Vis de arhitect: Bucureşti – oraşul în care poţi să te relaxezi
Vis de arhitect: Bucureşti – oraşul în care poţi să te relaxezi
De 3 ani se luptă pe toate căile pentru a impune o idee:
Bucureştiul - spaţiul bucureştenilor. Ideea de spaţiu public în
care oraşul aparţine cetăţenilor şi nu invers. TUB - Transcentral
Urban Bucureşti - este o idee, un traseu alternativ pentru centrul
oraşului, separat de sistemul carosabil şi care foloseşte
infrastructura existentă
S-au terminat concediile şi bucureştenii se întorc în oraşul în care trebuie să supravieţuiască. Doru Frolu şi Mario Kuibus, doi arhitecţi extrem de activi, se luptă pentru o altă imagine a Capitalei. Ei şi-au propus să scoată la lumină locurile frumoase din Bucureşti şi să le pună în valoare. "Eşti un pic stresat că nu poţi să vezi ceea ce este frumos în Bucureşti şi, pe de altă parte, să stai să te relaxezi într-o zonă unde este acel ceva", spun ei.
Sunt entuziaşti ca nişte puşti şi, deşi au trecut de vârsta amăgirilor, nu contenesc să viseze un Bucureşti funcţional, prietenos, un oraş care să aparţină cetăţenilor şi nu care să-i domine. Ideea unui spaţiu care să reorganizeze străzile şi să recâştige spaţiile publice o au de pe băncile facultăţii de arhitectură, dar a prins formă la "Anuala de arhitectură" din 2007, atunci când au lansat proiectul TUB - Transcentral Urban Bucureşti.
Conceptul lor este simplu. Au identificat părţile atractive din centrul Capitalei şi au propus unirea lor printr-un traseu pietonal şi de biciclişti, un traseu care să nu perturbe traficul auto şi care să se bazeze pe infrastructura existentă. "Dacă ne uităm acum pe stradă, nu ai senzaţia că este o stradă care-ţi aparţine ţie, ci ai senzaţia că este un spaţiu în care se duce o luptă - cine să ocupe acel spaţiu?", spune Doru Frolu - arhitect, coordonator Transcentral Urban Bucureşti.
Camerele urbane
Punctele de interes din zona centrală a oraşului au fost numite "camere urbane". TUB-ul este centrul Bucureştiului regândit ca o vastă casă cu camere primitoare, cu destinaţii diverse pentru aşteptările tuturor locuitorilor şi turiştilor. "Le-am spus camere, pentru că vrem să fie simplu: casa noastră, apartamentul nostru, oraşul nostru", spune Mario Kuibus.
10 spaţii din Bucureşti sunt incluse în proiectul Transcentral Urban Bucureşti, acolo unde să se desfăşoare evenimente necesare pentru bucureşteni sau pentru vizitatorii oraşului. "Camerele urbane" vor fi împrăştiate din Rahova până la Piaţa Unirii şi Romană. O piaţă turistică, o cameră de cultură contemporană sau un spaţiu academic destinat exclusiv vieţii studenţeşti sunt propunerile arhitecţilor noştri.
Aşa cum bulevardul Magheru este proiectat parcă exclusiv pentru cei de la volan, cu multe benzi şi locuri de parcare, în acest inel transcentral vor să reproiecteze străzile şi să le utileze cu ce are nevoie omul care merge pe jos. Mulţi pomi şi verdeaţă pentru un microclimat mai bun, mobilier urban, lumina aproape de pieton. Şi funcţiuni care să vină în jurul acestor zone - magazine tematice, cafenele, spaţii de relaxare. "Toată lumea o să zică: a, bun! Dar de ce nu pe bulevard, că pe bulevard se plimbă lumea. Nu, nu pe bulevard. Dacă ne uităm, pe acolo se plimba lumea acum 80 de ani, 100 de ani, când nu erau maşini, dar în momentul de faţă ai senzaţia de a fugi de acolo şi de a-ţi găsi nişte locuri mai liniştite şi la o scară mai umană. Asta e şi povestea din spatele TUB-ului pentru că, dacă vreţi, el îşi caută virtual un fel de tub în care pietonul e regele şi nu în care oraşul trebuie să-i rezolve problemele", spune Doru Frolu.
La viziunea lor au aderat şi alţi profesionişti
16 firme de arhitectură, 40 de nume în urbanism, s-au alăturat demersului şi de trei ani se luptă cu prejudecăţile sistemului, cu inerţiile şi suspiciunile, dar nu se lasă.
Proiectul a fost agreat de primarul Videanu, a plăcut primarului Oprescu şi faptul că este încă pe agenda publică este un semn încurajator. Curând se va depune documentaţia pentru accesarea unor fonduri europene. Primul pas a fost făcut. Doru şi Mario sunt convinşi că platforma creativă pe care ei o propun oraşului, acest TUB virtual, are mari şanse de izbândă. Este un proiect actual în care merită să investeşti energie şi timp.
E un proiect care nu blochează sau nu dă o soluţie unică pentru centrul oraşului. Din contră, este un proiect care, odată pus în funcţiune, va genera alte şi alte noi proiecte, ca într-un principiu al dominoului, care vor prelua elementele pozitive şi le vor extinde.
Să ne scoatem pălăria în faţa oamenilor care au curaj să viseze un altfel de spaţiu pentru bucureşteni, care se luptă pentru un oraş modern şi funcţional. (Cosmin Savu, corespondent PRO TV)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















2 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Dragi editori de la Gandul. Inainte sa pacaliti oamenii de la Pro ca ar putea avea talent de jurnalist, uitati-va in ograda proprie. Colegul vostru Rotariu a scris de TUB de s-a plictisit lumea.
.
ar trebui sa scrie de 100 de ori, in fiecare ziar, pe prima pagina pana le-o intra in cap si capsomanilor care nu-s in stare sa faca ceva din fostul "paris al estului" devenit ulanbator al vestului.