Oraşul monumentelor-caricatură

„Ţeapa lui Ghilduş“ - un monument pe care mulţi l-ar vrea la lada de gunoi

Mihai Viteazu, ajuns agent de circulaţie

România şi soldaţii săi – reprezentaţi ca Albă ca Zăpada şi cei şapte pitici

În plin centru al Bucureştiului, flancat de chioşcuri şi tomberoane, Mihai Viteazu dirijează circulaţia. În Piaţa Revoluţiei planează ameninţător deasupra traficului “testiculul străpuns de ţeavă” – monument care ar trebui să amintească de eroii din’89. Iar printre blocurile din Pantelimon a răsărit “metafora vieţii”, reprezentată de o statuie a opt lalele din inox. Ce reprezintă aceste monumente pentru oameni şi de ce le-au fost oferite de edili? Nici măcar directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană, Mihai Oroveanu, nu-şi poate explica.

”Ţeapa lui Ghilduş” - un “bibelou ridicat la scară”

Începem discuţia cu “Monumentul Eroilor”, statuie care le-a fost oferită bucureştenilor contra a două milioane de euro şi care a căpătat de atunci o serie întreagă de porecle: “ţeapă, cartof, scobitoare cu măslină, ţeapa lui Ghilduş sau ţeava şi testiculul”. “Îşi merită reputaţia pe deplin”, comentează Mihai Oroveanu. „Acest obelisc, ca să-i spun aşa, care este o lucrare mediocră a lui Ghilduş, nu e decât un bibelou ridicat la scară. Un bibelou cu o formă compoziţională foarte comună. O găseşti din sticlă optică în toate magazinele de cadouri din Beijing. Este o lucrare confuză ca destinaţie artistică, nu se înţelege prea bine ce reprezintă”. Ce legătură are însă obeliscul cu Revoluţia din 1989? Mihai Oroveanu sugerează că ar avea mai degrabă legătură cu Revoluţia Franceză.

„Este o străpungere! Străpungerea într-o revoluţie trebuie să aibă un sens. O străpungere de către un element pozitiv a unui element negativ. Trimite la iconografia revoluţiei franceze, când răsculaţii ţineau în suliţe capetele aristrocraţilor decapitaţi. Lucrurile sunt foarte confuze. Acele elemente vag figurale, ce sunt? Sunt nişte forme vag umane, dar ce le justifică prezenţa acolo? Nu poţi să faci un simbol foarte general şi alături să pui trei siluete. Acolo trebuia o lucrare demnă, simplă. Putea fi găsită o formă plată, nu o formă ofensivă, înaltă, care se proiectează pe orice în jur. Să faci acum un monument care să plutească peste un trafic absolut neîntrerupt şi atât de aproape de spaţiul de protecţie al celuilalt monument, care este Biblioteca este foarte straniu”, spune Mihai Oroveanu.

„O varză care duce la o caricaturizare şi la o scădere a sensului”

De altfel, criticile aduse monumentului i-au determinat pe candidaţii la Primăria Bucureştiului să promită în campanie că vor muta construcţia. Mai nou, se vorbeşte de amplasarea statuii lui Carol I în vecinătatea Monumentului Eroilor. Mihai Oroveanu spune că atât mai lipseşte într-o zonă şi aşa aglomerată de monumente. „E o aglomerare de monumente în acea zonă cu totul neobişnuită. O dovadă de neprofesionalism mai ales al urbaniştilor. Era suficient un singur monument care putea fi ceva mai bine amplasat, cel al lui Iuliu Maniu, de exemplu.

Faptul că unii insistă să amplaseze acolo şi statuia lui Carol I, într-o distanţă în care toate statuile se suprapun, se anulează din cauza tipurior diferite de stil şi de simbolici, este o varză care duce la o caricaturizare şi la o scădere a sensului tuturor acestor monumente”, spune Oroveanu, adăugând că mutarea statuilor dintr-un loc în altul este oricum un „blestem” al Bucureştiului. „În Bucureşti există, din nenorocire, o tradiţie foarte lungă a plimbării monumentelor, sunt monumente care au avut până la şase amplasamente. E o lipsă de siguranţă care introduce totul într-o frivolitate îngrozitoare. Se vede că totul e întâmplător, că numeni nu a gândit un sistem”.

Pitici de grădină, în roluri de personaje istorice

O altă dovadă a lipsei de viziune a edililor este, în opinia lui Mihai Oroveanu, faptul că pe bulevardul cel mai încărcat de istorie al României, Calea Victoriei, găsim statui ale unor personalităţi străine. „Calea Victoriei este un loc foarte important pentru existenţa ca stat a României, iar această Calea a Victoriei are un monument al lui Kemal Atatürk şi, în Piaţa Victoriei, monumentul lui Omar Khayam, pe locul unde era monumentul lui Ferdinand. Este aberant, e caricatural, edilii habar nu au despre ce e vorba!”. Cât despre modul în care s-au materializat eroii ţării, sub formă de statui, Oroveanu este categoric: „Au apărut tot felul de pitici de grădină peste tot în ţară, transformaţi în personaje istorice.

Dacă vedeţi toate monumentele lui Mihai Viteazu, veţi găsi tot felul de personaje foarte diferite, care încalecă tot felul de asini, de cai de circ... Este catastrofal! Nu se poate să pui un Avram Iancu, tratat ca un pitic de grădină, pe un stâlp care pluteşte deasupra caselor apocaliptic cu o săbiuţă în mână. Este lamentabil! Nu poţi să o pui pe Alba ca Zăpada şi cei şapte pitici şi să spui că e România şi soldaţii români. Toate aceste lucruri penibile sunt şocante pentru unul care are măcar un nivel mediu de cultură”. O soartă şi mai tristă o au monumentele încărcate de istorie, dar care suferă de rele tratamente, spune directorul de muzeu.

„În acelaşi timp, monumentele naţionale le ignorăm. În Piaţa Universităţii, Mihai Viteazu este înconjurat de tonete, de lăzi de gunoi, de cabine pentru staţii de autobuz, de cabine pentru vânzarea biletelor sau a cartelelor de telefon. Mihai Viteazu are în ax, la câţiva metri, un semnal pentru autostradă. Nu poţi să-l transformi pe Mihai Viteazu în agent de circulaţie! Uitaţi-vă ce se întâmplă în Piaţa Sfânta Vineri, unde credeam că se construieşte o rampă de skateboard... Care a devenit un fel de monument cu o cruce din lemn traforat care nu înseamnă nimic, dar care a costat bucureştenii o groază de bani!

„Metafora vieţii” vs „Răpirea din Serai”

Dacă felul în care sunt tratate monumentele istorice îl indignează pe directorul Muzeului de Artă Contemporană, arta contempornă oferită de primarii Capitalei drept statui aproape că îl lasă fără cuvinte. În special „Metafora vieţii”, grup statuar format din opt lalele de inox, răsărit în mijlocul Pantelimonului graţie Primăriei Sectorului 2. „Ce înseamnă florile alea blege din oţel inoxidabil din Pantelimon? Ce metaforă a vieţii, dom’le!? Păcatele mele... Numai pentru minţi care au trăit printre răpiri din Serai şi peşti de sticlă colorată poate însemna ceva... Nu putem să caricaturizăm un oraş la nesfârşit. Nu putem să înecăm în frivolitate şi în prost gust un oraş a cărei diversitate este ofensată de nişte iniţiative fără rost”, spune Oroveanu.

O altă decizie care l-a scandalizat pe directorul Muzeului Naţional de Artă Contempornă a fost îmbrăcarea Monumentului Pompierilor într-o geantă Luis Vuitton, acum ceva vreme. „Este un scandal, este dezgustător, este o umilinţă extraordinară.

Să ai unul din monumentele cele mai importante ale oraşului închis într-o gentuţă frivolă... Mi mi se pare că urmează să-i pună lui Mihai Viteazu tot felul de sticle de răcoritoare în locul securii. Este pasul următor. Cât o să mai lăsăm, din cauza banilor, această pletoră de nemerncici analfabeţi să ne polueze vizual un oraş pe care nu îl merită? Oamenii ăştia habar nu au despre ce e vorba.

Este o lipsă de grijă şi ce e trist este că această problemă este lăsată pe mâna unor personaje improvizate care nu au competenţele care se cer în asemena situaţie, care ignoră sfaturile sau punctele de vedere ale Comisiei Naţionale pentru Monumentele Publice, ceea ce este o ilegalitate”, mai spune Mihai Oroveanu.

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine