Salvamarul... de pe Siret - VIDEO

Vreo 300 de oameni a smuls din ghearele morţii

De vreo 12 ani, este singurul căutător de trupuri în apele tumultuoase al Siretului ori ale Moldovei.

„În apă nu-i nevoie să greşeşti decât o dată”, spune înţelept Aurel Vernica (45 ani), cel mai înfocat salvator de vieţi de pe Siret. După ce şapte ani a fost salvamar la Eforie Nord, unde şi-a făcut o normă din a salva din valuri câte 30-40 de vieţi pe sezon, Aurel a revenit pe meleagurile natale, în satul Luncaşi (comuna Hălăuceşti) de pe malul râului Siret.

De atunci a băgat spaima-n bietul râu, salvând anual câte două-trei suflete din vâltorile lui, şi a scos zeci de cadavre de înecaţi. Mereu la pândă pe mal, Aurel Vernica recunoaşte că-i prins în capcana unui paradox: „Nu-mi place să se întâmple probleme de-astea, dar aş vrea să fie cât mai multe. Pentru mine-i o plăcere”.

Un moment „delicios” a fost, acum cinci ani, salvarea Manuelei, o fetiţă de nouă ani din sat. Vară fiind, Manuela s-a dus cu gaşca de pici la scăldat şi s-a băgat cu sora ei mai mare în râu. Râdeau, se zbenguiau şi toată lumea era a lor, până când... hop! un pas în plus, fetiţele au prins un loc adânc şi curentul le-a tras la vale pe amândouă.

Au încercat să rămână unite, dar apa lunecoasă s-a strecurat printre ele, tot mai cu putere, până ce mânuţele li s-au desprins. Sora ei, mai mare fiind, a reuşit să se apuce de bolovani şi să se tragă la mal. Dar Manuela, din care nu se mai vedea decât vârful capului, era prinsă fără scăpare de curent: „Cum vorbeam pe sub apă strigând-o pe sora mea, am început să înghit tot mai multă apă şi nu mai atingeam fundul albiei”. Pe mal copiii au început să ţipe şi să plângă speriaţi. Într-o clipă, malul s-a umplut de-o mulţime de spectatori, care priveau înmărmuriţi cum jumătatea de cap se îndepărtează tot mai mult, dar nici unul n-a avut curajul să facă saltul în vâltoare. Departe, pe celălalt mal, Aurel se prăjea leneş ca reptilele la soare, când timpanele au prins un strigăt îndepărtat: „Ajutor! Se îneacă cineva!”.

Atât i-a trebuit. S-a şi văzut pe plaja cu scoici de la Eforie luptând cu valurile mări, cu algele şi batalioane de meduze, ca să salveze vreun turist: „Am sărit imediat să o scot. Eu lucrând mulţi ani la salvări marine în Constanţa şi având experienţă şi abilităţile astea, e zona mea de acţiune, chiar dacă nu sunt angajat să fac salvări pe Siret. Fetiţa se zbătea ca o găină cu capul tăiat, căutând doar să se agaţe de ceva, aşa că am luat-o prin surprindere pe la spate, că omul care se îneacă, dacă te prinde cu mâna, din disperare că eşti unica lui şansă, te strânge cu o forţă enormă. Chiar şi Manuela, la nouă anişori ai ei, ar fi putut să mă tragă la fund. Am pornit-o spre mal şi, fiindcă şi o secundă nevalorificată poate fi fatală, când am ieşit la apă mai mică imediat am întors-o cu capul în jos şi-am scuturat-o să-i iasă apa din plămâni, fără să mai aştept să ieşim pe mal”.

A renunţat la bacşişurile de pe litoral pentru înecaţii din Siret

Când era salvamar pe litoral, bacşişurile curgeau gârlă. Atât de fericiţi erau cei salvaţi din valuri, încât de multe ori treceau şi depuneau cu recunoştinţă în buzunarul de salvamar al lui Aurel câte o sumă mai mică sau mai mare de bani.

A salvat şi vieţi de străini, dar de la ei nu primea decât câte o pereche de blugi sau câte un pachet de cafea. Cel mai generoş bacşiş, 7000 lei (în anul 1980), l-a primit de la un electrician: „Mi-a pus banii în mână şi-a zis că ăştia-s banii de concediu care i-au mai rămas fiindcă lui nu-i mai trebuie mare şi se întoarce acasă, cu soţie cu tot”.

Când îi era mai bine, Aurel a renunţat la tot ca să se întoarcă pe meleagurile natale, atras de Siret ca de un magnet: „Eu când simt Siretul aproape de mine mă încarc energetic. Dacă mă duc pe malurile lui şi stau o jumătate de oră mă relaxez total. Alteori îl privesc cu dojană. Atunci simt durerea apei, că şi apa are o durere pentru că a luat viaţa multor persoane şi ea încearcă să se scuze faţă de mine. Dar Siretul nu-şi va spăla niciodată păcatele şi continuă să facă tot ceea ce ştie el să facă. Să ia vieţi”.

Satul natal al lui Aurel, Luncaşi, e chiar între Paşcani şi Roman, zonă care, susţine el, deţine recordul pe ţară la numărul de înecaţi anual. Cum nu crede în coincidenţe, salvamarul simte că prezenţa lui acolo nu-i întâmplătoare deloc: „A fost nevoie de mine pentru a salva unele vieţi sau pentru a recupera unele trupuri pentru a le reda familiei ca să le îngroape creştineşte, în pământ”. De când a revenit la vatră are 20 de cazuri de recuperări de cadavre din Siret, în general copii.

Tehnici de înviat morţii

Când scotoceşte râul după cadavre, Aurel vrea să ştie întotdeauna numele persoanei înecate, vârsta şi cum s-a înecat. După care, odată ajuns pe malul apei, salvamarul intră în transă: „Mă schimb în interior. Îi transmit un pic de viaţă celui sau celei înecate. Psihic, îmi imaginez eu că este un pic de viaţă în ea. La o persoană vie eu văd unda magnetică. Un mort nu mai are aura respectivă şi eu încerc să îi dau aura asta ca în momentul în care am impactul cu el să nu mă îngrozească. Că dacă merg prin apă şi dau întâmplător de un înecat, intru ca orice om într-o reacţie necontrolată, fizică şi psihică dată de apropierea morţii”.

După ce „învie” mortul, Aurel leagă un dialog civilizat cu el: „Spune-mi unde eşti. Şitu că tu nu vrei să stai acolo. Hai să nu te mai caut prea mult că obosesc şi eu, şi tot te găsesc până la urmă. Spune-mi unde eşti ca să te scot mai repede afară şi să te dau la rude, la părinţi”. Fiindcă a fost abordat politicos, înecatul se simte dator să dea câteva explicaţii: „Îmi vine-n minte un gând că el ar fi la o distanţă de atâţia metri de mine sau la o distanţă la vale în stânga sau în dreapta, mai la sud sau mai la nord”. Apoi porneşte într-acolo, se bagă un pic sub apă şi iese pe mal trăgând cadavrul după el.

„Am înţeles că-s protejat de forţa apei de când eram copil. La 14 ani am sărit într-un bazin dalat de irigaţii, dar nu am ştiut că nu pot să ies de acolo. Apa avea trei metri adâncime şi peretele nu mă lăsa să mă agăţ de el cu nici un chip, că era oblic şi lunecos şi apa era curgătoare. Eu căutam să nu mă ducă la vale că era o cascadă şi dacă ajungeam la cascadă, eram gata. M-am luptat patru ore şi jumătate ca să trăiesc, am ţipat până nu am mai putut şi am renunţat fizic de vreo şapte ori atunci. De fiecare dată când mă abandonam morţii era o transformare în psihicul meu care-mi dădea forţă din nou. Când am ieşit afară noaptea, jumătate din unghii îmi erau roase cum am zgâriat malurile alea şi nu mai aveam nici carne pe vârful degetelor”. (Aurel Vernica-salvator de oameni)

Citeşte aici Episodul 6: Viteaz la 15 ani - VIDEO

Citeşte aici Episodul 5: Dependentă de fapte bune - VIDEO

Citeşte aici Episodul 4: Salvatorul din bucătărie - VIDEO

Citeşte aici Episodul 3: Poliţistul care a intrat în foc după patru ţânci - VIDEO

Citeşte aici Episodul 2: Îngereasa minerilor - VIDEO

Citeşte aici Episodul 1: Pădurarul căzut din cer - VIDEO

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine