Publicat

26

ianuarie

2016

20:12

37523

vizualizări

Ce este ZIKA, virusul care a declanşat CODUL ROŞU de epidemie în cele două Americi şi care sunt riscurile în cazul României

Un virus pe care mulţi oameni nu îşi dau seama că l-au contactat pune în alertă aproape un miliard de oameni. Este vorba despre Zika, un virus identificat pentru prima dată în 1947 în Africa, şi care acum se răspândeşte cu repeziciune în cele două Americi. Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează în privinţa unei posibile epidemii. Manifestându-se ca o simplă răceală sau în multe cazuri deloc, virusul afectează fetuşii, ţări din America de Sud şi Centrală, precum Brazilia, Columbia sau Salvador recomandând chiar femeilor să nu rămână însărcinate în următorii doi ani, pentru a evita naşterea unor copii cu tulburări neurologice sau microcefalie. Zika este transmis prin muşcătura ţânţarului Aedes şi se răspândeşte cu repeziciune acum în America Latină, însă nu se ştie dacă şi această specie de ţânţari care se regăseşte şi în Europa poate fi purtătoare a virusului. În România, Zika nu este o problemă în acest moment, după cum a declarat pentru gândul profesorul Alexandru Rafila.

Ce este ZIKA, virusul care a declanşat CODUL ROŞU de epidemie în cele două Americi şi care sunt riscurile în cazul României

Un virus pe care mulţi oameni nu îşi dau seama că l-au contactat pune în alertă aproape un miliard de oameni. Este vorba despre Zika, un virus identificat pentru prima dată în 1947 în Africa, şi care acum se răspândeşte cu repeziciune în cele două Americi. Organizaţia Mondială a Sănătăţii avertizează în privinţa unei posibile epidemii. Manifestându-se ca o simplă răceală sau în multe cazuri deloc, virusul afectează fetuşii, ţări din America de Sud şi Centrală, precum Brazilia, Columbia sau Salvador recomandând chiar femeilor să nu rămână însărcinate în următorii doi ani, pentru a evita naşterea unor copii cu tulburări neurologice sau microcefalie. Zika este transmis prin muşcătura ţânţarului Aedes şi se răspândeşte cu repeziciune acum în America Latină, însă nu se ştie dacă şi această specie de ţânţari care se regăseşte şi în Europa poate fi purtătoare a virusului. În România, Zika nu este o problemă în acest moment, după cum a declarat pentru gândul profesorul Alexandru Rafila.

Epidemia provocată de virusul Zika îi ameninţă pe cei aproape 1 miliard de locuitori ai continentului american. Infecţii au fost semnalate în 21 de state din cele 55 ale Americii. Focarul este în America de Sud, 15 ţări din această regiune fiind grav afectate. America de Nord este, de asemenea, în alertă, autorităţile din Statele Unite avertizeazând populaţia, în special femeile însărcinate, să evite deplasările în ţările grav afectate.

Astfel de recomandări au fost făcute şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, pentru toate persoanele care vor călători în zonele afectate.

Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor scrie, în cel mai recent raport, că, în prezent, nu au fost semnalate cazuri de infecţie cu Zika în Europa, dar că riscul există, atât timp cât oamenii sunt nevoiţi să călătorească în zonele cu epidemie. Regiunile care prezintă cel mai mare risc sunt Madeira, Reunion, Insulele Canare şi Insulele Azore, din cauza apropierii de ţările sud-americane. 

Virusul Zika nu reprezintă o ameninţare pentru România în acest moment, susţine profesorul Alexandru Rafila, preşedintele Societăţii Române de Microbiologie.

„Nu se pune o astfel de problemă în momentul de faţă. Chiar dacă, să spunem, cineva se infectează acolo, nu înseamnă că ulterior există transmitere la nivel naţional dacă el vine în ţară. Nu este o problemă de sănătate publică în România în niciun fel”, a declarat, pentru gândul, profesorul Alexandru Rafila.

Ce este, de fapt, infecţia cu Zika şi cum se manifestă

Virusul Zika a fost identificat pentru prima dată la o maimuţă din Africa, în 1947. Primul caz de transmitere la om, conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, s-a înregistrat în 1968. La fel ca în cazul febrei dengue, virusul este transmis prin muşcătură de ţânţarii Aedes Aegypti, cunoscuţi şi drept ţânţari-tigru, originari din zonele tropicale şi sub-tropicale.

În aproximativ 70-80% din cazuri, această infecţie trece neobservată, din cauza asemănării simptomelor ei cu cele ale unei răceli. Persoanele care contactează virusul Zika au, de cele mai multe ori, febră şi dureri de cap. În unele cazuri, manifestările pot merge până la conjunctivită, ganglioni, erupţii cutanate sau dureri ale muşchilor şi articulaţiilor. Aceste simtome durează între două şi şapte zile.

Îngrijorarea apare atunci când vorbim despre complicaţiile acestei infecţii, în special cele care vizează femeile însărcinate.  Virusul Zika este asociat unor afecţiuni neurologice şi malformaţii ale fetuşilor femeii însărcinate care este purtătoare a infecţiei. În Brazilia şi în Polinezia Franceză au fost înregistrate astfel de cazuri, printre care manifestarea sindromului Guillan-Barre, boală autonomă care se manifestă printr-o slăbiciune sau chiar paralizie progresivă a membrelor.

În aceeaşi zonă au fost semnalate microcefalii (dimensiuni anormal de mici ale craniului) şi anomalii în dezvoltarea cerebrală la fetuşii şi nou-născuţii mamelor care sunt sau rămân însărcinate în timpul epidemiilor de Zika şi au contactat virusul. Numărul de microcefalii la nou-născuţi semnalat în Brazilia a crescut enorm, ajungând de la 167 de cazuri în 2014, la aproximativ 3.900 până în prezent. 49 dintre bebeluşii născuţi cu astfel de malformaţii au murit în ultimul an. Totuşi, doar în 6 cazuri s-a demonstrat că mamele erau purtătoare ale virusului Zika.

„Expansiunea foarte rapidă a virusului Zika spre noi zone geografice, unde populaţia este slab imunizată, este un subiect serios de îngrijorare, având în vedere în special legatura între o infecţie în timpul sarcinii şi copiii născuti cu un craniu mic”, a declarat luni directoarea generală a OMS, Margaret Chan pentru BBC.com. Ea a adăugat  că „legătura cauză-efect între infecţia cu Zika în timpul sarcinii şi microcefalie nu a fost încă stabilită”, dar că „dovezile circumstanţiale sunt foarte îngrijoratoare”.

Guvernele mai multor state au recomandat cuplurilor să evite sarcinile în următoarele luni, printre care Columbia, Ecuador, Jamaica, dar şi Statele Unite ale Americii. Cea mai drastică recomandare a fost făcută de Guvernul din Salvador, care a sfătuit femeile să nu rămână însărcinate în următorii doi ani.

O infecţie pentru care nu există tratament

În prezent nu există medicamente sau vaccinuri împotriva virusului. Bolnavilor li se recomandă să se hidrateze şi să se odihnească. Medicaţia se reduce la clasicele pastile împotriva durerilor şi febrei. 

„Nu avem medicamente şi nici vaccinuri. Este un deja-vu, pentru că exact aşa s-a întâmplat şi în cazul Ebola. Este importantă crearea unui vaccin cât mai repede posibil”, a declarat pentru Reuters, Trudie Lang, profesor la Universitatea din Oxford.

Potrivit Reuters, Institutul Butantan din Sao Paulo a început deja să facă cercetări referitoare la acest virus şi intenţionează să creeze un vaccin împotriva Zika într-un timp record. Directorul Institutului a avertizat, însă, că acest demers poate dura de la 3 până la 5 ani.

De asemenea, reprezentanţii a două companii farmaceutice din Marea Britanie şi Franţa au declarat că vor încerca să-şi folosească tehnologiile pentru a dezvolta un vaccin care să lupte împotriva acestei maladii.

Brazilia, gazda Jocurilor Olimpice de Vară, în luptă cu Zika

Pericolul extinderii epidemiei cu virusul Zika este şi mai mare, dacă ne gândim că peste opt luni, Brazilia, ţara cel mai grav afectată, va găzdui Jocurile Olimpice de Vară, la Rio. Competiţia va strânge spectatori din toată lumea, ceea ce stârneşte şi mai mare îngrijorare în rândul experţilor din domeniul medical.

Totuşi, autorităţile din Brazilia, au în plan campanii ample de eliminare a ţânţarilor. Una dintre ele se va desfăşura pe 13 februarie, când în nordul ţării vor fi mobilizaţi 220.000 de soldaţi, într-o operaţiune care va avea loc din casă în casă, în zonele afectate de ţânţari. "Insectele astea sunt în Brazilia de 30 de ani, dar nu am fost capabili să le eliminăm", a spus Marcelo Castro, ministrul Sănătăţii.

Autorităţile braziliene au dat asigurări că până la startul Jocurilor Olimpice de la Rio vor încerca să stopeze înmulţirea ţânţarilor.

Sfaturi pentru europenii care plănuiesc să călătorească în zonele afectate

Deşi nu a fost semnalat niciun caz de infectare cu virusul Zika, Centrul European de Prevenire şi Control al Bolilor a publicat în cel mai recent raport o listă de sfaturi pentru persoanele care vor ajunge în perioada următoare în zonele afectate de epidemie.

  • Călătorii sunt sfătuiţi să poarte haine largi care să nu permită ţânţarilor să îi înţepe
  • Oamenii care au probleme cu sistemul imunitar sau au boli cronice ar trebui să consulte medicul înainte de călătorie
  • Femeile însărcinate sau care plănuiesc să rămână însărcinate trebuie să evite, pe cât posibil aceste deplasări
  • Se recomandă utilizarea loţiunilor de protecţie împotriva ţânţarilor
  • Dacă cei care s-au întors din zonele afectate prezintă într-un interval de trei săptămâni simptomele infecţiei cu Zika, ei trebuie să meargă la medic
  • Femeile care erau însărcinate în perioada în care au călătorit în zonele afectate ar trebui să le spună medicilor acest fapt
     

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Decizie controversată luată de Gabriela Firea. Bucureştenii s-au enervat! Ce s-a întâmplat în faţa sediului Primăriei Capitalei

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info