Şantierul care s-a băut

Berea dimineaţa îţi taie toată greaţa de... muncă / Foto: Octav Ganea

Pe şantierele din Bucureşti se lucrează după formula „1 cu sapa – 5 cu sticla”

Cei mai fericiţi sunt patronii teraselor din jur, unde se bea în regim non-stop

Pasajul suprateran de la Basarab – proiect de care depinde traficul din Bucureşti; pasajul subteran de la Universitate – lucrare pe care primarul vrea s-o vadă gata în timp record; proiectul imobiliar „The Gate” – construcţie amplasată în coasta Casei Presei Libere, care implică investiţii mari. Cum rezistă muncitorii angajaţi în construcţie presiunilor la care sunt supuşi? Am făcut, ieri, un tur al şantierelor şi ne-am lămurit. Cu băutură...

Coniac la conductă

Ora 11.00 dimineaţa. Ne facem cu greu loc prin trafic în zona Basarab şi ne plimbăm de-a lungul şantierului. Un muncitor în salopetă roşie doarme pe trotuar, alţi cinci stau tolăniţi pe nişte mosoare şi fumează tacticos. Apariţia noastră este, probabil, cel mai interesant lucru care li s-a întâmplat toată ziua, astfel că se uită lung după noi sorbindu-şi cafelele. În apropiere, unul singur sapă un şanţ, trăgând sictirit din ţigară. Nisipul din jurul lor este acoperit de sticle şi cutii de bere consumate, totuşi, nimeni nu se „cinsteşte” de faţă cu noi. Înaintăm vreo 200 de metri şi întâlnim alţi patru sau cinci muncitori zăcând plictisiţi pe câte un utilaj.

Fiecare are aerul că aşteaptă ceva. Spre Gara de Nord întâlnim alţi muncitori, întinşi la soare direct pe trotuar. Nimic neobişnuit, aşa că trecem mai departe, când, doi studenţi izbucnesc în râs, îşi scot aparatele şi fotografiază de zor nişte conducte stivuite în stradă. Trecem prin acelaşi loc şi ne dumirim. În interiorul conductelor, dosite destul de neglijent, vedem o sticlă de vin şi una de coniac. Dintr-o dată, muncitorii se ridică de pe trotuar şi devin mai agitaţi. Ne continuăm plimbarea şi, după cinci minute, când ne întoarcem, constatăm că sticlele au dispărut. Aceiaşi muncitori fluieră leneşi şi nevinovaţi pe trotuar. Înaintăm câţiva metri şi ne reîntâlnim cu muncitorii care păreau atât de lipsiţi de scop pe şantier. Era aproape ora 12.00 şi începeau să ocupe terasele celor câteva bodegi din apropiere. De pe ferestrele bucătăriei se revărsa fumul micilor puşi pe grătar, în timp ce nou-veniţii muşterii dădeau repede gata primele beri...

Cu berea la iarbă verde

Ajunşi la Piaţa Presei Libere nu a trebuit să mai căutăm mult muncitori amatori de bere în timpul orelor de program. Mai greu a fost să nu ne împiedicăm de ei. La prima intrare în pasajul subteran întâlnim trei pâlcuri de muncitori ieşiţi la picnic. Primul grup, format din trei inşi adunaţi în jurul unei sticle de Neumarkt vociferează vesel, rememorând conferinţa de presă a lui Gigi Becali din ajun. Unul stă în genunchi şi pare liderul de opinie, vorbind cel mai mult şi dând din mâini, în timp ce restul stau pe o rână şi iau înghiţituri lungi de bere. Mai în spate, doi muncitori stau pe o piatră şi beau cu gesturi mai studiate. Par obosiţi şi berea li se scurge pe gâtlej cu încetinitorul. Pe lângă ei trece un grup de muncitori cu salopete mai curăţele. Formează un grup aparte, pentru că în loc de alcool beau energizante şi în loc să se trântească în iarbă, se aşază pe o băncuţă la drum, pe Kiseleff, şi dau cu caschetele de pământ.

„Cum, dar voi nu ştiaţi? Berea este aliment!”

În pasajul subteran ne mai împiedicăm de un trio vesel. Doi dintre ei par că vor să se trezească şi sorb lent din cafele, în timp ce al treilea, un puşti de maximum 18 ani, trage cu nădejde dintr-o bere la litru. La celălalt capăt al pasajului se cinstesc muncitori mai de nădejde. Fără teamă în priviri şi cu mustăţi impunătoare, stau la mesele localurilor din pasaj şi cu sticlele de gabarit mare la vedere. Alţii, veniţi mai târziu, îi trimit cu îndemnuri civice la muncă, ca să elibereze mesele. Ajungem şi la tejgheaua unui astfel de local şi-i punem vânzătorului/patron o întrebare: „Cu cât v-au crescut profiturile în ultimul an, de când e şantier în zonă?”.

Omul zâmbeşte confidenţial, dar ridică ochii spre tavan într-un gest de triumf. „Oameni sunt şi ei, muncesc... Cum vreţi să prindă putere?”. „Cu atâta bere, cred şi eu...”. „Cum, dar voi nu ştiaţi? Berea este aliment!”, mai zice omul şi ne face cu ochiul. Ieşim din pasaj şi mai dăm de un grup întins la soare sub panoul şantierului: „Clădire birouri «Poarta» (The Gate). Termenul de execuţie 36 luni”. Ne uităm la scheletul viitoarei clădiri întrebându-ne dacă termenul va fi respectat. Pe schele oamenii par serioşi. Stau tot întinşi pe-o rână, dar nu beau alcool, doar ronţăie chipsuri sau dorm senini, legănaţi de vânturi...

Centrul vechi, pavat cu sticle

Ajungem şi în pasajul de la Universitate, pe care primarul Oprescu l-ar vrea gata mâine. Lucrările sunt însă departe de a fi terminate. Înăuntru, muncitori puţini şi abulici îşi târşâie bocancii de nisip şi-şi caută un loc mai moale să se aşeze. Se ciocnesc de oamenii care ies de la metrou şi avansează dificil şi nesigur. Cei care sunt înţărcuiţi de gardurile de protecţie fumează apatici pe câte o roabă şi privesc spre valurile de călători fără să îi vadă. Nimeni însă nu bea. În schimb, gropile săpate în jurul lor şi puţurile viitoarelor lifturi pentru persoane cu handicap sunt pline de sticle şi cutii de bere. Aceeaşi situaţie şi în centrul vechi, în jurul Lipscaniului, pe străduţele transformate în tranşee. Cei mai mulţi s-au tolănit la umbra clădirilor istorice şi te privesc cu ochi roşii şi obosiţi. Alţii încă mai dau la târnăcop cu destulă inimă. La trei metri, în vârful unei moviliţe de nisip, tronează un butoiaş neînceput de bere.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine