Publicat

26

aprilie

2017

21:25

1160

vizualizări

Ziua în care eroii au găsit fericirea în plânsul unui copil. Cum au trăit salvatorii cele 10 ore ale unei intervenţii pe viaţă şi pe moarte

10 ore de nesiguranţă, încercări şi disperare. „Trăieşte! Trăieşte!”. Strigăte de bucurie şi aplauze au tăiat noaptea, la Balta Sărată, înteleorman, când Dănuţ, copilul de aproape doi ani, căzut într-un puţ la adâncimea de 16 metri, a fost scos. Mai avea putere să plângă şi după atâtea ore, spune unul dintre salvatorii pentru care plânsul lui Dănuţ a însemnat viaţă.

Ziua în care eroii au găsit fericirea în plânsul unui copil. Cum au trăit salvatorii cele 10 ore ale unei intervenţii pe viaţă şi pe moarte

10 ore de nesiguranţă, încercări şi disperare. „Trăieşte! Trăieşte!”. Strigăte de bucurie şi aplauze au tăiat noaptea, la Balta Sărată, înteleorman, când Dănuţ, copilul de aproape doi ani, căzut într-un puţ la adâncimea de 16 metri, a fost scos. Mai avea putere să plângă şi după atâtea ore, spune unul dintre salvatorii pentru care plânsul lui Dănuţ a însemnat viaţă.

”Am pus primul mâna pe copil. Am simţit o satisfacţie deosebită, am pus mâna plin de emoţii şi fericire”. El e plutonierul adjutant Ionel Răducu, de la Detaşamentul de Pompieri Vitan. Au trecut mai bine de 12 ore de la misiunea din Teleorman. Nu a închis ochii de atunci. În momentul în care vorbeşte despre acele secunde în care Dănuţ era scos la suprafaţa, faţa i se luminează.

Pentru angajatul ISU, plânsul copilului a însemnat viaţă.

”Plângea, a plâns toată perioada intervenţiei. Era monitorizat video şi audio şi se auzea. Când am pus mâna pe el încă mai avea puterea să mai plângă după atâtea ore”.

Cât priveşte modalitatea în care au intervenit salvatorii...”Într-un mod popular, am folosit două tije de fier beton, îndoite la capete, la 90 de grade. Faptul că era copilul blocat şi deviaţia tuburilor, se proptea cu capul în deviaţia tuburilor şi am decis să mai băgăm o tijă pentru echilibrare şi scoaterea copilului în siguranţă. Am încercat şi cu echipamentele noastre, dar nu au dat rezultate”.

Din echipa de salvatori care a reuşit să scoată copilul din fântână au făcut parte: Adrian Dinu, comandantul Detaşamentului Special de Salvatori, Grigoraş Silviu, Răducu Ionel, Intze Ionuţ Gabriel, Iliescu Cosmin, Damaschin Adrian, Minea Alin, Pop Virgilius, Prefac Lucian, Bunea Marian, Petre Zurini Marius, Săceanu Lucian, Ghencea Eugen şi Picu Ionuţ. 

Atunci când am vrut să vorbim cu salvatorii trimişi din Bucureşti, ne-au aşteptaţi toţi, chiar dacă ieşiseră din tură. Niciunul nu a vrut să vorbească fără să îi aibă alături pe colegii săi. Au salvat împreună.

”Era o bucurie, să ştiţi. Faptul că el plângea, faptul că îl vedeam pe camera că mişcă era o bucurie. Tot timpul aveam oameni care se uitau pe camera şi pe monitor. Era o bucurie, dar în acelaşi timp acele plânsete, trecând atâtea ore, e clar că într-un fel sau altul ne-au încărcat de emoţie, de tristeţe, de o emoţie în care un copil neajutorat era în acel mediu. Am încercat şi, condus de acele emoţii, am găsit soluţia optimă să aducem copilul în siguranţă”, povesteşte căpitan Adrian Dinu, comandantul Detaşamentului Special de Salvatori.

Echipa din Bucureşti se afla la o simulare în momentul când care a venit apelul. Au început să facă planul de salvare încă de pe drum. O variantă era săparea unui şanţ până aproape de copil. Riscul era însă ca malul de pământ să se surpe. A doua variantă, care a fost să îl prindă pe copil şi să îl tragă la suprafaţă. Pompierii au reuşit cu ajutorul unor tije improvizate chiar acolo lângă fântână.

”Noi am reuşit să săpăm 10-12 metri şi mai aveam de săpat, dar printr-un dispozitiv realizat la faţa locului, nu aveam cum să deţinem aşa ceva în maşină, nişte tije de fier beton am reuşit să îl extragem”, povesteşte plutonier major Virgilius Pop, iar colegul său Ionuţ Ţintă îl completează ”Nu am renunţat niciodată, am sperat că vom ajunge la el. Ne-am rugat şi la Dumnezeu că altfel nu ai cum să reuşeşti. Noi suntem bucuroşi ca am reuşit să îl scoatem şi vom fi şi mai bucuroşi când el va fi şi mai bine”.

Imaginile din momentul salvării lui Dănuţ le-a văzut toată lumea. Dar ce simţea un salvator în acel moment?

Ne răspunde plutonier major Alin Minea: ”Noi încercăm să fie totul bine, să fie în siguranţă şi el şi noi, pentru că şi noi avem copii acasă şi pe noi ne aşteaptă cineva acasă până la urmă”

”Sunt trăiri sufleteşti intense. Atâta timp cât avem copii acasă, eu am un băieţel de vârstă apropiată. Eu unul eram bucuros când îl auzeam plângând pentru că asta însemna că în regulă. E normal să plângă, orice copil plânge şi vă daţi seama în ce mediu a stat el acolo. Iar faptul că plângea era îmbucurător pentru noi. Asta ne făcea să luptăm cu şi mai multă îndârjire”, spune plutonier adjutant Silviu Grigoraş.

Echipa de salvatori l-a vizitat miercuri la spital pe Dănuţ. 

Dănuţ, băieţelul de aproape doi ani mai are acasă o surioară în vârstă de trei ani, iar mama lui urmează să aducă pe lume încă un copil, fiind însărcinată în aproape nouă luni.

Copilul a fost adus în Bucureşti, iar medicii au anunţat că prognosticul rămâne rezervat din cauza problemelor pulmonare.

"Am înţeles că a făcut stop cardio respirator în timpul transportului, pe o hipotermie severă, a făcut un fel de sindrom de aspiraţie, asta este problema lui, stând cu capul în jos, probabil că a vărsat sau a înghiţit apă din fântână şi deocamdată temperatura corpului s-a stabilizat, este în secţia de terapie intensivă, rehidratare, starea lui este stabilă, dar este gravă din cauza problemelor pulmonare. Prognosticul este rezervat în continuare. Este ca o pneumonie de aspiraţie, deci probleme pulmonare pentru că a intrat lichid în plămân. Deocamdată, toate intervenţiile sunt de reanimare, nu se fac intervenţii de altă natură, dec totul este pe reanimare. El este în continuare intubat, ventilat mecanic", a declarat Raluca Alexandru, purtător de cuvânt al Spitalului Grigore Alexandrescu.

Poliţiştii din Teleorman au deschis un dosar penal in rem pentru vătămare corporală din culpă, iar miercuri au fost audiate mama şi bunica lui Dănuţ.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
S-a votat şi a ÎNCEPUT SCANDALUL! Decizie controversată luată astăzi cu toţi reprezentanţii presei de faţă. Ironiile au început să curgă imediat

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info