Tabloul „Car cu boi”, adjudecat sub preţul unei garsoniere

Tabloul „Car cu boi” de Nicolae Grigorescu, pictură nu cu mult mai mare decât o bancnotă de 100 lei, având: 8,1cm x 23,4cm, a fost vândut la licitaţie cu 160.000 lei (37.500 euro)

Scoasă la licitaţie de un român din străinătate, pictura lui Nicolae Grigorescu nu a reuşit să treacă de 40.000 de euro

În timp ce în Ungaria picturi reprezentative s-au vândut şi cu un milion de euro, la noi cele mai bine cotate tablouri au luat în jur de o sută de mii de euro.

Anonimi, colecţionarii de tablouri scumpe nu apar în sala de licitaţii, ci îşi trimit trepăduşii să ridice cartonaşul cu număr pentru ei. „Car cu boi” al lui Nicolae Grigorescu a fost achiziţionat ieri cu 160.000 lei de-un tinerel cu blugi spălăciţi şi geacă de fâş care a răsărit în sală la finalul licitaţiei şi pe tot timpul licitării picturii îşi întreba nevricos stăpânul la telefon: „. ..A urcat la 150.000. Dau mai mult?”. După ce numărul lui „1”, adică el, a fost anunţat ca fiind câştigătorul licitaţiei, tânărul a ieşit val-vârtej din sală, a dat un telefon, şi-a scos cheile de la maşină vrând să pornească spre parcare. Dar, văzând că-i pândit de jurnalişti, ca să nu se ştie ce maşină are şi să-şi piardă urma, a intrat într-un magazin de haine unde s-a uitat la nişte geci cu discount 50%, şi-a luat ceva de la un chioşc, apoi pentru derută s-a băgat la metrou unde a lovit cu pumnii în cap pe unul din jurnalişti, după care a fugit la suprafaţă şi s-a ascuns într-un gănguleţ obscur din Universitatea Bucureşti.

Luminiţa Ghilduş, preşedinta casei de licitaţii GoldArt, spune că atunci când sunt scoase la mezat opere de artă cu miză mare, pasionaţii de artă cu dare de mână care sunt plecaţi din ţară sau vor să rămână în umbră primesc pe cineva din partea casei de licitaţii care ofertează sumele în numele lor, primind ordinul de cumpărare prin telefon, ca şi brokerii care sunt sunaţi să ia pachete de acţiuni la bursă. Tot prin intermediari s-a dus ieri şi bătălia pentru pânza lui Pan Ioanid „Femeie în interior”, estimată la 4200 lei, dar care s-a vândut în final cu 7500 lei. Un tânăr cu aspect de agent imobiliar, vigilent, dar care nu părea să aibă vreun licăr de simţ artistic în ochi a stat în „stand by” până aproape de momentul în care s-a licitat pânza pentru care a fost băgat la înaintare. Apoi a început să se frământe, a dat câteva telefoane, după care şi-a pus mobilul pe speaker, ca să simtă şi şefu’ fiorul licitaţiei. După ce a pierdut la mustaţă pictura, tânărul a intrat din nou în stand by şi, cu o mutră impasibilă, şi-a pus geaca pe el şi a plecat.

Încălzire de commissaire-priseur

Duminică, ora 11.40. Sala în care se licitează „Car cu boi” e plină de domni de la  40 la 60 de ani, mulţi cu ochelari şi purtând pulovere sau cămăşi plus veste asortate estetic, şi din doamne bine, mare parte îmblănite şi împodobite cu bijuterii din belşug. Printre ei sunt infliltraţi oamenii de încredere ai iubitorilor de artă „anonimi”. Licitaţia a început de zece minute, când dă năvală în sală o cucoană masivă ca de 65 de ani, înfofolită într-o blană lungă până la genunchi, cu degetele de la mâini trase în jos de inelele încrustate cu pietroaie în loc de pietricele şi cu ochii plictisiţi ascunşi sub ochelari roz-fumurii cu rama semnată strident „Versace”.

N-apucă să-şi ia cartonaş cu număr că deja ridică mâna că vrea să posede „o tavă” ţinută victorios deasupra capului de o agentă a casei de licitaţii Goldart. Denumită pompos de către commissaire-priseur: „platou de metal argintat, care pe verso e marcat cu marcă de Statele Unite din secolul XX”, tava are un preţ de pornire de 350 lei. Cum nimănui din sală nu-i trebuie, în 10 secunde duduia devine proprietăreasă de tipsie: „Această frumoasă doamnă a oferit... Adjudecat”. Majoritatea participanţilor la licitaţie nu-s aici nici pentru linguri, nici pentru vătraiul, sticluţa goală de parfum sau farfuria trecute pe rând prin faţa ochilor lor de domnişoarele de la Goldart. Urmează cărţile.

Printre ele e anunţat volumul „Noul şi perfectul epistolar al amorului şi al felicitărilor (124 de modele de scrisori galante pentru declaraţiuni, refuzuri, împăcări etc)”, al cărui titlu e completat pentru mai multă claritate de către commissaire-priseur: „La etc. puneţi dumneavoastră ce vreţi: «Pumni în cap». 100 de lei cine oferă? Numărul 13. Dar 125? Să-i tragi un pumn în mutră după epistolar nu-i de colea!”. Maestrul de ceremonii anunţă un alt titlu focos: „Sex Appeal. Şase numere din perioada interbelică: 60 de lei. Cine dă 60 de lei? Numărul 19 a ridicat mâna. Cred că 19 e curios să vadă cum era «sex appealul» în perioada interbelică. Cine oferă 75? Nu mai există curiozităţi perverse în sală? Ba da, uite acolo. O sută de lei cine oferă? Tot 19 care nu se lasă. Da 125? Numărul 13. O sută cincizeci? 19 iar. 175? Numărul 12. Două sute? Hai, domne, 200 pentru sex-appeal, ce naiba? E nimica toată. Ce faci numărul 19? O laşi pe doamna aceea de la numărul 12 să-ţi ia tot sex-appealul? Asta e, o dăm doamnei. Mulţumesc”.

După adjudecarea colecţiei de Playboy interbelic, Casa Goldart scoate la licitaţie titlul: „Reclame şi pliante farmaceutice din perioada interbelică” care însă n-a avut succes, în ciuda reclamei făcute de commissaire-priseur „Cu astea te ungi după ce treci printr-o partidă de sex-appeal. 50 de lei cine oferă? Mă aştept tot la numerele 12 şi 19, că dacă tot aţi luat «sex appealul» luaţi şi unguentele. Nu vrea nimeni? Mai departe”.

„Unde-s trimişii lui Năstase? Dar ai lui Boc?”

Angajaţii casei GoldArt încep să desprindă tablourile de pe pereţi şi să le plimbe pe rând pe la pupitrul de prezentare. În timp ce participanţii la licitaţie cântăresc cu mină critică fiecare dintre exponate, una din agentele casei de licitaţii dansează zglobie după un paravan. Apoi fata păşeşte în faţă sobru, în ton cu sala, ţinându-şi capul pitulat după pânză, ca licitatorii să nu fie distraşi de râsul jucăuş. E prezentată lucrarea: „Dealuri clujene”, de Eugen Popa. Deşi costă sub 350 euro, nimeni nu ridică mâna pentru ea. Conducătorul licitaţiei e dezamăgit? „Trimişii lui Boc unde-s?”. Muştruluiala politică a continuat cu pictura: „Peisaj în Deltă”, omul cu ciocănelul oftând din nou: „Unde-s trimişii lui Năstase? Să-i urecheaţi că nu-s pe fază, domnule Năstase”. Multe din vedetele licitaţiei nu şi-au găsit cumpărători, printre acestea aflându-se şi Golf (Hendaye), al lui Theodor Pallady, care fusese estimat la 92.000 lei.

Arta românească e ieftină

„Car cu boi” s-a vândut cu aproape 40.000 de euro, din care dacă se scade comisionul de 15% al casei de licitaţii, vânzătorul nu rămâne cu bani nici de-o garsonieră în Pantelimon sau Berceni. Cel care a scos la vânzare lucrarea e un român stabilit în străinătate, a moştenit-o din familie şi se pare că din cauza crizei financiare a decis să o vândă. Iniţial, a venit cu lucrarea în servietă la un evaluator al casei de licitaţii GoldArt şi când a auzit cât de puţini bani poate să obţină pe ea a spus că se mai gândeşte, a băgat pictura în geantă şi a plecat.

La începutul lui ianuarie însă s-a dat bătut şi a decis s-o vândă chiar şi cu 40.000 euro. „A preferat în România, pentru că în străinătate artiştii români obţin scoruri mai slabe, aici Grigorescu fiind recunoscut ca unul din pictorii reprezentativi”. Luminiţa Ghilduş, preşedinta casei de licitaţii GoldArt, a constatat că arta românească e mult mai slab valorizată decât cea din ţările vecine, Ungaria, Bulgaria, Grecia: „Ungurii au deja picturi care au trecut de pragul psihologic de un milion de euro, în timp ce în România, cele mai bine cotate pânze nu trec mult de o sută de mii”. Din acest motiv experta consideră că în anii următori evoluţia preţului va fi mai abruptă, ca tendinţă de egalizare.

Specialista atrage însă atenţia că, în contextul crizei, piaţa e posibil să se domolească puţin: „În ultimele luni din 2008 am avut câştiguri foarte mari din licitaţii. Cu siguranţă, dacă n-ar fi fost criza, ar fi existat posibilitatea dublării valorii unora dintre pânzele valoroase în următorul interval”. Pentru 2009, nu poate lansa estimări, însă crede că oamenii cu bani, au bani şi pe vreme bună şi pe furtună. De aceea îi încurajează să acorde artei mai mult interes: „Preţurile lucrărilor vor creşte şi în plus arta se tezaurizează uşor, aşa că o consider o investiţie foarte bună în vremuri tulburi”.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine