Omul pasăre

Omul pasăre

„Aleargă ghiolbane!”, îi urla antrenorul în ceafă la fiecare decolare. Cu parapanta ridicată deasupra capului, puştiulică de 15 ani fugea de-i sfârâiau picioarele pe culmile din Parâng până se milostiveau curenţii de aer şi-l agăţau de ei în zbor. Aterizarea se lăsa cu rupere de oase şi gemete prelungi. Când ghipsul i-a crescut până la genunchi, Tommy a decolat într-un picior: „Era weekend, vreme bună şi nu m-am putut abţine să nu zbor”. Învăţăcelul sârguincios de altădată s-a pus apoi să plagieze: „Noi zburăm exact pe principiul păsărilor cu aripi mari care se ajută foarte mult de curenţii termici la fel ca şi planorul sau parapanta.

Am început să stau la pândă înainte de decolare şi să văd ce fac corbii, ca să-mi dau seama unde-s curenţii buni. Apoi mă înălţam şi eu, dar la început, când intram în curentul lor termic, se speriau. Acuma zburăm împreună”. Vulturii sunt ceva mai ranchiunoşi. A aflat-o mai târziu în Munţii Măcinului: „E o zonă de zbor care trecea chiar pe deasupra cuibului lor şi ne-au atacat parapantele”. Asta fiindcă erau în perioada când stăteau pe ouă şi păzeau cu străşnicie zona respectivă.

De fiecare dată când parapantiştii treceau prin zonă, vulturul nervos venea foarte rapid deasupra parapantei şi, de undeva de la 10 metri, îşi dădea drumul vertical, izbindu-se cu ciocul de aripă. La doi dintre colegii lui Tommy răpitoarele le-au găurit parapanta, el însuşi fiind la un pas s-o ia în freză de la vultur. Dar a avut inspiraţia să-şi închidă pentru câteva clipe aripa parapantei, intrând în picaj. Vulturul s-a speriat şi l-a lăsat să scape nevătămat.

Migraţia parapantiştilor la concursuri

Când s-a maturizat, Tommy a început să migreze în stoluri cu parapantişti din toată lumea la concursuri în Capetown şi Rio de Janeiro, iar în acest an a pornit într-o hoinăreală de plăcere prin Kenia. Traversarea Alpilor la cea mai dură competiţie de parapantă-alpinism din lume, „Red Bull X-Alps”, în care a parcurs 1034 de kilometri în 14 zile e însă testul excelenţei lui. Atleţii au avut de străbătut un traseu numai cu parapanta prin aer sau bătând munţii cu piciorul, cu aripile împachetate în rucsac, fiecare metru parcurs fiind monitorizat prin GPS şi vizual din jeep-uri şi elicoptere. De sus, Alpii sunt un vis: „În momentul când decolezi şi prinzi primul curent termic deasupra crestelor, de jur împrejur e un deşert de vârfuri, majoritatea înzăpezite, şi, când faci salturi peste piscuri, se sperie foarte multe capre de munte de tine şi de umbra ta”.

Odată, parapantistul a intrat într-un nor puternic ascendent, prima dată pe marginea lui, după care a fost supt înspre miezul norului: „Nu vedeam absolut nimic. Eram ca într-un lapte. La un moment dat, din cauza condensului, pe sforile parapantei a început să curgă apa foarte tare. Eram leoarcă când, deodată, s-a oprit apa şi a rămas totul ca un ţurţure. Urcam prin nor cu 18 m/s, o viteză periculoasă, dar în euforia concursului eram foarte fericit că am o asemenea ascensiune şi că mă duc mai departe. La 4000 de metri norul m-a scuipat afară deasupra lui, a bătut soarele pe mine şi m-am dezgheţat. Jos vedeam Dolomiţii şi aveam Marmolata la picioare. Are 3000 de metri”.  

Deasupra Alpilor, în tricou şi pantaloni scurţi

În competiţia din acest an, Tommy i-a pus pe jar pe organizatori, când s-a lansat cu parapanta îmbrăcat sumar, ca să recupereze un avans de numai câteva minute al unor elveţieni: „Eu de-abia ajungeam la baza muntelui, iar elveţienii erau deja în vârf lansându-se cu parapantele pe deasupra mea, demoralizându-mă. Am plecat dezbrăcat atunci că mă grăbeam şi nu mi-am mai luat haine de la suporter. Zburam la 3000 de metri în pantaloni scurţi şi în tricou şi ăia cu elicopterul erau în curul meu şi ziceau că-s nebun”. După două ore de zbor a trebuit să aterizeze pe un munte de 2000 metri, să stea puţin la plajă şi să bage genuflexiuni, că-i clănţăneau dinţii în gură mai ceva ca la Polul Nord. L-a salvat un turist care ştia de concurs şi i-a dat puloverul lui. Apoi, şi-a deschis aripile din nou.

Ca să nu moară, Tommy a luat un bolovan şi şi-a spart capul cu el

Dacă zborul e o plăcere, traversarea Alpilor cu pasul e o cursă pentru nebuni, în care Tommy era să-şi piardă viaţa în 2003 în cea mai grea noapte din viaţa lui. La 3000 metri, într-o mare de ceaţă şi fulgere, bătut de grindină, de-abia vedea la doi metri în faţa lui: „Pierdeam marcajul, încercam să mă uit pe unde sunt pietrele mai bătucite ca să găsesc cărarea. Am rămas fără baterii la lanternă. În stânga prăpastie, în dreapta prăpastie. M-am oprit şi m-am învelit cu parapanta.

Ceaţa şi grindina mi-au udat-o imediat. Am îngheţat de nu mai puteam să mă mişc. Am avut un vis de căldură. Eu fiind şi salvamontist în Parâng, am cărat şi decedaţi cu hipotermie şi am avut filmul ăla în viziune. Atunci am luat o piatră şi mi-am spart capul să-mi sară somnul din cap. M-am surprins cu degetul pe butonul de pe GPS, că pe GPS-ul de urmărire aveam două butoane pe care, dacă le apăsam, mă lua elicopterul imediat. Dar asta însemna abandon şi, ca să nu apăs butonul ăla, am luat GPS-ul şi l-am spart. Mai bine muream acolo decât să renunţ”.

Căposul Tommy a repetat figura şi anul acesta, când a umilit Alpii elveţieni, pe care i-a transformat într-o pistă de atletism: „În numai o zi şi o noapte am alergat 170 de kilometri, traversând trei pasuri, ca să ajung din urmă primul pluton, care avea o zi avans. Fiindcă mi-au apărut vorbe că-s dopat, i-am pus să-mi facă analize, ameninţând că plec acasă dacă nu”. Când nu bate meridianele, Tommy e un simplu navetist petroşănean: „De sus de la cabană unde stau salvamontiştii, cobor cu parapanta cei zece kilometri până în oraş. La urcare o car în spate. E felul meu de a mă antrena”.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine