Şcoala de lideri pentru copii

de Alina BĂDĂLAN TURCITU Postat la: 23.03.2009 19:54 Ultima actualizare: 23.03.2009 20:19

Cum îşi gestionează timpul Theodora: „Ştiu exact la ce oră şi în ce minut trebuie să fiu într-un anumit loc“

O mână de elevi învaţă cum să fie lideri, cultivându-şi zilnic „muşchiul emoţional”

„Am învăţat la cursuri să-mi gestionez bine timpul. Acum ştiu exact la ce oră şi în ce minut trebuie să fiu într-un anumit loc”, spune Theodora, 16 ani

„Când am căzut în cap. Ăsta este momentul care m-a marcat cel mai mult în viaţă. Şi vara asta, când mi-au murit şi câinele şi bunica şi eu eram la mare”, spune eleva Carla dintr-a zecea. Colega ei: „Prima dezamăgire din dragoste, pe la ... unşpe, doişpe ani”. Miruna, 15 ani: „M-a emoţionat privirea unei furnici în parc. Apoi, când am intrat cu bunica prima dată într-o biserică, la cinci ani. Şi alt moment a fost când am atins mâna unui copil atunci când ningea. Copilul avea patru ani, afară era frig, dar el avea mâna caldă. Şi asta mi s-a părut mie supertare”. Paul, colegul dintr-a noua: „Aveam doi hamsteri şi unul dintre ei i-a mâncat capul celuilalt. Acest moment m-a marcat foarte mult. A, şi când am descoperit chitara şi, în sfârşit, mi-am găsit un scop în viaţă”.

Paul are plete, mutriţă de copil şi tricou inscripţionat AC&DC. Copiii se află într-o clasă a Colegiului Naţional Sfântul Sava, la un curs unde învaţă să-şi folosească inteligenţa emoţională. La final, după ce tot grupul de elevi spune cu voce tare ce i-a mai emoţionat în viaţă, Theodora Andreescu, trainerul lor, se aşază în faţa clasei şi trage concluziile: „Vedeţi, copii, ce frumoase sunt emoţiile? Ele sunt viaţa noastră!”. Apoi le împarte nişte foi cu reguli cum să-ţi cultivi zilnic „muşchiul emoţional“. Câteva reguli: „conştientizaţi-vă permanent senzaţiile, lăsaţi sentimentele să vă influenţeze deciziile”. Cu totul, sunt zece reguli.

„Einstein ăsta... să ştii că a avut şi inteligenţă emoţională”

Theodora nu este profesoară, ci numai o copilă de 16 ani. De asta e chiar amuzant când le spune „copii” elevilor de-o vârstă cu ea. Însă vorbeşte liber şi convingător, ca un profesor cu experienţă. Este elevă tot la Sfântul Sava, iar acum predă leadership pentru 11-12 elevi adunaţi de la mai multe licee din Capitală. Prin jocuri de rol, îi pregăteşte să fie lideri. „Nu şefi, ci lideri, că e o diferenţă între acestea două. Şeful îşi impune punctul de vedere mai autoritar, iar liderul se impune ştiind să relaţioneze cu oamenii. De fapt, noi învăţăm aici arta de a conduce”, ne explică. Cursul face parte din programul Liderii Mileniului Trei iniţiat de Fundaţia Codecs pentru Leadership. E împărţit în zece module care te învaţă o grămadă de lucruri utile, ce nu se fac în şcoală. De pildă, cum să stingi conflictele, să-ţi organizezi timpul, să comunici cu adevărat, să empatizezi, să-ţi gestionezi emoţiile. Şi pentru cei din gimnaziu se fac cursuri („Leadership în pantaloni scurţi”). Toate astea se plătesc, costă vreo 200 de lei şi un pic.

„Copii, astăzi vom face o paralelă între IQ şi inteligenţa emoţională. Vreau să ne strângem toţi într-un cerc şi fiecare să facă un gest care-l reprezintă, apoi grupul va imita acel gest. Asta ne va ajuta să relaţionăm mai bine”, anunţă Theodora. Începe Paul, simulând că ar cânta la chitară. Imediat, restul grupului se scutură, ca şi când ar cânta toţi la chitară. Adriana se scarpină în cap, tot grupul se scarpină. Şi tot aşa, până la ultimul elev. Se întorc în băncile lor mai prieteni decât acum cinci minute. Apoi se lucrează pe echipe – fiecare echipă explică, pe o planşă, ce puncte tari şi slabe au IQ-ul şi inteligenţa emoţională. Pare simplu, dar coechipierii trebuie să reuşească performanţa de a se înţelege ca fraţii. N-au voie să se certe sau să se uite urât, căci un lider adevărat nu face niciodată asta. Din grupa lui, Călin, frumuşelul cu succes la fete, vorbeşte ca omul mare: „Mda, Einstein ăsta... măi, să ştii că a avut şi inteligenţă emoţională. Adică, a spus şi glume, a fost un om ok”.

Cochetează cu o colegă: „Sunt deştept, adică în ce fel? Emoţional sau cognitiv?”. Din cealaltă grupă, chitaristul Paul pune colegelor întrebări existenţiale: „Şi să înţelegem, oare, autocontrolul emoţional ca pe un fel de inhibare totală? Eu zic că inteligenţa emoţională este chintesenţa vieţii. Dar, este adevărat, poţi să fii neînţeles în conceptele pe care le ai despre viaţă. Şi atunci se întâmplă că...”.

Cum clinteşti munţii din loc, la 16 ani

Asemenea probleme îşi punea şi Theodora la început. Dar acum, că e trainer, a depăşit stadiul ăsta. Acum ne vorbeşte despre altceva.

„Vreau să-mi depăşesc propriile limite. Am un ţel bine stabilit şi fac totul pentru a mi-l îndeplini”, ne spune. A intrat la Sava într-un an cu concurenţă crâncenă, când nota ultimului admis a fost 9,56. În clasa ei, cine ia mai puţin de opt este considerat codaş. Dar toate astea tot n-au mulţumit-o. S-a înscris la teatru şi acum face parte din grupa juniorilor de la Teatrul Ion Creangă. De ceva vreme s-a înscris şi la cursuri de... pilotaj, la Aeroclubul României. În rând cu oamenii mari, cu una sau două facultăţi, învaţă materii tocmai bune pentru un băiat: sisteme de propulsie, proceduri operaţionale, navigaţie, comunicaţii, meteorologie, performanţele corpului uman în timpul zborului.

Cursurile de pilotaj le face în singurele ei zile în care s-ar putea relaxa, sâmbăta şi duminica, dis-de-dimineaţă până după-amiază, târziu. Visează să se facă pilot de linie. „Primul zbor mi-a dat senzaţia de libertate deplină. Pur şi simplu simţeam că-mi depăşesc unele limite. Atunci mi-am dat seama că zborul a făcut mereu parte din mine”, ne povesteşte. Şi acum mai are emoţii. După şcoală, merge la sală să se antreneze pentru meseria de pilot. Asta o face de patru ori pe săptămână.

„La cursul de pilotaj voi concura cu oameni din anul trei la Aeronave. Acum, în aprilie, o să am un examen din nouă materii. Voi avea 1000 de pagini de învăţat. La Clinceni o să ajung să zbor de abia după multe teste şi examene. Dar când vine vorba de avioane nu obosesc niciodată”, zice. Dar cum face de are timp de toate astea? „Simplu, am învăţat la cursurile de leadership să-mi gestionez bine timpul. De pildă, dimineaţa îmi fac o schemă în minte, ce priorităţi am eu pentru ziua aceea. Am totul calculat pe ore; ştiu exact la ce oră şi în ce minut trebuie să fiu într-un anumit loc. Nu-mi permit să pierd timpul, în cinci minute pot să fac multe”. Trainer a ajuns sacrificându-şi toată vacanţa intersemestrială şi făcând cursuri cinci, şase ore zilnic. Aşa că, acum, un singur lucru din lume i se mai pare imposibil: să ţină un şarpe în mână!

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

22 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 23.03.2009 21:57

„Când am căzut în cap. Ăsta este momentul care m-a marcat cel mai mult în viaţă. Şi vara asta, când mi-au murit şi câinele şi bunica şi eu eram la mare”, spune eleva Carla dintr-a zecea. Colega ei: „Prima dezamăgire din dragoste, pe la ... unşpe, doişpe ani”.

 
#2 ROBIN 23.03.2009 21:57

educatie masonica.vai de acesti copii

 
#3 dstb 23.03.2009 22:24

asa, asa, sa-i tampeasca de mici, sa-i robotizeze, sa raspunda corespunzator la comenzi si ei sa-i terorizeze pe altii, la randul lor! mai mare mila. si sila.

 
#4 eu 23.03.2009 22:56

inaintea acestei inteligente emotionale n-ar fi bine sa le dezvoltati acestor copilasi inteligenta cognitiva? poate invata sa se si exprime.

 
#5 el 24.03.2009 00:01

bai tata, ca sa fii lider intr-un domeniu, dupa parerea mea umila, ar trebui sa fii mai bun decat toti cei pe care ii conduci in domeniul respectiv. din pacate vad ca legea li murphy, cea cu "cine nu se pricepe la nimic conduce", e ideea calauzitoare pentru fundaå£ia codecs pentru leadership. vreau sa vad si pe unul de la o fundatie din asta care sa puna pe primul loc inteligenta cognitiva si peste asta inteligenta emotionala. ca inteligent emotional e si gigi becali (ca doar nu cu inteligenta cognitiva a facut avere). sau asta e modelul de urmat?

 
#6 pricop 24.03.2009 04:00

sa nu uitam ca si ted bandi, asasinul in serie, avea iq baban si emotii cat cuprinde. mie raspunsurile elevilor mi se par ifie nfantile fie "cautate" dar negasite.. calitatile de lider le ai sau nu si in plus trebuie carisma si inteligenta. poti insa sa devii lider daca ai bani (cu sau fara inteligenta). undeva se tin cursuri de genul acesta si proba de foc a fost pe bune, suta la suta adevarat , anul trecut la bucuresti, cand cursanti s-au spalat pe dinti iar cei ce se doreau lideri au fost obligati sa bea apa cu care isi clateau gurile!!! si era vorba despre tineri cu pretentii de inteligenta!!

 
#7 pricop 24.03.2009 04:17

cine a autorizat-o pe fetita asta sa tina cursurile? aha! ea experimenteaza pe mai putin dotatii ei colegi manipulare ovinelor! mare tupeu! cat timp a "rupt" din timpul ei liber pt. a studia asa ceva? mare tupeu fetico!

 
#8 iul 24.03.2009 10:04

e ridicol. le baga numai prostii in cap. macar e ieftin :)

 
#9 geo 24.03.2009 11:56

ce asociere de i'dioti : " vara asta, când mi-au murit åŸi câinele åŸi bunica ".
in aceasta categorie intra si autoarea articolului.

 
#10 suportivii 24.03.2009 13:08

laudabila initiativa copiilor, in conditiile in care preocuparile majore ale adolescentilor sunt legate de alte valori: bani , masini, barbati cu bani, fotbalisti si "manechine"
succes!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa