Spărgătorii de grevă: cum au mimat protestul funcţionarii din administraţia publică. În primăria lui Vanghelie au lucrat doar cei de la biroul decese

Postat la: 31.05.2010 18:59 Ultima actualizare: 31.05.2010 20:31

Spărgătorii de grevă: cum au mimat protestul funcţionarii din administraţia publică. În primăria lui Vanghelie au lucrat doar cei de la biroul decese Foto: Publimedia//Andrei Spirache

Singura primărie care a făcut grevă a fost cea a lui Vanghelie unde au lucrat doar cei de la biroul decese

Prima zi din greva angajaţilor din administraţia publică a Capitalei s-a dovedit un fiasco. Majoritatea funcţio-narilor au mimat greva. Singurii care au închis ghişeele lăsând deschis doar biroul care eliberează certificate de deces au fost cei din subordinea primarului Vanghelie. În rest, s-a făcut grevă cu afişe, banderole ori s-a muncit, dar mai cu fereală. "De ce să facem grevă, doamnă? Suntem mulţumiţi de salarii. Avem 8 milioane şi, dacă ni se taie 20 la sută, rămânem cu 6 milioane. E mai mult decât nimic", a fost răspunsul unei funcţionare de la Primăria sectorului 2. În instituţie nici măcar un afiş nu anunţa că funcţionarii din administraţia publică sunt în grevă.

În jurul orei 12, la Direcţia de Taxe şi Impozite de pe Câmpia Libertăţii, funcţionarele Primăriei sectorului3 erau în grevă de-adevăratelea. "Aş dori să-mi spuneţi ce datorii am la impozit", a întrebat un bărbat cu banii gata pregătiţi. Din spatele ghişeului a venit răspunsul ferm, dar politicos "Nu pot să vă ajut. Citiţi pe uşă, suntem în grevă". Pe uşă afişul anunţa "Grevă generală. Se asigură rezolvarea urgenţelor (certificate fis-cale de vânzare şi radieri auto). Vă mulţumim pentru înţelegere". La sediul Primăriei sectorului 3 acelaşi anunţ cu grevă generală. Înăuntru funcţionarele susţin că "e grevă generală, dar noi suntem aici. Nu aveţi voie să intraţi în primărie". Regula se schimbă la intrarea "primarului". O domnişoară tocmai era direcţionată către un servicu aflat la etaj. Poliţistul comunitar ne lămureşte cum e cu greva. "Trebuie să lasaţi un act de identitate, eu vă anunţ şi puteţi urca. Se lucrează".

Citeşte şi "Imnul golanilor", "Ţara te vrea prost", "România, trezeşte-te!", ... "Dansul pinguinului". Zoltan Andras, Sarmalele Reci: "Azi e foarte mişto să fii tâmpit"

Grevă de faţadă în şcoli: "Cârtim cu glas tare, dar, când e să facem ceva, o lăsăm baltă"

GALERIE FOTO - Vezi aici cum l-au târât pe "Boc" gardienii de la Jilava prin faţa închisorii

La sectorul 4, grevă cu banderole

"Spărgători de grevă" au fost şi u-nii lideri sindicali. "Suntem solidari cu protestele, dar muncim normal.În semn de solidaritate funcţionarii poartă banderole albe la mână", ne-a declarat liderul de sindicat Viorel Cârlogea. A-cesta ne-a spus că reprezintă Federaţia Sindicatelor Democratice din România, organizaţie afiliată Confederaţiei Euro-pene a Sindicatelor. Întrebat cum rămâ-ne cu greva generală anunţate cu surle şi trâmbiţe, sindicalistul Cârlogea ne-a răspuns: "Noi suntem în slujba cetă-ţenilor şi nu vrem ca aceştia să sufere. Nu vom face mai mult decât o grevă cu banderole, chiar dacă se decide ca ea să continue". La sectorul lui Poteraş a fost grevă doar pe uşi. "Nicio persoană nu este în grevă. Există un afiş cu grevă de solidaritate şi atât", ne-a spus şefa biroului de presă de la sectorul 6.

Şoferii RATB: "De ce să facem grevă? Nu ne iau din bani"

Şoferii de autobuze din autobaza Titan susţin că nu vor face grevă marţi. "A fost o discuţie între liderii noştri de sindicat şi primarul general. Oprescu ne-a promis că salariile noastre nu se reduc. Atunci de ce să facem grevă? Nu ne iau din bani. E doar o promisiune verbală. Nu avem nimic scris dar dacă vom lua bani mai puţini atunci va fi iureş", ne-au spus şoferii. Ei susţin că, marţi, vor ieşi în număr mare la muncă. " O să fie greva la metrou şi am auzit că şi colegii noştri care lucrează pe tramvaie şi troleibuze vor fi în grevă. Conducerea a zis că suplimentează numărul autobuzelor", au mai spus şoferii.

La primăria lui Vanghelie s-a lucrat doar la certificate de deces

Toţi funcţionarii Primăriei sectorului 5 au fost în grevă. "Oamenii au venit la muncă, dar stau în birouri. Şi cei de la ADP sau Taxe şi Impozite sunt în grevă. Nu se eliberează decât certificate de deces. La noi, 80 la sută din angajaţi sunt sindicalişti", ne-a declarat liderul sindical Marin Lupaşcu.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

4 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Vasile007 1.06.2010 10:26

De obicei mimeaza munca. Acum au mimat greva. Mare branza.

Mimi, de la scoala de mimi

 
#2 www 1.06.2010 22:17

Asa primar (sectorul 5 ), asa angajati. Daca l-au votat pe almanahe ,sa se spele pe cap cu el. * sa-i manance pe locuitorii sectorului 5....ha,ha,ha.

 
#3 NIK18 8.06.2010 16:24

cioara si alti ca el si din acelasi partid au adus tara in starea care este pe viitor ganditiva bine cu cine votati

 
#4 Don Pascuale 9.06.2010 12:05

Primarul Poteras, luna trecuta, gandind cu glas tare:
- Ce-ar fi daca nu convoc Consiliul local in sedinta lunara?
Zis si facut. Dovada: in luna mai nu a fost nicio sedinta a Consiliului local.
Totusi, o remuscare, mica, foarte mica, aproape insesizabila, il cuprinse pentru o miliardime de secunda:
- Incalc Legea administratiei publice locale. Da’ las ca-n cazu’ asta nu e nicio sanctiune.
- Stai, stai, stai… Doar o incalcare minora de lege? Nu se poate!!! Trebuie sa mai fie ceva, ca la calibrul meu nu ma incurc eu doar cu-atata.
- Stiam eu! exclama primarul plin de autosatisfactie. Am gasit. Legea finantelor publice locale. O-ncalc si p’asta. Ca daca nu convoc sedinta, incalc termenul legii (31 mai) pentru aprobarea de catre consiliu a executiei bugetare pe 2009. Si asta se lasa si cu amenda. Da’ las’ ca nu-i mare, 1.500 lei. Ptiuuu… Am uitat ca tocmai mi-am donat salariul pana la sfarsitul anului. Lasa ca pana la urma nu-i bai, la cat produc eu… Ca nu degeaba sunt in Top 3 donatori la partid.

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa