GLOBALIZARE Mai toate florile de la tarabe şi din florării sunt de import

Trandafirul olandez de 0,3 euro „înfloreşte“ în România

Bobocii trandafirilor hibernează zgribuliţi cale de trei-patru zile prin tiruri şi frigidere, înainte ca petalele să li se deschidă

La Bursa Florilor din Olanda, un trandafir se cumpără cu 0,3 euro într-o zi obişnuită şi cu 1,5 euro în săptămâna ce precede Valentine’s Day

3 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere

Florăreasa Bambina - regină pe vremea lui Ceauşescu, a ajuns un simplu manager de Piaţa Coşbuc

Vesela lalea sau elegantul trandafir pentru care ne târguim cu florăreasa de la taraba din colţul străzii îşi trag sufletul în găleata de plastic după o licitaţie internaţională şi o călătorie obositoare de două mii de kilometri în care petalele le-au tremurat încontinuu de frig. Asta fiindcă cvasitotalitatea florilor de pe piaţă, cu excepţia crizantemelor de toamnă, sunt importate din Olanda şi Italia. Odată descărcate din camioanele prevăzute cu instalaţie de refrigerare, florile sunt zăvorâte în boxa întunecată a camerei frigorifice, unde aşteaptă să fie livrate în toate colţurile ţării.

Pentru a le prelungi cât mai multă viaţa de după tăiere, Cornelia Negruţ, proprietara celei mai moderne camere frigorifice dedicate depozitării, le cazează într-un mediu aproape aseptic: „Toţi ştim că atunci când introduceţi un buchet în apă şi nu schimbaţi apa, după câteva zile începe să devină vâscoasă şi să miroasă de-ţi ia nasul. Celula mea de depozitare are prevăzut un sistem de distrugere a bacteriilor, pentru că apa în care stă planta produce nişte bacterii care atacă tulpina. Aici pot să ţin apa indiferent cât de mult timp şi nu miroase. Ce e ciudat e că atunci când opresc instalaţia miroase foarte puternic a iod”.

Industria de flori olandeză

O altă tehnică de prezervare constă în însetarea florilor: „Lalelele când vin din Olanda nici măcar nu vin în apă - vin în vase dar fără apă. De-abia după 2-3 zile dacă nu le-ai vândut trebuie să le pui apă, ca să nu se deschidă”. Trandafirii, în schimb, sunt răsfăţaţi: „Vin în apă cu o substanţă care este pentru perioada transportului şi a depozitării, un vitaminizant concentrat care are şi zaharuri, pentru energie”. Florile sunt îndopate cu chimicale încă din „copilărie”: „Am fost în Olanda şi am văzut producţia lor de lalele. Am rămas profund surprinsă să văd că inclusiv în apă cresc lalelele. Sunt nişte vase cu o soluţie cu tot felul de îngrăşăminte şi minerale care provine dintr-o altă sursă decât sursa de apă obişnuită şi în lichidul ăla pui bulbii şi-ţi creşte laleaua”.

Cultivarea florilor în Olanda nu mai e agricultură, ci industrie, florile fiind culese, sortate după culoare şi lungime şi ambalate de maşini în mănunchiuri de 20. Chiar şi lumina care e absorbită de clorofila din frunze e dozată în porţii optime: „Trandafirii sunt crescuţi în hale cu lumină artificială. Olandezii nu folosesc lumina naturală pentru că nu e suficientă. Acum se înnorează, peste cinci minute plouă, în zece minute iese soarele din nou şi nu-şi pot permite să lase producţia să fluctueze după toanele vremii”. Corneliei Negruţ, de la Flora Internaţional, i s-a propus să reintroducă pe piaţă şi lalelele româneşti, însă acestea s-au dovedit inferioare suratelor rasate şi dopate, plimbate cu camionul prin cinci ţări: „A venit un producător olandez care şi-a făcut crescătorie de lalele lângă Bucureşti şi mi-a pus în braţe un mănunchi de lalele, ca mostră.

Le-am pus în celula de frig alături de lalelele din Olanda, dar, nu ştiu de ce, astea româneşti n-au rezistat. Plus că pentru mine nu era rentabil să cumpăr de la el, preţul fiind apropiat de cel cu care eu importam, cu adaosul meu cu tot. Mi-a explicat că în România îl costă mult mai mult producţia decât în Olanda şi îl cred, pentru că olandezii cresc lalelele, narcisele şi zambilele pe câmpuri întregi, ca pe păpuşoi şi, fiind culturi mari, ies mai ieftin. Ca să nu mai zic că în România producătorii ies cu lalele pe piaţă doar  primăvara, pe când din Olanda le poţi importa în orice lună a anului”. Cu trandafirii neaoşi situaţia e cam la fel: „Trandafirii olandezi nu miros, nu sunt ca şi trandafirii noştri de grădină care împroaşcă în jur cu parfum. Dar luaţi un trandafir de grădină, puneţi-l în vază şi-o să vedeţi că într-o zi, maxim două, s-a desfăcut şi i-au căzut petalele, pe când durata de viaţă a celui de import ajunge şi la două săptămâni”. 

Bursa florilor

Toate tranzacţiile cu flori din Olanda sunt strict supravegheate de „Consulatul floral”, un fel de stat în stat care găzduieşte „Bursa florilor”, locul unde se întâlneşte cererea exportatorilor cu oferta floricultorilor. Bursa e o aulă asemănătoare cu un amfiteatru unde intermediarii stau în bănci ca studenţii, în timp ce jos în arenă se perindă prin faţa lor cărucioare cu mostre de flori aparţinând diverşilor producători. Fiecare cărucior staţionează în mijloc câteva zeci de secunde, timp în care pe un ecran uriaş sunt postate informaţii despre sortimentul de floare, numărul de fire, preţul de pornire al licitaţiei, dimensiunea florii, dimensiunea bobocului, data producţiei, adresa producătorului. În timp ce cei din bănci licitează, în spatele scenei deja se pregătesc cărucioarele cu flori pentru a fi îmbarcate în camionul câştigătorului.

Firma Corneliei Negruţ fiind prea mică pentru a putea participa la asemenea licitaţii unde se vând sute de mii de fire odată, a încheiat contract cu un furnizor olandez, care intermediază tranzacţia pentru ea: „Furnizorul primeşte comenzi de la mai mulţi importatori cum e şi firma mea, din întreaga Europă. El cumpără la preţul bursei un număr de flori egal cu comenzile primite de la noi toţi, îşi pune adausul lui şi ne încarcă fiecăruia florile în camioanele pe care le-am trimis la Bursă”. Pentru ca reputaţia Olandei de producător de flori premium să nu fie ştirbită: „Există o lege a lor care nu-ţi permite să ţii florile proaspete la Bursă mai mult de 24 de ore, după care dacă tu nu ţi-ai vândut marfa sunt câteva magazine agreate care o cumpără după închiderea bursei. Furnizorul meu cumpără de la bursă, dar dacă bursa s-a închis la ora 20.00 iar eu mă trezesc la 21.00 că îmi trebuie o suplimentare, atunci merge pentru mine la un astfel de magazin specializat şi cumpără de acolo la un preţ un pic mai mare. La rândul lui, proprietarul magazinului, dacă nu şi-a vândut toată marfa în 24 de ore de la achiziţionare, trebuie s-o dea la o firmă care toacă florile”.

Se pare că sistemul are fisuri, sau cel puţin asta e explicaţia găsită de olandezi, când Cornelia Negruţ i-a întrebat de ce anumiţi angrosişti rromi din Bucureşti îşi permit să vândă florile la preţ de dumping: „Mi-au zic că aceştia probabil cumpără marfă după ce se termină bursa, chiar înainte de expirarea perioadei ăleia de 24 de ore când florile încă mai pot fi comercializate înainte de tocare, o depozitează undeva şi când se adună de o maşină o trimite spre România. Dar atunci nu mai poţi să ai pretenţia la calitate”.

Bambina-regina florilor simte că rămâne fără regat

Cea mai cunoscută reprezentantă a florarilor rromi, Bambina (56 ani), spune că angrosiştii care se respectă nu aduc din Olanda flori de calitatea a doua: „Ai luat o dată şi, când vezi că ţi s-a stricat marfa înainte s-apuci s-o vinzi, a doua oară nu-ţi mai trebuie”. Până în 2005, familia Bambinei aproviziona o halcă serioasă din piaţa de flori a României: „Pe timpul lui Ceauşescu m-am descurcat foarte bine, că nu se făcea importuri şi noi eram câteva fete, crema, care luam flori de la grădinari şi aprovizionam florile din ţară. Mergeam cu camionul la serele Codlea, care a fost cele mai mari, cele de la Arad, de la Vitan Bârzeşti, de la Berceni şi veneam noaptea cu flori. În anii ăia le-am luat la toţi copiii apartamente cumpărate cu banul jos. Cînd copiii mei a făcut 18 ani, la fiecare când i-a venit rândul i-am luat maşină. Asta a fost plăcerea mea”.

Din ‘93 importă flori din Olanda, că-s mai „calitative”, se plimbă cu Mercedesul şi copiii ei controlează încă o bună parte din comerţul cu flori din Capitală, însă în ultimii ani cota de piaţă i s-a diminuiat simţitor în favoarea unor angrouri cu reţea de distribuţie naţională precum cel al Corneliei Negruţ: „Până în 2005, Clujul, Bacăul, Timişoara, Aradul nu aveau depozite de flori. Acum sunt foarte mulţi importatori şi datorită la asta au scăzut vânzările. Înainte importam 2-3 camioane pe săptămână, azi nu mai aducem decât 3-4 cărucioare, că nu-i vânzare. Acum nu dau mai mult de 500-600 de flori azi, 500 mâine, până scap de ele”.

„Zoia Ceauşescu trimitea oamenii ei şi lua flori. Gheorghe Maur (n.r. Maurer), Valentin, venea şi de la Poliţia Capitalei, venea oameni foarte serioşi şi cumpăra flori de la noi. Eu făceam discaun, îi serveam cu tot ce era mai frumos, pentru că un client de-ăsta trebuie să-l păstrezi. Acum vin nepoatele lui Gigi Becali să ia flori. Le-a trimis Gigi de mi-au adus vin din via lui, dar eu tot îi iau bani pe flori“  -  Bambina (florăreasă din Piaţa George Coşbuc)