Topul celor mai distruse străzi din Bucureşti
Ultima talpă de asfalt
Strada Cărămidăriei, raiul vidanjelor unde se lucrează de trei ani la canalizare
Mlaştina de pe strada Mamaia, drumul forestier de pe Câmpul cu Maci
Ipotetic suntem încă pe drum, dar ne hâţânăm de parcă am face un traseu off-road. Asfaltul a dispărut de mult de sub roţi şi, în curând, dăm şi de o căpiţă de fân. Latră câinii în jur şi se aud cârâind găini. Ai putea să juri că eşti pe un drum cât se poate de prost de la ţară. Totuşi, plăcuţele agăţate de gard te contrazic. Suntem în Bucureşti, sectorul 6. Cartierul Giuleşti – Sârbi.
Înaintăm precaut pe Calea Giuleşti şi intrăm pe Strada Cărămidăriei. Un automobil care nu e de-al locului atrage imediat atenţia. Proprietarul unei cârciume ne întreabă dacă ne-am rătăcit. Îi spunem că suntem în căutarea celei mai proaste străzi din Capitală. Răspunde aproape cu mândrie: „Dacă vreţi să faceţi un top al celor mai distruse străzi din Bucureşti, asta este clar pe locul unu!”. Pe lângă faptul că nu este asfaltată, strada Cărămidăriei prezintă multe alte pericole. De câţiva ani se lucrează la canalizare, iar unde nu este groapa săpată de muncitori, dai de dâmbul creat de pământul excavat. Cârciumarul spune că aşteaptă de zeci de ani să ajungă civilizaţia şi pe strada lui, dar că muncitorii care lucrează la canalizare îi sunt şi mumă şi ciumă.
„Nu e zi în care să nu strice ceva! Vedeţi apa care musteşte acolo?”. Aşa-zisa stradă a Cărămidăriei beneficiază, într-adevăr, de o baltă chiar în mijloc. „De când lucrează aici au stricat canalul colector. Acum, de câte ori plouă se adună apa. Au spart de nu mai ştiu câte ori conductele. Rămânem mereu ba fără apă, ba fără gaze! De trei ani lucrează şi nu au făcut decât să strice”, se enervează cârciumarul, care trage totuşi beneficii de pe urma muncitorilor. „Stau toată ziua la mine la cârciumă şi beau”.
„Am primit un fier de călcat, l-am votat, n-a făcut nimic!”
Soţia cârciumarului povesteşte că am nimerit, totuşi, în cele mai bune condiţii. Este cald şi pământul străzii este uscat. „Astă iarnă, când ploua, ajungea noroiul până la genunchi. Nu a mai putut să intre nici o maşină aici. Nu am mai trimis nici copiii la şcoală, pentru că nu aveau pe unde să meargă”. Oamenii povestesc că la fiecare patru ani li se promite că strada va fi asfaltată. Ultima promisiune a venit de la actualul primar al sectorului 6, Cristian Poteraş, în campania locală. „Nu tu l-ai votat pentru că ţi-a dat fier de călcat?”, îşi tachinează cârciumarul soţia. „Am primit fiecare câte un fier de călcat ca să-l votăm. Şi zahăr şi făină. L-am votat, dar nu a făcut nimic”, mărturiseşte soţia cârciumarului. Un alt of al familiei este cartierul de vile ridicat peste drum. Este vorba de proiectul Energi-co Holding – „62 de vile la cheie”. „Mare cartier de vile, dar nu au canalizare. În fiecare săptămână vin căcănarii cu vidanjele şi miroase de nu poţi să stai”, mai spune soţia cârciumarului.
Răsadniţei – strada de pământ care are borduri
Continuăm drumul şi constatăm că strada Cărămidăriei are concurenţă serioasă la titlul de cea mai proastă uliţă bucureşteană. Intrarea Constelaţiei dezvăluie nişte movile de gunoi care fac accesul impracticabil. Strada Ilavăţ ne întâmpină cu adevărate tranşee pe care le distingi greu din cauza colbului care se ridică. Strada Răsadniţei se dovedeşte a fi înşelătoare. Pe margini sunt borduri, dar drumul este de pământ.
Destul de neted, astfel încât eşti tentat să treci, de la 10 kilometri la oră, la 20. Greşeală mare pentru că fix în mijlocul străzii dăm rând pe rând de patru guri de canal descoperite. Un cârd de găini şi o nouă căpiţă de fân ne vesteşte că am trecut din sectorul 6 în sectorul 1 şi din Giuleşti – Sârbi în cartierul Chitila – Triaj. Străzile (cel puţin aşa le denumesc plăcuţele primăriei sectorului 1) sunt mai înguste şi mai pline de gunoi.
Hurducănindu-ne pe Strada Poiana Mierlelor, reuşim şi performanţa de a speria un cal... Ne speriem şi noi când intrăm pe Strada Murfatlar. Ceea ce pare o simplă băltoacă în drum se dovedeşte a fi ceva mai apropiat de o mlaştină. Cotim pe Strada Mamaia şi reuşim să speriem toţi câinii de pe drum, neobişnuiţi cu automobilele în această zonă. „Stau de 50 de ani pe strada asta şi încă mai aştept să o asfalteze”, povesteşte Marin, unul dintre proprietarii de casă de pe Strada Mamaia. „Bineînţeles că au promis că o să şi asfalteze, că o să facă şi canalizare, dar nu au ajuns niciodată”. Ca şi vecinii din Giuleşti – Sârbi, cei de pe Strada Mamaia se tem de ploi.
„Avem cizme până la genunchi, că altfel nu ai cum să ieşi de aici. Mai rău e că nu e nici un butic în zonă, pentru că nu e nimeni nebun să deschidă ceva aici. Trebuie să mergem câte un kilometru să dăm de un magazin. Mă întreb de ce mai plătim impozite, dacă nu face nimeni nimic”. Totuşi Strada Mamaia pare lină ca în palmă pe lângă Strada Câmpul cu Maci – care pare a fi un drum forestier sau Strada Fiordului, care, dacă nu ar avea în capăt un cămin de nefamilişti, ar aduce a potecă.
Giuleşti – Sârbi şi Chitila – Triaj, în seama Primăriei Capitalei
Oamenii din Giuleşti – Sârbi şi Chitila – Triaj îşi pun însă degeaba speranţele în primăriile sectoarelor de care aparţin. Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sectorului 1, Alexandru Ichim, susţine că responsabilitatea pentru asfaltarea şi racordarea la utilităţi a străzilor Murfatlar, Câmpul cu Maci, Mamaia şi Fiordului cade în sarcina Primăriei Capitalei. „Aceste străzi sunt incluse în proiectul finanţat de Banca Mondială. Pentru reabilitarea acestor străzi care fac parte din cartierele Vatra Nouă şi Chitila, Primăria sectorului 1 participă cu o cofinanţare de 35%”.
Un răspuns similar am primit şi din partea Primăriei sectorului 6. Potrivit biroului de presă, străzile Cărămidăriei şi Răsadniţei urmează să fie reabilitate cu fonduri de la Banca Mondială de Primăria Capitalei. De altfel, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a vizitat cartierul Vatra Nouă vinerea trecută, promiţând că lucrările de reabilitare vor fi finalizate în luna iulie. Până atunci, pentru titlul de cea mai distrusă stradă din Bucureşti lupta rămâne strânsă şi greu de tranşat.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













14 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Ipotetic suntem încă pe drum, dar ne hâţânăm de parcă am face un traseu off-road. Asfaltul a dispărut de mult de sub roţi şi, în curând, dăm şi de o căpiţă de fân. Latră câinii în jur şi se aud cârâind găini.
Unde se duc banii incasati sub forma de taxe?
topul celor mai feerice strazi din montreal (fotografii facute de mine) > canada.ifastnet.com/fee riemtl.html
banii de la banca mondiala s-au dus deee muuult in cartierul lui puiu popovici, acela in care urmeaza sa stea si baseasca care castiga ca nimic juma de milion din "afaceri". astialalti, care stau pe la tzara, pe strazile din margine de bucuresti, pot sa stea linistiti in rahat pana la brau, ca doar n-o sa strice primarul pe ei bunatate de bani de la banca mondiala, care pot fi asa usor deturnati, da-i dreacu de tzarani !
astea sunt strazi marginale. ce parere aveti insa de candiano popescu, o strada din centrul capitalei, cu trafic mare si foarte importanta. merg zilnic pe acolo de 3 ani si cred ca poate ocupa cu succes locul 1 in topul dvs. chiar nu pricep ce in capul celor de la primarie.
adugati si "drumul regimentului",o nenorocire de "strada",da r bordata de vile de lux...
si in sectorul 5 la vanghelie e la fel.....va invit sa veniti...de exemplu pe strada leresti.....mai precis in spatele sediului de campanie electorala a marelui primar vanghelie sa vedeti ce cratere sunt acolo....deci...daca sub nasul lu' vanghelie nu se asfalteaza ...ce sa mai zic de alte strazi!!!.....
incercati sa vedeti si dezastrul strazilor din cartierul straulesti, adica marele sector 1! cand ploua mai mult trebuie sa intri cu tractorul pe strada, se inunda curtile, etc. poate dl. chiliman afla ca si acolo este tot sectorul lui! nu apa , nu canalizare, apa freatica contine nitrati cu mult peste limita maxima admisibila pentru apa de baut, singura sursa de alimentare cu apa in cartier, aici toata lumea deverseaza dejectiile si apele menajere oriunde.
ar trebui sa verificati si sectorul 1 in zona bucurestii noi -straulesti, iesirea inspre mogosoaia
locul i. str sg. petre aurelian sect. 1 intersecteaza bulevardul ion ionescu sisesti. pe aceasta "strada" (macadam of road) se face accesul la supercartierul greenlake residence ! dealtfel constructorul acestui cartier este singurul si principalul vinovat al distrugerii strazii si anume grecii de la mochlos ! o firma cu mari bube dar se pare ca cu mare acoperire(cotizare) de partid. galonata firma de constructii a tras diverse retele (apa, canal, gaze, it electricitate etc) sapand si iar astupand din doua in doua luni. in plus s-a legat si la iluminatul public dar nu ai voie sa intrii pe strazile interioare pt ca cica-i propietate privata. pai cum vine asta ? propietate privata cu iluminatul public al bucurestenilor ???? adica ceilalti prosti platesc la comun marea de lumini din interiorul cartierului lor ????