1019 vizualizări 13 sep 2017

„Zahărul este vital pentru sănătatea creierului dvs. - care este cel mai mare consumator al dulciurilor care ajung în corpul nostru”, a explicat medicul Drew Ramsay pentru The Independent.  

Specialistul susţine că creierul nostru are nevoie de 400 de calorii obţinute din glucoză zilnic pentru a funcţiona la capacitate optimă. Totuşi, avertizează că acest lucru nu înseamnă să înfuleci două tablete de ciocolată, pentru că acest lucru nu îţi va îmbunătăţi capacitatea cerebrală. 

Totul depinde de sursa zahărului pe care îl consumă creierul nostru. 

Dacă fructoza, zahărul care se găseşte în cele mai multe dintre alimentele procesate, nu ajută aproape deloc organismul, zaharurile naturale, cum ar fi cele găsite în miere, sirop de arţar şi fructe, pot ajuta la îmbunătăţirea sănătăţii creierului. 

Totodată, specialistul afirmă că este mai sănătos să mâncam fructele aşa cum sunt ele şi să evităm să consumăm doar sucul provenit din stoarcerea lor. Acest lucru pentru că fructul conţine fibre, ceea ce face ca el să fie consumat mai încet de organism decât un pahar de suc. 

De asemenea, din cele 400 de calorii de care are nevoie zilnic creierul nostru, doar un sfert ar trebui să provină din zahărul consumat zilnic. Restul ar trebui să provină din carbohidraţi, şi aceştia din urmă fiind foarte importanţi pentru o viaţă sănătoasă. 

Expertul recomandă ca atunci când vrem să ne alimentăm creierul cu zahăr să ne gândim ce cantitate se găseşte în fiecare aliment. Spre exemplu, o banană de dimensiuni medii conţine 14 grame de zahăr natural. 

Citește și: