no author
Simona TUDORACHE
3816 vizualizări 16 mar 2017

Glaucomul poate duce la orbire, dar, dacă este depistat din timp, poate fi oprit. Această afecţiune nu produce durere, bolnavii nu au simptome, cu excepţia îngustării câmpului vizual, aşa că de multe ori diagnosticarea se face târziu.. De aceea, recomandarea cea mai importantă pe care o fac medicii este controlul oftalmologic periodic, preventiv: înainte de 40 – o dată la 4 ani; între 40 şi 54 de ani – o dată la 3 ani; între 55 şi 64 de ani – o dată la 2 ani; peste 65 ani – anual sau chiar o dată la 6 luni.

”Vederea pierdută din cauza glaucomului nu poate fi recuperată. Boala este ireversibilă, nu poate fi vindecată, dar poate fi ţinută sub control. De aceea, este esenţial ca oamenii să meargă regulat la consultaţii, astfel încât medicul să poată prescrie tratamentul potrivit pentru stadiul în care se află boala în acel moment. Este foarte important, de asemenea, ca pacienţii diagnosticaţi să revină la medic, pentru urmărirea bolii”, spune conferenţiar doctor Vasile Potop.

Glaucomul reprezintă un grup de afecţiuni oftalmologice care, în majoritatea cazurilor, determină creşterea presiunii în interiorul ochiului. Acest proces duce în timp la afectarea nervului optic, deoarece presiunea intraoculară (PIO) crescută duce în timp la afectarea, pană la deteriorarea totală, a fibrelor nervului optic. Primele simptome apar abia după pierderea a 40% din fibre.

La debut, nu există niciun simptom. Vederea este normală, iar durerea este absentă. Atunci când afecţiunea avansează, vederea laterală începe să se deterioreze. Obiectele aflate în faţă pot fi clare, dar cele aflate la periferia câmpului vizual nu vor mai fi văzute. Dacă glaucomul este lăsat netratat sau nesupravegheat, câmpul vizual se îngustează , iar obiectele aflate în faţă nu vor mai putea fi văzute.

Există o serie de activităţi a căror dificultate în executare vă pot trage un semnal de alarmă.

1. Evitarea diverselor obstacole.

2. Să găsiţi un obiect scăpat pe jos.

3. Cititul ziarului.

4. Urcatul scărilor.

5. Traversatul străzii.

6. Plimbatul după lăsarea întunericului sau pe teren denivelat.

7. Adaptarea vederii la lumină puternică sau slabă.

8. Recunoaşterea feţei unei persoane.

În plus, orice persoană care riscă să să dobândească această boală ar trebui să se testeze macar o dată la doi ani, mai ales după vârsta de 35 de ani.

Factorii de risc cei mai importanţi sunt diabetul şi istoric de glaucom în familie,presiunea intraoculară crescută (dar nici ea nu doare),  vârsta şi miopia severă. Boala poarte apărea şi la cei care urmează un tratament cronic (prelungit) cu steroizi (sau cortizon)sau la persoanele care au suferit un traumatism ocular

În plus, ateroscleroza reprezintă un factor de risc pentru creşterea PIO. (presiunea intraoculară). De exemplu, fumătorii sau persoanele cu dislipidemii au o PIO mai mare decât persoanele sănătoase.

 

Citește și: