SPECIAL GÂNDUL: "România are şansă!" - De şase ori campion mondial, admis la şapte facultăţi americane înaintea BAC-ului
De şase ori campion mondial, admis la şapte facultăţi americane înaintea BAC-ului
Campania "România are şansă!"
Începând din 17 Mai, ziarul Gândul vă va prezenta 20 de poveşti ale unor tineri (sau copii) de succes, care fac cinste României: unii dintre ei sunt olimpici, alţii au câştigat alte concursuri importante. La finalul campaniei noastre, cititorii vor putea vota pe site-ul ziarului una dintre cele 20 de poveşti, iar tânărul câştigător va primi suma de 2.500 de euro. Sponsorul campaniei este "ING Asigurări de viaţă". Votează aici povestea preferată
Se distrează câştigând aur şi argint la olimpiade internaţionale. Are, până acum, patru medalii de aur în afară, două de argint şi un bronz, toate câştigate în patru ani de zile, consecutiv. Tânărul Marius Constantin din Bucureşti s-ar plictisi rău fără concursuri. Nici nu şi-a dat BAC-ul, dar e deja admis la şapte facultăţi americane. Şi Yale i-a spus "da", însă o va sacrifica pentru Princeton
Îl priveşti şi n-ai crede că puştiul ăsta subţirel şi cu bretonul căzut peste ochi a adus României şapte medalii internaţionale. Patru de aur a luat mai mult fiindcă se plictisise de celelalte două medalii de argint, la olimpiade. Iar bronzul internaţional la fizică l-a câştigat în acelaşi an în care mai smulsese un aur şi un argint în Taiwan, apoi în Ucraina. Primul aur la astronomie din istoria României el ni l-a adus. Acum e omul recordurilor, căci dintr-a şaptea până într-a XII-a niciodată n-a luat pauză de la premii. Ultima dată a fost fizica, în Mexic. "Dar acolo am făcut foarte prost", ne spune. "Şi ce ai luat?". Răspunde sec: "Ei... aur".
Din toamnă, elevul Marius Constantin va pleca la New Jersey, la Princeton University. Căci a fost admis la şapte facultăţi din America şi nici măcar n-a apucat să-şi dea BAC-ul. Îi spuseseră "da" şi cei de la Yale, dar i-a refuzat. Şi ce dacă primele lui clase de şcolar le-a făcut la ţară, în comuna Babiciu din Olt, acolo unde lumea încă mai merge la doctor cu căruţa şi măgarul? "Oricum, trebuia să plec de acasă. Ce mi-e că merg la Bucureşti, ce mi-e că mă duc la New Jersey, pentru părinţi e tot aia", zice. "Acum mai trebuie să merg la olimpiada de fizică în Croaţia şi de abia aştept. M-am calificat deja. Stăm zece zile la hotel de cinci stele; eu zic că e în regulă pentru o vacanţă de vară. Am examen cinci ore într-o dimineaţă, cinci ore în altă zi şi în rest liber. O să fie distractiv".
Cum se obţin marile performanţe? Răspuns: lucrând desculţ, în ciorapi
Chiar că a fost amuzant - ne avertizase Marius că "acasă", la internatul Liceului Internaţional de Informatică este "mai altfel", dar nu ne-am imaginat cum. Cert e că ne-am pomenit toţi trei mergând desculţi pe holuri, în ciorapi, evocând aurul olimpiadelor. Regula casei! Marius îşi aşezase pantofii la intrare, pe un răftuleţ, atent, ca-n armată, apoi zburdase în camera lui de cămin. Acolo, şi pedagogul tot în ciorapi umbla. În camera tânărului, printre culegeri şi caiete vraişte - câte-un Liiceanu sau un Einstein, "Cum văd eu lumea". Din Liiceanu pică un bileţel de elev cuminte, cu planurile pentru mâine: schimbat cartela de telefon, învăţat la mate, cumpărat aţă mov, scos alocaţia...
Biroul e minuscul, nici nu ţi-l poţi închipui pe Marius întinzându-şi pe masă toate cărţile şi caietele, când se pregăteşte de olimpiade. Cum să aibă el loc acolo? Dar nici nu-i trebuie să înveţe la birou. De fapt, olimpiadele le-a pregătit la şcoală, câteva ore pe zi, cu profesoara şi alţi colegi. Şi cam atât. Fără nopţi albe, fără ţinut picioarele în ligheanul cu apă rece, fără sacrificat tot timpul lui liber. Îl vezi aşa firav şi cu ochelarii aceia cu rame groase, dar e un dur! Are o filosofie aspră despre oamenii deştepţi: "Păi dacă tu ştii că e de ajuns să ...citeşte mai departe în pagina următoare
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













66 Comentarii [+] Adauga un comentariu
"America are sansa !" voi credeti ca geniile raman in romania inseamna ca nu ar mai fi genii
Sa dea Domnul sa avem mai multi romani ca el!
Bravo, felicitari!
baiatul asta are o sansa extrema... il asteapta un trai fericit in state si un loc in care va fi apericat pt ceea ce este. imi bag mana in foc ca nu se va mai intoarce in tara. Romania insa, nu mai are nici o sansa. sau nu in viitorul apropiat. a ajuns un stat in care pomana e la rang de politica de stat, pomana e lege indiferent cum se numeste, indemnizatie, ajutor social, venit minim garantat, pensie minim garantata, pensionati medical, anticipat etc. se va numi in viitor, Romania Bogdaproste. o tara in personaje ca eba, becali vadim sunt trimisi prin vot in parlamentul european, in care toti se duc si se dau de pamant in biserici asteptand sa le pice ceva din cer, o tara in care model pt tineret devin tot felul de proaste a caror merit a fost * oral, tzatze etalate si poze nud in presa nu are nici o sansa.
Eu mereu am mers pe principiul cu mai bine cate putin sau mediu din toate decat mult într-o zona si nimic în rest. Saracul arata de parca a fost lovit de tren. Ca am o slujba buna si nu am ajuns inca suficient de * incat sa nu mai stiu limba romana ca 80% dintre "internauti" ma multumeste.
Eu as zice ca este un geniu, de aceea nici nu are nevoie sa invete prea mult. Si cati or fi, dar nedescoperiti!
Felicitari! Bravo lui! Il asteapta un viitor intr-adevar luminos !
Din pacate, niciun medaliat la olimpiadele astea nu a devenit vreodata mare savant la *. Odata ce ies din adolescenta, se plafoneaza. In schimb, premiile Nobel in stiinte le iau unii care la 20 de ani se ocupau cu alte lucruri. Romania are prin traditie olimpici de succes, dar degeaba, nu se mai aude de ei dupa ce emigreaza.
"Romania mai are o sansa" cum? Nu mai traim in comunism cand toti erau obligati sa ramana in tara si sa duca munca patriotica. Acum poate sa se duca unde vrea, in serviciul cui vrea. Voi chiar credeti ca ala vine inapoi din State dupa facultate sa munceasca aici? Mai ales ca americanii au tendinta sa dea cetatenii(sau macar o carte verde) pe banda rulanta persoanelor de genul ala. Cum credeti ca au ajuns unde au ajuns daca nu asa? Am stat in SUA doi ani si marea masa a oamenilor e imbecila char si pentru standardele noastre. O sa ramanem cu mandria ca e roman si atata tot; foloase intelectuale, financiare etc nu o sa vedem de pe urma nimanui. "Romania are sansa" ramane astfel o metafora. Imi place poza cu chitara, demonstreaza ca nu ajungi acolo ascultand Guta.
//Andu: Sunt de acord cu tin intr-o masura.
A FOST MAI BINE INAINTE