci. Mai fura. Fura, dar le spuneam „Să ieşi pe dincolo, pe partea ailaltă, pe la ăla, că îl chem eu pe ăla la mine”. Şi tot aşa făceam ca să nu fie o discuţie urâtă, nu...... tot aşa făceam.

Şi ce făceaţi noaptea? Când lătrau câinii.

NV: Luam târnu, măturam de la prăvălie până la poartă, unde trecea tramvaiu. Făceam curat, stropeam, măturam... Când venea directoru dimineaţă.. „Cine-a măturat, Vasile, aici?” Era din Bolentin, mă cunoştea bine. „Eu, domnule director. Domnule director, dacă stau degeaba, mă ia cu somnu aici. Vine poliţia acolo şi mă vede şi îmi dă amendă.” „Măi, dacă crezi tu, treaba ta.”

Omul renunţă primul la lăutar. Pune DJ

Şi nu mai cheamă lăutarul.

Ba cheamă lăutarul, dar, rare nunţi. Şi să fiu cinstit, mai cinstit, aşa, la noi în comună e formaţii mai multe şi omu care face nunta caută pe ăla care e mai ieftin, pe ăla-l ia. Cică „Îmi fac treaba cu ăla”. Că nu este la masă mare scofală. Nu mai iese bine, că e toate scumpe. Că acu am văzut că ia lumea coniac la nuntă.... la masă. Nu mai e ca înainte, ţuica aia de ţară, poşirca aia, că era cam poşircă. Nu, acum ia băutură scumpă, taie porc sau ia fripturi şi face la restaurant, şi e scumpe. Şi dacă mai plăteşte şi lăutarii ăia scump sau bucătarul scump, n-a făcut nimic.

Nea Vasile şi Dumnezeu

Nea Vasile, ce facem? Avem Dumnezeu sau nu? E Dumnezeu sus?

Da, este. Eu cred. Acuma, aşa.... eu am credinţă că vinerea nu se mănâncă cu dulce în casă.. la nimeni. Eu aşa stau de când s-a născut fii-mea aia mare... din ’57 şi până acuma, eu vinerea nu am mâncat cu dulce. Am visat urât, că-mi moare fata, că-mi omoară fata, şi am zis „Gata!” M-am înjurat în vis, în faţă la o cocoană albă, m-a strâns de gât să mă omoare. Nu mănânc şi uite că nu mor de asta, nu. Că, v-am zis dumneavoastră adineauri. Îmi iau un kil’ de fasole şi-mi fac de două ori mâncare din ea. E roşii în grădină... mai un ardei, şi a trecut vinerea şi e foarte bună. Sau, o salată de roşii cu castraveţi, cu ceapă, mănânc. Există, domnule. Există că dacă n-ar fi, n-ar trăi nimeni.

Despre mâinile date de Dumnezeu

Ziceţi-mi de ce ne-a dat Dumnezeu mâini, de exemplu.

Fără mâini nu poţi să trăieşti.

Păi, fără ochi poţi să trăieşti?

Nu... mai bine să ai mâini decât ochi.

De ce?

NV: Păi cu mâinile mai pui să mănânci, te duci la WC, faci orice în casă, dar... eu am cântat la de ăştia... handicapaţi şi la fel de fel de aşchimodii din alea. Eu... când am văzut, i-am cântat la unu nunta... El în cărucior, şi ea zdravănă, mireasa. Să mor eu de n-am început să plâng. Ea o frumuseţe de femeie şi el frumos, şi el în cărucior. De ce, Doamne? Iar nu e bine. „De ce, Doamne? Iar nu e bine!” în gândul meu, zic, uite... na. Ăsta n-avea şi el dreptul să fie şi el cu picioare? Dacă Dumnezeu aşa-i dă, aşa-i face, ce să mai facem.

Dinţi sau urechi?

E mai bine să ai dinţi sau e mai bine să ai urechi?

Păi nu... am văzut că trăieşte mulţi. Am avut unul la noi în ţigănie, unul Marcel, nu vedea deloc. Îl duceam... că era rudă cu mama, cu ta-su... îl duceam la prăvălie, îl duceam la râu să facem baie, da’ ştia, că era sigur de ce-i făceam eu. „Eu nu mă duc, cu Vasile mă duc”.. Băgam până aici în apă, se spăla, se aranja, şi veneam cu el acasă. Şi a trăit. A trăit mult încoace. Are copii, are familie... da.

Nea Vasile şi Moartea

De ce vă e frică de acum încolo? De la 80 de ani în sus, ce mai urmează?

Nu mi-e frică de nimic.

Moartea?

Păi nu mă gândesc la ea. Nu m-am gândit niciodată... Când am fost bolnav, da, m-am gândit. Atuncia, te gândeşti, pe pat de moarte. Bolnav, cu picioru` rupt, cum a fost el rupt.. am fost şi bolnav cu capu’... pe la 9, internat, atuncia mă gândeam... Da’ acum nu mă gândesc.

Cum a căzut Nea Vasile în propria lui groapă

Cu piciorul ce-aţi păţit?

Am căzut în groapă la cimitir... la cavou. M-am dus să pun un geam, vorbisem cu un băiat să punem un geam acolo, în spate, şi eu am pus blăni acolo, d-alea bune, dulapi de ăia... Mi-a furat alea.. nu ştiu. De la nişte rogojini din alea, puse aşa... nu ştiu. Când m-am dus, am intrat pe uşă, am căzut într-un... şi are 2 metri adâncime.

Păi, şi al cui era mormântul?

Cavoul meu era. Mi-am făcut cavou de viu.

Şi v-aţi rupt piciorul căzând în propria groapă?

L-am rupt. 

Fotografii, filmari, programari nunti, botezuri, chefuri:
https://www.facebook.com/NeaVasile/?fref=ts

Citește și: