Reactorul uitării la un pas de Bucureşti
Centrul de comandă - dotat cu aparatură de submarin nuclear sovietic
Câteva sute de kilograme de combustibil nuclear sunt blocate la Institutul „Horia Hulubei“, de lângă Bucureşti, din cauza tăierii bugetului cercetării
Termenul de siguranţă al păstrării barelor de uraniu a expirat
„Atenţie, aţi intrat în zona reactorului! Pericol de radiaţii!” Vocea hârşâită din difuzor îţi dă fiori de când treci pragul clădirii neostaliniste ce domină platforma de la Măgurele. Dacă n-ar fi procedurile de securitate, ce presupun înregistrarea datelor personale, nici nu ai zice că pătrunzi într-un loc în care au avut loc, unsprezece luni pe an, timp de aproape jumătate de secol reacţii nucleare controlate.
„Toată aparatura e din 1957, dar e foarte bine făcută“…
După ce parcurgi coridoarele lungi cu pereţi ce emană parcă o nuanţă verzuie de lumină ajungi în camera de control a cărei aparatură este identică cu cea a submarinelor nucleare sovietice fabricate în anii ‘50. Totul pare încremenit în timp. Te întâmpină un miros de ulei încins. „E de la transformator. Se supraîncălzeşte câteodată dar nu e nici o problemă. Toată aparatura e din 1957 dar e foarte bine făcută”, ne linişteşte Vasile Copaciu, responsabilul reactorului. Pe panoul de comandă în formă de semicerc se află vreo zece indicatoare cu ajutorul cărora se verifică zilnic temperatura, PH-ul şi nivelul apei distilate din cele patru bazine în care se află deşeurile de uraniu provenite de la reactorul oprit în urmă cu şapte ani. „E în parametrii normali. Acum trei ani o vană a cedat şi s-au scurs doi metri cubi de apă contaminată în subsolul reactorului. A trebuit să intervenim cu costume de protecţie şi am deviat apa în bazinul de rezervă”.
Mitică Drăguşin, directorul departamentului de securitate nucleară a Institutului „Horia Hulubei” (IFIN-HH), îl completeză pe responsabilul reactorului: „S-a mai întâmplat în 2004 să scadă nivelul apei dar apoi a revenit la normal. Nu ştim exact ce s-a întâmplat atunci. Staţi liniştit, nu e nici un pericol, nu s-a raportat niciodată vreun incident de suprairadiere”. După astfel de încurajări, pătrundem în hala reactorului, echipaţi în halate albe şi caschete de protecţie. În interiorul zidurilor groase de un metru şi jumătate, tronează vedeta institutului. Ai parcă o strângere de inimă şi răsufli uşurat doar când priveşti dozimetrul (aparatul ce măsoară nivelul radiaţiilor) ataşat în buzunarul de la piept al halatului şi care afişează valoarea zero. De jur împrejurul reactorului se află zeci de butoaie în care personalul trebuie să strângă restul materialelor care au folosit la experimente.
Dezafectarea, aşteptată de şapte ani
Dezafectarea este aşteptată de cercetătorii IFIN-HH încă din anul 2002, când reactorul a intrat în conservare. Îngrijorarea acestora nu este însă legată atât de reactor cât de cele 600 de kilograme de combustibil folosit la experimente. O treime din deşeurile nucleare aflate astăzi în bazinele din spatele halei îl reprezintă uraniul îmbogăţit ce are concentraţie de 36%. „Dacă te expui unei casete (n.r. un cilindru de jumătate de metru înălţime ce conţine 15 bare de uraniu) mori în câteva minute. Din uraniul care are o concentraţie mai mare de 20% se extrage plutoniul, folosit la armele nucleare”, explică Constantin Ivan, directorul departamentului de management al deşeurilor, dând însă asigurări că nu există pericol pentru populaţie: „Bazinele în care sunt depozitate deşeurile sunt acoperite cu o placă de fontă de un metru şi jumătate grosime. Dacă ar exista scurgeri s-ar contamina doar apa în care se află acestea pe care am putea-o depozita într-un alt bazin special”.
Ceea ce nu înseamnă, însă, că situaţia ar fi rezolvată, întrucât, în România, apa contaminată nu poate fi tratată corespunzător. Iar pericolul nu este de neglijat, având în vedere că termenul de 50 de ani ce reprezintă garanţia carcaselor de aluminiu în care se află uraniul a cam expirat. „Pot apărea oricând microfisuri în învelişul cilindrelor, iar radioizotopii să migreze din interior de aceea deşeurile trebuie transportate de aici. În acest moment avem toate autorizaţiile şi verificările comisiilor de specialitate, dar nu ştim ce se poate întâmpla mâine. Suntem pregătiţi pentru dezafectarea ce ar fi trebuit să înceapă în prima jumătate a acestui an, dar din cauza faptului că bugetul e incert s-ar putea să fie amânată. Avem nevoie de 3,4 milioane de dolari pentru a transfera deşeurile în Rusia, restul de 4,5 milioane de dolari fiind asiguraţi de americani în urma unui acord semnat în anul 2004. Dacă ratăm şansa asta nu ştim când ni se mai iveşte ocazia pentru că aşteaptă la rând Ungaria, Cehia şi Polonia ”, spune Mitică Drăguşin.
Întreaga conducere a institutului aşteaptă cu sufletul la gură decizia guvernului cu privire la tăierea fondurilor. Directorul general al IFIN-HH, Nicolae Zamfir, spune că reducerea cu 60% a bugetului va pune în pericol până şi menţinerea în siguranţă a instalaţiilor: „Verificările şi avizele pe care le dă Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare ne costă 3,8 milioane de lei pe an. Dacă eu nu pot asigura conservarea reactorului şi a deşeurilor atunci mi se întocmeşte conform legii dosar penal. Or, nici dacă mi-aş vinde casa şi maşina nu aş avea cum să strâng atâţia bani”. Decizia de a tăia fondurile cercetării nucleare este doar o primă lovitură dată de Executiv institutului. Căci, pentru ca dezafectarea să demareze este nevoie de o hotărâre de guvern care să garanteze un buget neîntrerupt pentru o perioadă de opt ani. Or, în climatul crizei economice, nimeni nu pare a se încumeta să asigure acest lucru. Data limită prevăzută de Federaţia Rusă pentru acceptarea deşeurilor este anul 2015.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















9 Comentarii [+] Adauga un comentariu
„Atenţie, aţi intrat în zona reactorului! Pericol de radiaţii!†Vocea hârşâită din difuzor îţi dă fiori de când treci pragul clădirii neostaliniste ce domină platforma de la Măgurele.
ba banditilor voi nu sunteti normali!pai tineti aici la numai 5km de bucuresti substante radioactive?romani prosti!de ce nu le duceti in rezervoarele din maramures?trebuie sa intervina mareata rusie sa organizeze niste transporturi la ei,cind daca ne punem mintea la contributie,le depozitam la fosta exploatare de uraniu din maramures........sunteti idioti sa tineti materiale radioactive la nici doi pasi de noi?trimiteti-le lu domn basescu,sa le duca el cu barca,ca-i mai priceput ca voi.si vreti bani mai multi de la noi.banditilor ce sinteti!trimiteti-le din bucuresti! e.u.
nicule,
de ce dumnezeu te-ai intors in romania? nu era mai bine daca ramaneai in usa!
sunt astia de acum mai buni decat comunistii? cel putin pe vremea aia ifin era un nume respectat in romania, o elita a intelectualitatii romanesti.
crede-ai ca devenind director la ifin vei schimba ceva din ceea ce a fost, este si va fi romania comunista sau capitalista.
visuri idealiste batrane!
america lui obama are din nou nevoie de fizicieni! da-ti demisia si vino imapoi!
mai, raul, mai! mai, raul, mai ca bine le zici in continuarea celor incepute de doamna vergu, mai! mai, voi aveti dreptate, mai, dar de ce nu scrieti voi, mai, raul, mai cate lovele costa si cine va face pseudo-dezafectarea, mai, raul, mai! ca nu se va face cu o firma specializata la pretul corect! totul este manarit deja, dar este...amanat! apropo, nu cladirile sunt neostaliniste( oi fi studiat arhitectura si ai avut vreun seminar cu patriciu-matriciu!), ci personalul de conducere de acolo este neostalinist! n-a reusit saracu' valentin ceausescu sa faca nimic cu ei, ca s-a bagat otrava aia de ma'sa!
sunt ticalosii hoti si excroci ai romaniei. si-au tras guverna de corupti cu baronii psd si scum fura pe rupte. taxa este ilegala,aia incepind cu cea de la 1.01.2007 si terminind cu asta a porcului de tradiceanu masunu grec. nu-i nimic,o sa dam statul in continuare in judecata,dar trebuie studiata posibilitatea de a da guvernul in judecata sau fiecare ministru individual pentru hotia ilegala si neconstitutionala pentru ca fiecare porc sa plateasca din buzunarul propriu pagubele pe care le-a cauzat romanilor. taxa auto si asa zisa tripla taxa de mediu pot sa fie invinse legal in justitie si banii se restituie pagubitilor. pentru toti cei pagubiti de catre adrian nastase,tariceanu si guvernele care au facut aceasta ilegalitate,intrati pe google la cautare avansata,scrieti:taxa auto in marsarier,dati pe cautare si o sa va apara:____ bloombiz:auto:taxa auto in marsarier___acesta fiind primul titlu si ascultati al doi-lea titlu ____bloombiz: video_______ unde o sa aveti toate lamuririle pertinente si dati in judecata statul roman pentru a va recupere banii luati cu japca de catre sacalii care au interes ca francezii de la mioveni si ticalosii de la finante sa se indoape cu banii nostri!
de ce sa le duca in maramures, desteptule?! nu fi "mitica" (mai mult decat esti in fiecare zi)!
raul fl:ocea, cum poate fi o cladire stalinista? si daca poate fi, cum de te-ai prins doar tu despre asta. bai ca:caciosule nu-ti mai da tu cu presupu:tza ca iti etalezi tampenia.
cautati in arhivele universitatii bucuresti promotia de absolventi 1982. de ce au fost interzisi in romania timp de 26 de ani? cui i-a fost si ii este frica de ei? am facut armata 3 ani in timpul facultatii. chimia a avut ca arma, arma 52? fizica ce arma a avut ? este bine de stiut ca:“radiatiile sunt fascicule de particule in miscare. radiatiile ionizante sunt radiatii corpusculare (alfa, beta, neutronice) sau electromagnetice (gamma, roentgen) care , prin interactiune directa sau indirecta cu materia, produc atomi (molecule) incarcate electric. ionizarea se produce prin absorbtia energiei de catre materie. radiatiile ionizante rezulta in procesul de radioactivitate, adica proprietatea nucleului atomic de a dezintegra, emitand radiatii spontan (radioactivitate naturala) sau artificial (radioactivitate artificiala) . activitatea unei substante radioactive se defineste prin numarul de dezintegrari intr-un anumit timp si se masoara in curie. doza de radiatii reprezinta cantitatea de radiatii capabila anumit efect si se masoara (pentru materia vie ) in rem (roentgen equivalent man). surse de radiatii. omul este supus iradierii din surse naturale, externe (radiatia cosmica, radioizotopii din atmosfera si scoarta terestra) si interne (elemente radioactive patrunse in organism cu aerul, apa , alimentele , care iradiaza din interiorul tesuturilor) , precum si din surse artificiale contaminate ale mediului (explozii nucleare , functionarea reactorilor atomici etc.) si din surse artificiale care, fara a contamina mediul, determina iradiere interna (iradiere medicala, iradierea prin tuburi redresoare de la unele televizoare).un mic procent din populatie este supus si riscului de iradiere profesionala (personalul de la exploatarea si producerea uraniului , de la reactori atomici, acceleratori de particule , surse electrice de radiatie x etc.) « efecte biologice. la nivel molecular radiatiile actioneaza direct (cand determina transformari , denaturari sau inactivari ale moleculelor « tinta » din regiunea unde a avut loc ionizarea initiala ) si indirect (cand degradarea moleculelor are loc prin intermediul radicalilor liberi proveniti din radioliza apei – mediul celular). moleculele esentiale afectate sunt : adn (cu formare de leziuni genetice), arn (cu oprirea sintezei proteice), fosfolipidele membranare (cu modificarea permeabilitatii , conducand la dereglarea metabolica). la nivel celular se produc, sub actiunea radiatiilor , in functie de doza ,modificari functionale reversibile sau morfologice ireversibile (picnoza nucleului, lezarea mitocondriilor, vacuolizarea si, in final , necroza celulei). la nivel tisular efectul radiatiilor depinde , pentru aceeasi doza de caracteristicele tesutului (activitate metabolica, ritm de diviziune celulara , grad de diferentiere) . la nivelul organismului apar , in raport cu doza absorbita , timpul de expunere , distribuirea dozei in spatiu (iradiere totala sau partiala) si de calitatea radiatiei (tipul si energia radiatiei, iradiere externa sau interna), urmatoarele efecte : boala acuta de iradiatie cuprinzand sindromul acut (prin expunerea intregului organism ) si lezari locale (manifestari cutanate, cataracta etc. ) ; boala cronica de iradiatie cuprinzand boala cronica propriu-zisa (cand, dupa 8 – 10 ani de expunere , apar afectari ale snc si ale organelor hematopoetice) , lezari locale ( radiodermite cronice si cancer cutanat ) si contaminare interna cronica (datorata radionuclizilor fixati in tesuturi prin contaminare profesionala) ; efecte tardive (leziuni produse dupa un timp indelungat de expunere si manifestare prin cancerizare , scurtarea duratei medii de viata si scaderea fertilitatii) ; efecte genetice (produse de mutatii rezultate prin alterarea formatiilor care transmit informatia genica la descendenti si reprezentate prin avorturi spontane , decese indata dupa nastere , malformatii etc.) » martian cotrau, lidia popa, teodor stan , nicolae preda, maria kincses –ajtay – « toxicologie » , ed.didactica si pedagogica bucuresti, 1991, p.240. ma ocup de educatia si preventia cancerului, inclusiv a cancerului spiritual.cu respect, profesor+chimist+ofiter cornelia vodoiu.
fizica a avut ca arma transmisiuni (adica radio/morse si telefonie), asa ca mai lasati paranoia. si ar fi cazul sa nu isi mai dea cu parere oricine habar nu are de fizica si de fizica nuclera despre reactori si similare. ca nu degeaba fac fizicienii 5 ani de studii universitare si apoi invata toata viata.