Trei tineri cărora le pasă de orice semen care suferă - VIDEO

Clasamentul final, stabilit după centralizarea a 42.473 de voturi acordate de cititorii Gândului

Ziarul Gândul i-a premiat joi, în cadrul unei ceremonii care a avut loc la redacţie, pe câştigătorii campaniei „Eroi printre noi”. După centralizarea celor 42.473 de voturi acordate de cititorii Gândului, conducerea ziarului a validat următorii câştigători: Costel Sechel, eroul prezentat în reportajul „Viteaz la 15 ani”, care a obţinut 27,58% din voturi. Costel este din Bărgăuani-Neamţ şi a salvat o fostă colegă, de aceeaşi vârstă cu el. Violată de un consătean, fata fusese aruncată într-un puţ de pe câmp, printre leşuri de animale.

Câştigătorul locului doi, cu 22,81% din voturi, este bucureşteanul Radu Murea – „Copilul de trupă al SMURD”. Ucenic al doctorului Raed Arafat, Radu nici nu ştie câţi oameni îi datorează viaţa. S-a „înrolat” la SMURD la 13 ani, fiind acum şeful voluntarilor de la Ambulanţa Bucureşti.

Pe locul trei, cu 11,56% din voturi – constănţeanca Sabina State, „Dependentă de fapte bune”. Pe timpul verii, în peste 20 de cazuri, a ajutat oameni cărora li se făcuse rău pe stradă din cauza căldurii. Aflată în vacanţă în Italia, Sabina a dat primul ajutor unui bărbat implicat într-un accident grav de maşină. Graţie sprijinului acordat de sponsori, companiile Petrom şi Cooper Beech, premiile au fost de 5.000, 3.000 şi respectiv 1.500 de euro.

O ştire simplă, „detonatorul“ campaniei

Adevăraţii eroi sunt greu de găsit: nu vor reclamă, nu vor să iasă la suprafaţă. Cei mai mulţi, de altfel, nici nu au făcut obiectul vreunei ştiri de presă. Au rămas anonimi. Campania „Eroi printre noi” a pornit de la o ştire simplă, de coloană. Un poliţist sărise în foc ca să scape patru ţânci. Evenimentul a „durat” vreo două zile, timp în care eroul a dat interviuri la câteva ziare locale. Apoi cazul a fost îngropate de „mondene”.

„Eroi printre noi” a fost o campanie grea pentru grupa de ziarişti care s-a ocupat de serial. O campanie cu câte un reportaj în fiecare zi – la care se adăuga şi documentarul video – înseamnă un risc. Poate că subiectul nu mai vrea să vorbească, poate nu iese „pontul”, poate că rămâi blocat cu maşina în nămeţi.

Coordonarea campaniei a fost şi mai dificilă. În primul rând, pentru că fiecare erou te izbea cu modestia sa şi, implicit, cu refuzul de a discuta cu ziariştii despre faptele lor. În al doilea rând – campania trebuia să meargă pe bandă rulantă.

Aşa că echipele de la Gândul şi Pro TV au trebuit să lucreze, câteodată, şi noaptea pentru a realiza reportajele campaniei. Dar „Eroi printre noi” a reuşit. A fost una din puţinele campanii pozitive din presa românească.

Toţi „subiecţii” au un lucru în comun: excesul de responsabilitate. Pur şi simplu, într-o Românie care are miniştri ce fug de la locul unui accident auto, ei s-au simţit responsabili pentru semeni ai lor aflaţi în suferinţă. Reacţiile cititorilor au fost pe măsură, iar numărul de cititori a crescut de la un reportaj la celălalt, dovadă că încă mai există respect pentru adevăratele valori.

Eroul Costel a venit de mână cu dirigintele

Costel Sechel, rândaşul de la stână care astă-vară a salvat viaţa unei fete de-o seamă cu el, a fost eroul preferat al cititorilor noştri. Mai multe persoane au ţinut morţiş să-i trimită lui Costel cadouri de Crăciun, de la bocanci şi haine până la bani şi chiar o plapumă, iar firma INPEC Engineering îi va plăti băiatului o sumă cuprinsă între 50-100 euro, pentru întreţinere, până la majorat.

Ce va face Costel cu premiul pe care îl merită cu prisosinţă? Copilul obişnuit să se spetească pentru 1 leu şi o masă caldă pe zi şi-a făcut planul: „Deocamdată am 15 ani. Banii o să-i bag la CEC să mai crească, dar când oi face 18 ani o să-mi fac un acoperiş deasupra capului, tot în satul meu, ca să o am pe mama alăturea de amintire, să-i curăţ mormântul de buruieni şi să mă rog pentru ea să îi fie bine unde s-a dus din lume”.

Dacă, până mai ieri, însinguratul Costel nu era pentru săteni altceva decât o umbră cu cizme de cauciuc care trecea pe uliţă de două ori pe zi, în ultima săptămână, viaţa lui a intrat ca într-un vârtej. Aflând că are bani de primit, o ceată de binevoitori a început să-i facă curte, ba oferindu-se să-l ajute să-şi facă valijoara pentru drumul la Bucureşti, ba dându-i sfaturi înţelepte despre felul în care trebuie gestionată „averea” lui.

Cuminte, curat şi ruşinos - aşa şi-a ridicat premiul „Viteazul de 15 ani”, în lumina bliţurilor şi a camerelor de filmat de la PRO TV. Şi, fiindcă singur n-ar fi avut curajul să se aventureze tocmai de la Piatra până la Bucureşti, Costel a vrut să împartă laurii cu dirigintele său, care l-a însoţit pe tren, fiindcă „cu ajutorul lui am reuşit să fac acest drum lung”.

Cum este minor, Costel a primit în mână doar 1.000 RON, restul premiului, până la 5000 de euro, fiindu-i virat într-un cont special până la majorat, chestie care l-a cam necăjit pe viteaz: „În afară de alea 10 milioane, care sunt dreptul meu, pot să mai scot 100 euro, ca să dau la biserică, cu mult respect? Dumnezeu m-a ajutat, eu vreau să-L respect din toată inima ca să mă ajute în continuare cât poate. Vreau să dau şi eu cum a dat toată lumea care a fost plecată în străinătate: 100 de euro, ca să mă predice părintele pe altar, să mă laude”.

La final, cum se cade la orice festivitate de premiere, puiul de baci s-a tras într-o poză de grup cu zâmbete pe buze alături de eroii de la oraş aflaţi pe locurile doi şi trei: Radu Murea, şeful voluntarilor de la Serviciul de Ambulanţă al Municipiului Bucureşti, şi Sabina State, voluntară la Crucea Roşie Constanţa.

„Dependenta de fapte bune” resuscitează şi suflete

După ceva vreme petrecută în presă, e greu să te mai impresioneze ceva. Avalanşa de bune şi rele, prinse la cald, rigidizează coarda aceea sensibilă, dătătoare de emoţii. Totuşi, ieri, când am revăzut-o pe Sabina, la noi în redacţie, am trăit aceeaşi uimire care m-a încercat la momentul interviului. Cum, fetişcana asta firavă, abia trecută de vârsta majoratului, e “dependenta de fapte bune”?

Modul matur şi deschis cu care a răspuns la întrebări a făcut-o să treacă testul, iniţial în ochii mei. L-a trecut şi în cei ai cititorilor, aşa că a luat suficiente voturi ca să prindă podiumul campaniei “Eroi între noi”.

Recunosc că la momentul interviului, şi nici după aceea, nu le-am spus nimic eroilor de existenţa vreunui concurs. Ieri, Sabina mi-a spus că a aflat printre ultimii că face obiectul unui vot. Am păstrat secretul până la sfârşit, deşi aş fi vrut să spun tuturor că doi dintre “eroii mei” sunt pe podium.

Marţi, am terminat ce aveam de dat “la zi” şi abia după aceea mi-am zis: “Ia să-mi sun copiii”. Să dai o veste bună cuiva, când se aşteaptă mai puţin, asta a fost ideea – am savurat momentul. Mi-am mai resuscitat şi eu sufletul scriind despre voi. Vă mulţumesc!

Prietenul meu erou

Când am tăbărât peste el la Ambulanţă, cu echipa de filmare, Radu a fost uşor iritat. L-am scos din gardă ca să “îl vedetizăm” şi asta nu i-a plăcut. L-am simţit şi am relaxat discuţia. Peste nici cinci minute, am început să vorbim ca doi prieteni care au făcut armata împreună.

Aşa l-am avut ca interlocutor pe Radu cel adevărat. Un băiat normal, cam uimit şi el de câte a putut face până la 18 ani. Un tip normal, contaminat însă de microbul medicinei de urgenţă. Cum povestesc adolescenţii de vârsta lui despre ultimele jocuri pe calculator, aşa vorbeşte Radu despre voluntariatul pe care îl face la Ambulanţă.

Vorbeşti cu el despre fete şi numai ce îl auzi: “Vezi că în februarie o să avem cel mai tare exerciţiu de antrenament. Vin specialişti din Israel, o să fie simulate situaţii de accident, o să fie lovite maşini…” Nici lui nu i-am spus de concurs. Când a aflat, m-a sunat şi mi-a spus: “Aş vrea să câştige băiatul acela din Moldova, Costel”.

Costel e pe primul loc şi l-am văzut pe Radu bucurându-se sincer. Ieri, după ce domnul Popescu i-a dat cecul, a venit imediat la mine: “Nu îţi spun ce emoţii am avut. Să vorbească aşa despre tine o asemenea personalitate…” I-am spus exact aceleaşi cuvinte pe care i le-am spus după interviu: “Radule, mare grijă, să nu ţi se urce la cap!”. Mi-a răspuns, sigur pe el: “Stai liniştit, nu mi s-a urcat până acum, nu o să mi se urce nici pe viitor!”.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine