SOLITUDINE Doar valuri cât vezi cu ochii

Sechestraţi în larg

Turele petroliştilor sunt de 28 de zile pe platformă, 28 de zile pentru recuperare la mal

În prezent, ca să scape de sentimentul de claustrare, la bord au internet, TV prin satelit, mâncare mai bună decât la restaurant, sală de fitness şi semnal GSM

5 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere

Sechestraţi în larg

În 31 de ani de foraj marin românesc s-au încercat nenumărate reţete pentru stins dorul de uscat: „Pe Gloria, într-o vreme oamenii jucau tenis de picior pe heliport. Se pusese şi plasă să nu cadă muncitorii în apă, dar s-a renunţat pentru că nu mai rămâneau mingi. Dacă şutai mai cu boltă, mingea ţi se oprea în valuri. Câte mingi să cari ca să duci la capăt un joc?”. La platformişti pescuitul era sport naţional: „Când aruncau băieţii ancore pentru rechini, le scoteam, mai puneam câte un fier sau o tablă echivalente la greutatea unui rechin de un metru.

Să vezi cu ce satisfacţie trăgeau sondorii funia cu tabla atârnată de ea” îşi aminteşte Dan Relu, dispecer de platformă, pescar şi el până într-o bună zi: „Am prins odată un rechin femelă. I-am dat drumul în tancul de apă unde ţineam la răcit sticlele de apă minerală, ca să n-o omor imediat. Probabil de la şocul ăla a născut, că rechinu-i vivipar. De obicei peştişorii-s ca nişte mormoloci, n-au aripi, dar când am văzut cum arată rechinaşii ăia mici, că-s copie fidelă a adultului, m-au impresionat aşa de mult că de atunci n-am mai mâncat carne de rechin”.

Coana Leana şi prinţul Charles

Platformiştii sunt totdeauna bucuroşi de oaspeţi, că mai văd şi ei feţe noi. Dar să pupi obrazul celei mai televizate femei a anilor ‘70-’80, rămâne un privilegiu de neuitat: „Veneau Ceauşeştii în vizită la capul Midia. Am fost săltaţi cu o zi înainte din bază, duşi la partid şi interogaţi: «Bă, aveţi apartamente, aveţi cumva ceva de cârâit? Aveţi ce vă trebuie?». «Da». «Bine, hai la control»”. Ne-au dezbrăcat, s-au uitat la unghii şi dacă n-avem boli de piele, că trebuia să ne pupăm cu coana Leana. Nu era sigur dacă te pupi, dar dacă ea te pupa trebuia s-o pupi şi tu. Am făcut repetiţie înainte.

Ce ne-am mai pupat atunci cu secretarul de la partid, unul Mirea, numai cu pupături din astea ca în filme, mai pe la ureche, ca să n-o lovim cu casca pe coana Leana, că noi purtam căşti”, mimează scena cu buzele ţuguiate nea Relu. În ‘97, platforma Orizont făcea foraje în golful Bengal, când la bord a aterizat prinţul Charles, care venea de la Hong Kong: „Pregătirile au fost ca şi la Ceauşescu. Vreau să spun că 200.000 dolari am dat pe vopsea şi am vopsit toată platforma. În ciorapi se mergea pe platformă, să nu rămână urme de la bocanci” îşi aminteşte Jean Prodan, dispecer şef tură siguranţă al platformei Orizont.

Cu o zi înaintea aterizării prinţului, pe Orizont a descins suita regală, a făcut careu cu oamenii de pe platformă, învăţându-i că nu-i cuviincios să dea noroc cu Alteţa Sa decât dacă Charles întinde primul mâna, să nu facă gesturi ofensatoare, de genul O.K. cu degetul ca Cioroianu, ci să se adreseze doar cu «Your Royal Highness». Prinţului Charles i-a fost însă dat ca înainte să dea ochii cu şeful platformei şi duzinile de ingineri doxă de engleză, să fie întâmpinat de un muncitor cu patru clase. Mecanicul Vasile Oană, deghizat în pompier, avea obligaţia să aştepte pe heliport cu stingătorul în mână apuntarea elicopterului regal, ca în caz de incendiu să stingă flăcările imediat.

Conform regulamentului de safety, şeful platformei trebuia să aştepte undeva în spatele lui Vasile Oană. Brusc, pe umerii bietului om a început să apese o povară greu de dus: „Vasile n-ai ce face. Până dimineaţă înveţi engleză, când vine şi te aşezi în faţa lui să poţi să-i spui «Your Royal Highness». După o jumate de oră vine la mine în birou: «Şefu’, cum spuneai să-i zic lu’ ăla de mereu uit?». «Your Royal Highness Vasile». Seara la culcare apare cu o faţă necăjită şi zice: «Şefu’, ca să stau liniştit. Nu mai bine îi spun pe româneşte: Atleţă?»”. A doua zi după vizita lui Charles, acţiunile companiei care închiriase platforma Orizont s-au apreciat cu 2% pe bursa londoneză. Doar Vasile Oană nu s-a lăsat impresionat: „Ei, cum ţi s-a părut prinţul, Vasile?”. „Cum să mi se pară şefu’. N-ai văzut ce costum şifonat avea? Dacă n-avea ochelarii de soare ziceai că-i o evapă”.

Ispita celor 4000 kcalorii 

Apariţia forajului marin a însemnat  pentru sondori confort şi mâncare, fiindcă primeau o alocaţie de hrană identică cu a piloţilor de avion: „Muncitorii veneau pe platformă să facă baie mai des, că era apă caldă şi mâncare asigurată 4000 calorii. Ei erau ca o cămilă. Timp de două săptămâni cât stăteau pe platformă băgau caloriile în cocoaşă şi două săptămâni cât stăteau la mal le consumau”, explică motivaţia acelor ani Jean Prodan.

Unii dintre ei, sondori chinuiţi de la ţară, care munciseră la câte-o sondă pierdută pe câmp, trăind mai izolaţi chiar decât în sătucul lor, au auzit prima oară de banane pe platformă: „Le-am dat nişte banane la unii săracii, veniţi de prin Moldova. Cum erau mai verzi, le-au tăiat felii, le-au pus cu oţet şi ulei, crezând că-s castraveţi”. Când pe mal cafeaua costa o avere atunci când se găsea, pe platformă era gratis şi la discreţie, fiind folosită ca antidot în tura de noapte, să nu-i ia somnul pe sondori când forau. Marcaţi de lipsurile trăite pe uscat, unii beau cafea cu cana până tremurau: „«Măă, tremuri, nu mai bea atâta cafea». «E drieptul meu, domn’ injiner. E drieptul meu»”.

Convorbire cu telefonul mobil în ‘93

„În ‘93, prima dată când am traversat Bosforul am văzut şi noi un telefon mobil. Era Motorola, o cărămidă din aia mare. Am şi vorbit la el, ca răsplată că am reuşit să trec cu bine platforma prin strâmtoare”. Bosforul fiind traversat de cabluri de curent şi poduri, privind de jos, cei de pe platforma Orizont aveau în permanenţă impresia că vor lovi podurile, blocând circulaţia în Istanbul. Dar s-au calmat: „L-am pus pe Fănică ţiganu’, un sondor de-al meu, să stea pe turlă cât mai sus.

Mă uitam la el şi-mi ziceam că dacă fuge în jos înseamnă că sigur intrăm în pod. Mai aveam vreo trei metri şi îl văd pe Fănică pedalând în aer cu picioarele în semn că trecem”. De bucurie Jim, americanul care închiriase platforma pentru foraje în Marea Marmara i-a dat lui Jean Prodan telefonul lui mobil să-şi anunţe acasă succesul: „Am sunat-o pe nevastă-mea şi ea mă ia pe sus: «Unde eşti? Ziceai că eşti pe platformă». «Pe platformă sunt mamă. Vorbesc pe un telefon care-i fără fir». «Hai taci din gură. Vino acasă mai repede că o să avem noi o vorbă». Nevastă-mea zicea că aşa ceva nu există”.

Vestea bună vine cu elicopterul

Sorin G., bucătar pe platforma Saturn, trebuia să iasă din tură joi, sâmbătă având nunta cu aleasa inimii lui. Dar vremea s-a stricat şi hula a împiedicat vapoarele să se aventureze timp de trei zile în larg. Sâmbătă în zori, acasă mireasa îşi scotea bigudiurile din păr, pe mesele de la restaurant se aranjau paharele, invitaţii erau pe drum şi doar mirele mai lipsea. Cu două ore înainte de nuntă Sorin suduia pe platformă, muşcând nervos din ţigară.

Cu intervenţii la Bucureşti, la ora 10.00 tânărul bucătar a fost săltat pe sus cu elicopterul militar şi lăsat la o sută de metri de casă la ora 10.30, într-un vârtej de praf. S-a aruncat în costumul de mire, nuntaşii au chiuit şi alaiul a purces la Sfatul Popular. Alţii n-au avut bafta lui. Era 30 iulie ‘78 când Valeriu Irimioiu, fost şef de platformă pe Gloria a fost anunţat prin staţia radio de un coleg: „Băi, ai o fată de 3,2 kilograme”. Mai avea o săptămână până la ieşirea din tură: „Am ieşit pe heliport şi am început să râd cu lacrimi”.