Vedeta telejurnalelor comuniste: Ortansa Jude, de la Meteo

Vedeta telejurnalelor comuniste: Ortansa Jude, de la Meteo

A terminat Facultatea de Matematică şi a ajuns meteorolog fiindcă în oferta de angajare se promitea şi o viaţă lungă: "Avem la institut o livadă mare de pomi, sigur veţi trăi cu câţiva ani mai mult decât alţii"

Tovarăşul tocmai îşi stabilise vizită de lucru pe undeva, prin Bucureşti, pentru a doua zi. Dar era toamnă, noiembrie '89, vreme capricioasă şi el trebuia să ştie sigur dacă plouă sau nu mâine. Sună generalul Nuţă la Institutul Meteorologic, pe telefonul scurt. În ziua aia se nimerise de serviciu Ortansa Jude. Ce să-i răspundă? Nici o prognoză nu e bătută în cuie. "Da, în Bucureşti sunt condiţii să plouă mâine", îi zice. "Păi plouă sau nu plouă?", se enervează generalul; el vrea să ştie sigur. "V-am spus, sunt condiţii să...", îi răspunde meteorologul. Nuţă ia foc. Sună la directorul institutului, să-i desfacă meteorologului contractul de muncă pe motiv că e slab pregătită. Directorul se bâlbâie, el nu vrea să o dea afară, căci e "tânără de nădejde şi un bun specialist". Nuţă e din ce în ce mai nervos; până la urmă sună înapoi la Ortansa Jude: "Spuneţi-mi presiunea şi temperatura la ora vizitei Tovarăşului, o să calculez eu şi o să-mi dau seama singur dacă plouă sau nu plouă mâine".

"N-a plouat a doua zi în Bucureşti. Dar a plouat în Alexandria, la 70 de kilometri distanţă, ceea ce a însemnat că, pentru mijloacele tehnice din vremea aceea prognoza fusese foarte bună. În schimb, generalul mi-a pus în pericol întreaga carieră căci a continuat să mă ameninţe cu concedierea; directorul institutului tot tergiversa, el vroia să mă păstreze. Apoi a venit Revoluţia, iar generalul a avut un accident cu elicopterul şi a murit", ne povesteşte Ortansa Jude. Dar experienţa cu generalul a fost cea mai nefericită dintre cele pe care le-a avut în perioada comunismului.

Colegă de facultate cu Zoia Ceauşescu

A fost colegă de facultate cu Zoia Ceauşescu. Ea era la Matematică pură, venea la facultate cu maşină şi şofer şi stătea la cursuri şi la seminarii. De altfel, Zoia a fost un bun coleg şi un adevărat profesionist. "Soţul meu a lucrat patru, cinci ani sub colectivul Zoiei, la Institutul de Cercetări Henry Coandă. Ea era de remarcat ca om de ştiinţă, în momentele profesionale nu abuza de poziţia ei şi chiar introdusese un stil de lucru occidental, nu-i obliga pe oameni la condică. De multe ori le aducea baxuri de cafea şi zahăr cubic de la gospodăria de partid", spune meteorologul.

După facultate au venit repartiţiile. S-ar fi făcut profesoară, dar nu erau posturi în Bucureşti, ci prin Olteniţa sau Tulcea sau Slobozia.

"Repartiţiile se făceau în ordinea mediilor. În perioada aceea se căutau foarte mult specialiştii. A venit la repartiţii directorul adjunct al Institutului, şi-a prezentat oferta şi, ca să ne convingă, a spus la final: avem la institut o livadă mare de pomi, sigur veţi trăi cu câţiva ani mai mult decât alţii".

Primul salariu la meteo era de 1.370 de lei impozabili; gazda, de pildă, costa 300 de lei.

Hărţi meteo scrise cu două tocuri legate cu aţă

Pe vremea aia, munca meteorologului era titanică: "Astăzi, hărţile de bază din meteorologie, luate ca reper în prognoză, apar automat, pe calculator. Atunci se scriau manual de către tehnicieni, cu ajutorul a două tocuri legate între ele cu aţă - un toc cu cerneală albastră, altul cu roşu. Se scria cu ele toată noaptea. Şi analizele ulterioare ale meteorologului se făceau manual, cu creioane colorate. Până în 1998, meteorologii aveau la îndemână doar produse probabile ale modelelor numerice care veneau de la câteva centre mondiale şi europene (Offenbach, Moscova), ca nişte cearceafuri, pe nişte faxuri învechite, ruseşti. Spre comparaţie, astăzi există zeci de modele numerice".

Ion Iliescu - prezentator meteo pentru Ceauşescu

Toată munca asta era atent supravegheată de ... securistul de serviciu de la institut. Lucra în văzul lumii, ca tot omul cuminte, câte opt ore pe zi, în biroul său minuscul, ca în bârlog. Treaba lui era nu doar să ciulească urechile la orice, ci să cheme angajaţii, pe rând, la interviuri. Era în anii '85 -'86.

Într-o zi i-a venit rândul şi Ortansei Jude. De serviciu era o securistă frumoasă foc, chiar cu ochii albaştri şi îmbrăcată la bluză bleu şi cravată bleumarin. Întâi i-a amintit cât de mult a investit Partidul în ea şi câtă încredere a avut, de a lăsat-o să prezinte vremea la TVR. Apoi a rugat-o să vină să-i spună dacă aude că în Institut se vorbeşte ceva, orice, despre Tovarăşul. Şi o mai interesau şi relaţiile cu străinii. Sigur, dacă aud ceva, vă spun, i-a zis meteorologul. Numai că nu avea de gând să îi spună nimic. Dacă a văzut că nu vine să raporteze, peste o lună securista a chemat-o din nou: "Chiar n-aţi auzit vorbindu-se nimic?". S-a convins că nu va scoate nimic de la ea şi a lăsat-o în pace definitiv.

Tot în perioada aia, Institutul era vizitat frecvent de încă un "greu" al partidului. Ion Iliescu, director la Consiliul Naţional al Apelor, avea rang de ministru. Se aşeza la masă cu meteorologii şi cerea detalii despre ce se va întâmpla mâine sau peste o lună. Apoi corela informaţiile meteo cu cele hidro şi îi prezenta lui Ceauşescu întreaga "hartă" a vremii. Informaţiile astea erau decisive în agricultură.

Printre norişorii de la TVR

În '84, TVR a cerut un prezentator meteo. A fost selectată să prezinte vremea la opt seara, după Telejurnal. Multă lume urmărea ştirile doar ca să afle prognoza de la final. Totul se transmitea doar în direct; se închideau uşile studioului şi, chiar de ar fi crăpat pământul, uşile se mai deschideau de abia când se termina întreg Jurnalul. Toţi şefii erau cu ochii pe prezentatori - în direct fiind, puteau să spună orice despre Tovarăşul sau despre Partid şi îi auzea o ţară întreagă.

"Telejurnalul avea întotdeauna o durată fixă peste care nu se putea trece. Cel mai greu era când ţi se făcea semn de către operatorii din studioul de transmisie că ai doar 40-50 de secunde de emisie. Mă tăia fiindcă se prelungeau ştirile când se vorbea prea mult despre Ceauşescu. Moment în care trebuia să restructurez rapid tot filmul, pentru ca mesajul să rămână clar şi concis", zice meteorologul. Uneori tăia partea de "cum a fost vremea astăzi", alteori scotea vântul, dacă nu era foarte important.

Stătea la masă, avea în spate un panou magnetic cu nişte însemne pe care şi le aşeza singură, fie norişori, fie ploaie, depinde cum era vremea. Arăta totul cu un indicator din recuzita TVR. Un băţ, mai bine zis. La cabina de machiaj o înfrumuseţau cu pudră de talc. Pudra stătea într-un soi de castron mare, să ajungă la toată lumea. Odată s-a umplut de bube pe faţă de la pudra aia. Drepturile de autor de la TVR erau mai mult simbolice. Devenise vedetă, dar acasă era ca orice femeie - ca multe altele, şi ea stătea cu telefonul în mână câte două ore neîntrerupt, să prindă liberă linia telefonică a unei case de comenzi. Trecea pe listă carne, coniac albanez, ness Amigo, sardele în ulei, compot de ananas, banane. I le aduceau direct acasă. Pentru zahăr, ulei şi unt avea cartelă.

O Dacie comunistă, cât două covoare "de tranziţie"

Revoluţia a prins-o cu o leafă de 3.600 de lei şi cu 50.000 de lei (vechi), bani strânşi pentru Dacia familiei. I-a scos pe toţi în '90 şi i-a cheltuit până la ultimul leu pe două covoare persane, cumpărate din Balta Albă. Atât de tare începuse să se simtă inflaţia.

După Revoluţie a intrat puţin şi în politică (PD), dar a abandonat. Prima ieşire din ţară a fost în '92, în Franţa, când a reprezentat România la Festivalul Meteo de la Paris, inedit în întreaga Europă: "În Franţa am văzut pentru prima dată abundenţa din Carrefour şi ma întrebam oare când vor ajunge toate astea şi la noi".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine