CIUDAT Don Quijote cu blog culinar

Românul care dă fursecuri la tot Berlinul

Dan Tobescu, zis Fursecul Mecanic, şi-a luat lumea în cap şi-a ajuns la Berlin

Omul care i-a dedulcit pe români la fursecuri gratis, comandate online, e decis să-i bată pe nemţi la ei acasă, la capitolul prăjituri

3 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere

Reţetele de fursecuri preparate nu sunt publice

Pe scurt: un bărbat stă în bucătărie şi face fursecuri pe care le livrează personal şi gratuit unor necunoscuţi. E Dan Tobescu, cunoscut drept „Fursecul“, tipul care trimite gratis – în schimbul unui mail – prăjituri ecologice de el, oriunde în Bucureşti, celor care îl conving în scris că merită cookies.

În timp, când vorba – ca şi prăjitura – se află pe buzele tuturor internauţilor, Tobescu îi provoacă pe amatorii de dulciuri să intre într-o cursă cu indicii în căutarea delicioaselor fursecuri. Îndrăgostit de normalitate şi Bucureşti, bărbatul încerca să-i facă pe „jucători“ să deschidă ochii asupra oraşului, asupra străzilor, asupra istoriei şi să facă conexiuni între fapte, locuri, oameni şi evenimente. Până de curând, asta se întâmpla în Bucureşti, unde 5 sau 50 de oameni primeau săptămânal prăjiturele fără E-uri, conservanţi şi grăsimi hidrogenate ale lui Dan Tobescu. Acum se întâmplă la Berlin.

Povestea lui Tobescu începe în urmă cu 33 de ani. Şi-a petrecut copilăria la Düsseldorf, unde a trăit până la 7 ani, apoi s-a mutat la Bucureşti, unde a învăţat la Şcoala germană, actualul Colegiu Goethe, în spatele ASE-ului. De altfel, pe diploma lui de bac scrie „limba maternă: germană“. Altfel, e fan al unui producător suedez de maşini, are cont pe Facebook şi ascultă Ladytron, care promovează un stil electro, new wave. În CV, Dan Tobescu e absolvent de Jurnalism şi iniţiatorul – mai târziu, producătorul – unui proiect media, ProMotor. Ulterior a renunţat la presă şi a deschis împreună cu soţia lui, Cristina, o cafenea în Bucureşti. Sătul de experienţa cu bucătarii, aici a luat şorţul din cui şi a trecut în spatele bancului de lucru, pregătind dulciurile. După ce-a vândut businessul, şi-a deschis un blog, care avea să-l transforme dintr-o persoană într-un personaj. Din 28 mai, anul trecut, Tobescu devine, peste noapte, „Fursec“. Dacă în prima zi, blogul a avut zero accesări, în cea de-a treia ajunge la 95. Acesta a fost începutul unei nebunii dulci.

Fursecul – atac la prăjitura nemţilor

Proiectul său, care se bazează, potrivit iniţiatorului, „pe bunul simţ al celor care vor să facă parte din el“, nu este unul comercial. Cu toate astea, orice contribuţie este binevenită, fie că se măsoară în bani, într-un borcan cu dulceaţă de afine sau un kilogram de zahăr eco. Ceea ce părea iniţial nebunie – „românii nu mai cred în dărnicie şi devin suspicioşi când primesc fără să li se pretindă altceva în schimb“ -, se transformă în scurtă vreme într-o reţea de prieteni, iar Tobescu ajunge să-şi creeze un al doilea blog, pentru Berlin şi nu numai: www.IAmCookie.com.

Din februarie, Dan Tobescu trăieşte într-o casă frumoasă şi veche din Mitte, „în centrul centrului, în cartierul evreiesc“. „Pe termen scurt, aici fac varianta germană a blogului românesc, Fursecul Mecanic, spune Tobescu. Pe termen lung, mi-aş dori să am o mică afacere care să aibă legătură cu domeniul fursecurilor. În clipa în care o să simt că este momentul, o să o încep, dar nu ştiu dacă o să fie la Berlin sau altundeva. În orice caz, nu în România. Am ales Berlinul pentru că este oraşul german care oferă toate avantajele pe care le poate oferi un oraş german, la care se adaugă cele ale unei metropole europene.“

„M-am întâlnit cu câţiva din proprietarii celor mai citite bloguri berlineze, ca să le povestesc despre proiect. Toată lumea – foarte entuziasmată, nu doar de proiect în sine, ci şi de fursecuri. Acum, adevărul e că înainte de sosire îmi făcusem temele încă de la Bucureşti şi ştiam care sunt considerate locurile cu cei mai buni cookies din Berlin. Sunt 4-5, nu sunt multe, dar elogiile pe care diferiţi useri le-au scris pe site-uri mă puseseră puţin pe gânduri (…). Între timp m-am lămurit: ale mele sunt cele mai bune din Berlin – fără modestie, pentru că nu e cazul. Toată săptămâna trecută am cumpărat, degustat, analizat, întrebat, cercetat şi am ajuns la concluzia că fie nemţilor le plac cookies mai către uscat şi nisipos (puţin probabil), fie nu le-a făcut niciodată nimeni cookies aşa cum trebuie făcuţi: crocanţi în exterior şi moi în mijloc.“

România, ediţie specială

„Fursecul românesc o să rămână un proiect viu, spune Dan Tobescu, dar cu o frecvenţă micşorată: în loc să fie câte o căutare de indicii pe săptămână, ea va fi sub forma unei ediţii speciale, o dată la 2-3 luni, când mai vin în ţară. În tot acest timp, însă, o să public săptămânal update-uri de la Berlin, pentru că cititorii blogului merită să ştie ce fac în timpul ăsta. Am afirmat, într-adevăr, de mai multe ori că aş preda cu plăcere povestea unei persoane care să aibă anumite calităţi. N-am găsit-o până acum. Componenta financiară înseamnă că Fursecul Mecanic nu este un proiect care să se autosusţină, astfel încât cel care se ocupă de proiect trebuie să aibă şi mijloacele financiare pentru a-l derula.“

Deocamdată, banii lui Tobescu provin dintr-o firmă activă în domeniul dulciurilor publicitare, „fără legătură cu pasiunea mea pentru gătit, în ciuda faptului că are la bază cuvântul «dulciuri»“, spune proprietarul. Este vorba despre reprezentanţa în România a celui mai mare producător de dulciuri personalizate din Europa, o firmă germană.

Să fie o astfel de idee generoasă – de a prepara dulciuri din ingrediente ecologice la comandă – un business în vreme de criză? Da, spune Tobescu. „Nu doar pe timp de criză, ci în orice perioadă, o idee se poate transforma într-un business. Nu vă pot spune cât te poate ajuta financiar o astfel de afacere, având în vedere că n-am încercat lucrul ăsta, dar în mod cert o idee de afacere individuală este respectată în alte ţări şi sprijinită de toată lumea, de la autorităţi până la client, spre deosebire de ţara noastră, unde din păcate lucrurile stau altfel. Şi nu vreau să încep cu „autorităţi corupte“, „pesimism generalizat“, „clientelă apatică“, deşi ar trebui s-o fac. În România, lumea nu ştie să se mai entuziasmeze de nimic, aici orice iniţiativă este primită cu bucurie şi plăcere.“

Info plus:

Cât costă o miniafacere bio

Bogdana Ghinescu şi Ileana Muntean sunt proprietarele unui mic magazin de produse alimentare ecologice şi tradiţionale. Deschis în urmă cu un an, într-o zonă verde din apropierea parcului Cişmigiu, buticul eco a reprezentat o investiţie iniţială de 80.000 de euro. Potrivit Bogdanei Ghinescu, deocamdată nu se poate pune problema amortizării investiţiei sau a profitului, ci doar aceea a „supravieţuirii“. În vreme de criză, clienţii cumpără mai puţin şi mai chibzuit, fapt ce se reflectă în cifre. „Vindem la 60-70% din volumul ultimului trimestru din 2008. Produsele noastre costă mai mult decât cele convenţionale şi asta pentru că lucrăm cu furnizori certificaţi şi cu materii prime organice.“ La finele primului an, magazinul celor două prietene a înregistrat o cifră de vânzări de 90.000 de euro.

„În Bucureşti făceam între 5 şi 50 de livrări săptămânal, în funcţie de câţi câştigători hotăram că vor fi în acea săptămână. La Berlin o să menţin ritmul: un tip de fursec pe săptămână.“ - Dan Tobescu (blogger)

„Visele nu ştiu dacă se împlinesc mai frumos în Germania decât în alte ţări, dar în mod cert se împlinesc. Din păcate, nu pot spune asta despre România, unde visele sunt, de cele mai multe ori, călcate în picioare.“ - Dan Tobescu (blogger)