Salvarea animalelor

de Elena HÂRŢAN Postat la: 08.05.2007 17:27

Salvarea animalelor

Pacienţii sunt internaţi, fac tratament şi ţin regim. Unii ascultă, alţii contestă decizia medicului şi îl muşcă. Stăpânii îi vizitează zilnic şi li se înmoaie inima când îi aud miorlăind sau schelălăind. Pacienţii necuvântători sunt cele mai importante personaje de la cabinetul veterinar şi există un regim preferenţial pentru fiecare în parte. Important e să plece pe patru picioare.

„Insuficienţă renală”, zice medicul. Diagnosticul e dur, mai ales pentru un pacient de patru ani. Îl cheamă Pepe, e un câine găsit pe stradă când era pui şi adoptat de nişte oameni iubitori. Acum stă întins lat, învelit cu o pătură şi abia suflă. Nu mai mişcă, nici ochii nu-i mai poate deschide. Face injecţii, e legat la perfuzii, dar şansele de vindecare sunt minime, spune medicul. Cornel Simion lucrează la Ambulanţa Veterinară DiVet de vreo trei ani. A văzut de toate, însă de fiecare dată crede în vindecarea  pacienţilor necuvântători, chiar dacă au şanse puţine. „Am avut odată un Rottweiler care căzuse de la etajul şapte. L-am adus cu hemoragie abdominală, nu credeam că o mai duce mult. În zece zile era pe picioare, s-a vindecat extraordinar”, povesteşte veterinarul.

Acum are la cabinet patru câini pacienţi, şi unul în gazdă, în regim de pensiune. Cei bolnavi, aduşi de Ambulanţă, stau în câte o cuşcă, aşteptând tratamentul şi mâncarea. Pe cel mai bătrân îl cheamă chiar Moşu.

Stă culcat şi abia mânâncă din conserve, că nu mai are dinţi deloc. Alături e Hera, o căţea mare, neagră cu blana lucioasă. Dă din picioare şi se linge pe bot. „Acum e bine, dar când am adus-o arăta groaznic, era dezhidratată avea şi o tumoare vaginală cât un pumn. Am adus-o de la vreo 30 de kilometri din afara Bucureştiului. Face tratament cu citostatice, tumora i-a mai scăzut în volum. Vreo patru săptămâni tot mai durează să se vindece”, crede doctorul Simion. În cabinet mai e un căţel mic, abia operat de o afecţiune uterină. Stă cuminte în cuşcă şi îşi roteşte ochii negri şi umezi oricând simte vreo mişcare în jurul lui. Are la gât un colar, ca o coroană rotundă ca să nu îşi scoată firele de la operaţie.

La orice cuşcă ar merge doctorul, Jessie e după el. Animalul alb, mare e din rasa Golden Retriever. Are nouă luni şi 30 de kile. „E în creştere”, zice medicul. Trebuie să ia medicamente pentru oase şi să mânânce mai mult produse uscate. Face zilnic câte trei-patru plimbări, pentru siestă. „Dacă nu face mişcare, se opreşte din creştere”, explică veterinarul.

Deşi are grija tuturor pacienţilor, doctorul Simion merge cel mai des la Pepe. Se uită la el gânditor, îl mângâie, îl consultă şi dă din cap neîncrezător. Stăpânul lui vine în vizită de două ori pe zi. Omul e amărât,  s-a ataşat mult de animal. „Nu prea sunt speranţe... Ce să facem, trebuie să fim realişti”, repetă continuu, parcă pentru a se convinge şi a se încuraja singur. Medicul şi proprietarul vorbesc despre evoluţia din ultimele ore. Doctorul nu-şi poate explica boala, care se întâlneşte de obicei la exemplarele de peste 10 ani. Stâpânul îşi aduce aminte cum l-a găsit. „Era mic, un ghemotoc... Nici n-avea ochi. O vreme i-am dat lapte cu seringa. Era tare jucăuş”, povesteşte omul trist, în timp ce-l mângâie pe animalul care zace şi răsuflă din ce în ce mai greu. Acum aşteaptă cu toţii.

„Fără să vrei te ataşezi, devine un membru al familiei”, explică doctorul. Cornel Simion spune că, în ultimii ani, numărul animalelor de companie a crescut destul de mult. „Cred că e vorba de sentimentul de dragoste pe care îl arată animalul faţă de proprietar, e un fel de-a alunga plictiseala, oboseala. O mângâiere, o plimbare sau o pupătură cu câinele e un lucru plăcut. Majoritatea românilor au câini şi pisici, dar sunt destui cu iepuri, papagali foarte mari sau broaşte ţestoase.Toate animalele îmi sunt dragi. De exemplu, papagalii aceia mari se bucură când te văd, sunt drăgostoşi şi se gudură pe lângă tine”, povesteşte veterinarul. Lucrează în domeniu de peste opt ani, a făcut asistenţă sanitar- vetrinară şi la Circ. „Recent, am tratat nişte şerpi mari. S-au bătut şi pe unul dintre ei a trebuit să îl cos. Dar la Circ, am făcut asistenţa pentru tot felul de animale: dromaderi, zebre, rinoceri. Am tratat şi patru lei de mare care aveau o afecţiune dermatologică”, continuă doctorul Simion. Spune că lucrul cu animalele de la Circ este dificil, se face numai cu dresor. 80 la sută din muncă e a dresorului, care se poate apropia de animal. Veterinarul dă mai mult indicaţii, dar, oricum, e o responsabilitate mare.

Nu se plânge de muncă. La Ambulanţă sunt zilnic urgenţe. Doctorul spune că în aprilie a fost tare aglomerat, suna telefonul încontinuu, au fost şi câte 14 urgenţe pe zi. Cele mai multe cazuri semnalate sunt accidente, de urgenţă primară. Sunt multe animale lovite în trafic. El crede că e nevoie de Ambulanţa Veterinară aşa cum e nevoie şi de cea umană. Aşa cum sunt oameni care nu se pot deplasa, aşa sunt şi animale. Cornel Simion spune că e o meserie grea, uneori periculoasă. „Având în vedere că am o bucată de deget lipsă şi o ureche cusută, mă mai şi tem”, zice doctorul. Are şi pacienţi fideli, care primesc reducere la tratament. „Unii mă cunosc şi se bucură sau tremură când mă văd. Au învăţat că dacă vin cu trusa nu e de bine şi se ascund”. El spune că au apărut din ce în ce mai multe Ambulanţe veterinare şi ăsta e un lucru bun, atât pentru animale, cât şi pentru proprietar. Sunt lucruri uzuale pe care le fac la domiciliu, iar de multe ori proprietarul nici nu este acasă, ci doar bona sau menajera. Tratamentul poate fi de la chirurgie până la dietă şi cazarea în regim de pensiune.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine