|
STUDIU
De ce are alcoolul efecte benefice doar asupra inimii bărbaţilor
21 NOIEMBRIE 2009
Bărbaţii care consumă zilnic alcool prezintă cu 33% mai
puţine riscuri de a suferi de maladii cardiace, însă acest lucru nu
se aplică şi în cazul femeilor, relevă un studiu spaniol, citat de
bbc.co.uk.
De ce are alcoolul efecte benefice doar asupra inimii bărbaţilor
Alcoolul are efecte benefice asupra inimii bărbaţilor, mai ales
dacă este consumat zilnic. Astfel, pentru consumatorii de sex
masculin care beau mai puţin de un pahar de vodcă zilnic, riscul de
maladii cardiace este cu 35% mai scăzut, în timp ce pentru cei care
beau între 3 şi 11 pahare zilnic, riscul scade cu 50%. Femeile
consumatoare de alcool nu au, însă, aceleaşi beneficii, relevă un
studiu realizat de cercetătorii spanioli. Aceste beneficii nu au
fost constatate în cazul femeilor, dar ele oricum suferă din start
de mai puţine afecţiuni cardiace decât bărbaţii.
Cercetătorii sunt de părere că aceste diferenţe provin din
faptul că femeile procesează alcoolul în mod diferit, hormonii
feminini protejând organismul în faţa acestei boli. Mecanismele
care stau în spatele acestui fenomen sunt neclare, dar se ştie că
alcoolul ajută la ridicarea nivelului de colesterol bun, care
împiedică formarea plăcilor de colesterol rău (lipoproteine de
densitate scăzută) în artere.
Studiul, realizat în Spania, o ţară în care se înregistrează o
rată destul de ridicată a consumului de alcool şi una destul de
scăzută a maladiilor coronariene, a fost efectuat pe un eşantion
alcătuit din 15.500 de bărbaţi şi 26.000 de femei. Voluntarii, cu
vârstele cuprinse între 29 şi 69 de ani, au răspuns la diverse
întrebări ce le-au fost puse de cercetători, vizând stilurile lor
de viaţă, după care au fost monitorizaţi timp de 10 ani. Ei au fost
grupaţi în şase categorii, începând de la persoanele care nu au
băut niciodată până la persoanele care consumau zilnic peste 90 de
grame de alcool. Această cantitate reprezintă echivalentul a opt
sticle de vin pe săptămână.
Oamenii de ştiinţă critică, însă, concluziile studiului,
avertizând că un consum ridicat de alcool creşte riscul de apariţie
a altor maladii, iar alcoolul se face vinovat de 1,8 milioane de
decese în fiecare an pe glob.
|
Postat de Raducu la 20.11.2009 23:00
Intre 3 si 11 pahare???? De vodka??? hahahaha... Maaaamaaa, ce inima aveam, si nici nu stiam... LOL