Vinul oltenilor – singura reclamă TV, pe vremea lui Ceauşescu

Vinul oltenilor – singura reclamă TV, pe vremea lui Ceauşescu

A ajuns în Oltenia acum 150 de ani, probabil din Franţa. Fiind un soi hibrid, specialiştii îl critică, însă de la Craiova până la Băileşti oamenii îl beau de la un cules la altul, "pentru sânge"

Oltenii se pregătesc de culesul viilor. Unii s-au grăbit, de teamă ca graurii să nu le devoreze întreaga recoltă, şi acum îi recunoşti de la distanţă: merg pe stradă cu dinţii şi limba negre. Este "ştampila" zaibărului - vinul despre care nea Mărin zicea că nu iese decât cu "zeamă de foarfecă".

Specialiştii sunt destul de aspri cu "seibel"-ul, aşa cum este denumirea corectă a vinului din Oltenia. Spun că este un vin de calitate inferioară, care a devenit cunoscut în special datorită scheciurilor de la TV, ale lui Amza Pelea. "Zaibărul face parte dintr-o grupă de soiuri de hibrizi, care nu mai este avizată pentru extindere în cultură, având o calitate mai redusă a strugurilor. El este mai mult pentru consumul casnic şi a devenit cunoscut datorită lui Amza Pelea. Însă nu cred că merită să fie înregistrat ca marcă, aşa cum este, spre exemplu, pălinca", spune Cristian Mărăcineanu, lector universitar la Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii din Craiova. Zaibărul este un soi de origine europeană, obţinut probabil de ameliatorii francezi şi introduşi în România pe la mijlocul secolului al XIX-lea. A apărut ca o nevoie de a se reface viticultura românească după dezastrul produs de filoxeră - o insectă care atacă sistemul radicular.

"Vin puţin aspru, care dă în Cabernet Sauvignon"

Zaibărul din zona Băileştiului şi din jurul Craiovei are o culoare roşu închis şi un gust inferior vinurilor din viţă nobilă. "Am cunoscut vinul respectiv. Este unul intens colorat, cu un gust foxat. Culoarea este închisă, spre negru, o culoare bine exprimată, de rubiniu închis cu nuanţe violacee. Vinul este puţin aspru, care dă în Cabernet Sauvignon. Din punct de vedere gastronomic, merge cu carnea roşie, mai grasă", mai spune lectorul Cristian Mărăcineanu. Specialiştii refuză să vorbească despre zaibăr, fiind un vin de calitate inferioară. Legea prin care este interzisă cultivarea viilor hibride a fost dată pentru prima dată încă din anii 30 şi înnoită în 2007, odată cu aderarea la Uniunea Europeană, pentru a-i determina pe producători să revină la soiuri nobile. "Legea dată în perioada interbelică prevedea, printre altele, delimitarea arealelor pentru culturile de viţă-de-vie, stabilea o listă de soiuri nobile care trebuie cultivate în România şi avea multe prevederi prin care se încuraja defrişarea suprafeţelor cultivate cu hibrizi. Asta pentru că jumătate din suprafaţa ţării era cultivată cu hibrizi. S-a ajuns ca până prin 1980 să se reducă cu 70 de procente viile de hibrizi. Numai că după revoluţie, când oamenii şi-au luat terenurile înapoi, suprafeţele cultivate cu hibrizi s-au înmulţit din nou. Acesta este, de fapt, şi unul dintre motivele pentru care vinurile româneşti din viţă nobilă sunt aşa de scumpe", mai spune Cristian Mărăcineanu.

Se serveşte cu nuci şi "carne de găleată"

Nobil sau nu, oltenii se mândresc cu zaibărul şi caută acum să-l promoveze ca marcă înregistrată, în fruntea acţiunii fiind primarul din Băileşti. Aşa că, în luna octombrie, dacă intri într-o casă din Oltenia, nu pleci fără să fi servit cu "o oală de vin". Tulbure, pentru că nu are timp să se limpezească, oltenii îl beau în fiecare zi, iar din cauza "gustului foxat", adică greu, lângă oala de vin trebuie obligatoriu un castron cu nuci sau "carne de la găleată". Cum viile cultivate cu zaibăr sunt doar pentru consum casnic, o parte din vin este consumat tulbure. O damigeană se destupă la Crăciun, una la Paşte, iar una se păstrează pentru culesul "din toamna următoare".

Cea mai mare calitate a zaibărului este faptul că este gratis. Toamna, oltenii se adună la cules şi, ca să pară munca mai uşoară, culesul se face împreună cu vecinii. Asta şi pentru că un singur om nu poate să scoată singur butoaiele din beci şi să le opărească. Atunci te ajută pentru prima dată un vecin şi trebuie să-l cinsteşti cu un pahar de zaibăr din recolta precedentă. Aşa se întâmplă apoi şi la cules. Pentru ca gustul să fie mai deosebit, după ce se stroşesc strugurii, în must se pune puţin pelin sau busuioc. Zaibărul nu ţine mai mulţi ani, iar în unele case nu ţine nici măcar până se limpezeşte. Cu o producţie medie de 250 de litri în fiecare casă, zaibărul este băut chiar şi de tinerii olteni, îndemnaţi de cei mari "ca să facă sânge".

INFO PLUS:

Nea Mărin şi Anu' Nou

"Mă, frate-miu, ş-avea un palton frumos, o culoare aşa deschisă. Să prinsă zaibăru' de ia, minune mare! Îi făcu mâneca neagră, ce mai! Începu un scandal! Ce mă fac io, zâcea ăla cu paltonu' ăl nou... ce vin ie ăsta?... Iasă la curăţat?... Zaibăr, zâc io, şi iasă de ieşit, da' numa' cu foarfeca! (...) Zaibăru' n-are moarte, auz'?

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine