|
Roşiile ajută la menţinerea greutăţii
de Mădălina CHIŢU | 05 NOIEMBRIE 2009
STUDIU l Tomatele conţin în compoziţia lor anumite
substanţe care inhibă pofta de mâncare, relevă o cercetare
recentă
O roşie la fiecare masă te ţine în formă n Foto: Shutterstock
Uită de dietele drastice şi de exerciţiile fizice care îţi dau
dureri musculare, este sfatul cercetătorilor de la Universitatea
Reading.
Specialiştii spun că roşia este ingredientul-minune mai ales
când dorim să ne menţinem silueta sau vrem să scăpăm de cel mult
două trei kilograme într-o lună. Acesta este rezultatul unei
cercetări desfăşurate în două etape. În prima fază, experţii au
făcut analize de laborator pe această legumă şi au constatat că
roşia conţine anumite substanţe care inhibă pofta de mâncare. În
cea de-a doua etapă, specialiştii au monitorizat pe o perioadă de
două luni un grup de 30 de femei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 35
de ani, care aveau o greutate normală pentru înălţimea lor.
Subiecţilor nu li s-a pus vreo limită sau interdicţie la mâncare,
aceştia puteau mânca orice şi oricând, singura condiţie fiind ca la
fiecare masă să adauge şi o tomată.
Alimentaţia aleasă de participante la studiu a fost una bogată
în carbohidraţi, grăsimi de origine animală sau lactate grase.
Echipa de cercetători a constatat că atunci când femeile alegeau să
îşi facă un sandvici, în compoziţia căruia adăugau şi câteva felii
de roşii, acestea nu îl puteau mânca pe tot.
Mai mult, atât în timpul monitorizării, cât şi la final, femeile
au fost cântărite pentru a vedea cum evoluează greutatea lor.
Rezultatele au arătat că în 90 la sută dintre cazuri greutatea a
fost una constantă pe tot parcursul cercetării, indiferent de ce
alegeau să mănânce.
"Acesta a fost un studiu pe un eşantion restrâns şi încă nu
putem spune că tomata este ingredientul crucial în dietele de
slăbire. Satisfacţia de până acum este că am obţinut rezultatele
dorite", spune dr. Julie Lovegrove, coordonatorul cercetării.
Datorită conţinutului de apă, adică de aproximativ 94 la sută,
tomatele sunt sărace în calorii, dar bogate în vitaminele A şi C,
potasiu şi fibre. În plus, această legumă conţine şi o substanţă
denumită "lycopene", care dă tomatelor culoarea roşie, substanţă
care ar putea ajuta la prevenirea cancerului de sân şi de prostată,
precum şi a bolilor de inimă.
|
Postat de IOAN la 12.11.2009 04:59
fELICITARI , ARTICOL INTERESANT SI DOCUMENTAT