Samaritean Părintele Nicolae Fieraru

Tatăl răniţilor

*Este în primul rând preot, dar s-a dedicat de aproape cinci ani aducerii alcoolicilor la abstinenţă şi ajutării celor foarte săraci

*Mai mult de 70 de proiecte ale Bisericii prin care sunt ajutaţi oamenii săraci: cantine, adăposturi pentru bătrâni sau pentru femei, centre de zi unde primesc lecţii gratuite copiii celor care au venituri mici sau copiii studenţilor

6 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere

Tatăl răniţilor

“Sunt de la ora cinci dimineaţa în parohie, aşa că mă puteţi căuta la orice oră la telefon”, mi-a spus părintele Nicolae Fieraru. Şi a adăugat repede: “Dar să nu mai spuneţi asta, pentru că nu aş vrea să pară că vorbesc mult despre mine”. L-am căutat, l-am găsit, dar a fost greu să îl conving să îmi acorde o oră întreagă. Când am început să discutăm despre proiectele de care se ocupă, telefonul a sunat întruna. Oameni săraci, preoţi, soţii ale celor care încearcă să scape de dependenţa de alcool care aveau nevoie de sfaturi.

“Există şi preoţi care îngrijesc din banii lor copii şi bătrâni la domiciliu”

A luat-o de la proiectele Bisericii prin care sunt ajutaţi săracii. Sute, chiar mii de săraci. “La cantina socială Casa Barnabas sunt hrănite zilnic cu mâncare caldă 60 de persoane. Nu e rău. Biserica a înfiinţat din donaţii şi un centru pentru bătrâni în curtea mânăstirii Pasărea, unde se adăpostesc 40 de bătrâni care au trei mese pe zi şi sunt îngrijiţi cum trebuie de către angajaţii aşezământului şi medici. Există şi preoţi care îngrijesc din banii lor copii şi bătrâni la domiciliu”, spune părintele Fieraru.

Mi-a dat şi o revista a Bisericii în care am numărat în jur de 70 de proiecte prin care preoţii îi ajută pe cei care nu reuşesc să se descurce singuri. Cantine, adăposturi pentru bătrâni sau femei, centre de zi unde primesc lecţii gratuite copiii celor care au venituri mici sau copiii studenţilor. Şi toate astea fără să număr şi bisericile şi capelele construite în penitenciare sau spitale.

“Pe alcoolici nu îi aduci la abstinenţă fără ajutorul lui Dumnezeu”

“De proiectele astea se ocupă mulţi preoţi. Eu mă ocup de Alcoolicii Anonimi. I-am întâlnit în urmă cu aproape cinci ani, în 2003, la un congres al lor. Erau 140 – 150 de oameni care trecuseră la abstinenţă. De atunci au fost ajutaţi alţi 140 de alcoolici, bărbaţi şi femei, prin proiectul nostru care se numeşte chiar Abstinenţa”, spune părintele. “Atunci când aflu despre un alcoolic, îl caut şi vorbesc cu el până îl aduc la grup şi îi vorbesc în primul rând despre credinţă. În tot programul ăsta nu faci nimic dacă nu te agăţi de Dumnezeu”, continuă părintele. “Le explic apoi că omul nu are voinţa iremediabil căzută. Mulţi spun la început că nu vor reuşi niciodată să renunţe la alcool, pentru că nu au voinţă.

E o bucurie imensă pentru mine când renunţă. Mai sunt şi tristeţi însă, pentru că muncesc câte două-trei luni cu câte unul şi apoi se reapucă de băut, nu mai vine la grup şi nu mai răspunde la telefon pentru că îi este ruşine”. Împreună cu o echipă formată dintr-un medic psihiatru şi unul generalist, un psiholog, dar şi specialişti în adicţie, adică unii dintre membri grupului Alcoolicilor Anonimi, părintele va începe în curând să meargă în 25 de parohii din Bucureşti pentru a-i convinge pe alcoolici să renunţe la băutură. “Vrem să începem să mergem şi în şcoli să vorbim despre cât de nociv este alcoolul dar nu avem încă finanţare”.

Pentru cabinetul stomatologic ce aparţine Bisericii, unde sunt trataţi gratuit oamenii săraci şi copiii, s-a zbătut vreo doi ani. “M-am ocupat şi de cabinetul stomatologic dar ideea i-a aparţinut doctorului Elena Săracu, medicului de la cabinetul de medicină generală, care ne-a făcut rost şi de unul dintre scaunele stomatologice, de la cineva din Germania. Apoi şi-a adus aminte că are unul acasă, un scaun stomatologic rusesc. Doamne, ce am păţit cu scaunul ăla. Ţin minte şi acum cât era de greu. Împreună cu alţi părinţii preoţi am reuşit să adunăm şi bani, în jur de 150 de milioane, în lei vechi. Din ei am cumpărat o mare parte din aparatură şi medicamente”.

Patru ore în veşnicie

La început am crezut că părintele Fieraru se ocupă doar de proiectele sociale ale Bisericii pentru că nu mi-am putut închipui că ar avea timp pentru atât de multe lucruri. „În Biserică pot fi găsit la orice cruce roşie, inclusiv duminica”, explică el. În timpul săptămânii ţine slujba miercuri şi vineri seara, de la ora 6. “Vinerea e slujbă mai grea, pentru că e Sfântul Maslu, slujba de vindecare a bolilor trupeşti şi sufleteşti, care are şapte Evanghelii, şapte rugăciuni şi şapte apostole.

E nevoie de doi preoţi pentru că slujba este foarte mare, ţine două ore şi jumătate. Duminica, însă, este cea mai frumoasă zi din viaţa mea, pentru că merg la Biserică şi timp de patru ore cât ţine Liturghia trăiesc cu Hristos în veşnicie”. Preoţii fac un şir lung de rugăciuni şi acasă înaintea Liturghiei pentru a se putea ruga pentru primirea sfintelor daruri, pentru că „în centrul Liturghiei este prefacerea pâinii şi a vinului în trupul şi sângele lui Hristos”.

Mai aveam un şir lung de întrebări dar părintele s-a uitat la ceas. “Mă aşteaptă soţia unui alcoolic. I-am dat să citească o carte despre Alcoolicii Anonimi şi i-am explicat ei cum trebuie să procedeze ca să îl aducă la grup. Apoi am alte întâlniri”.