Publicat

20

august

2017

14:36

604

vizualizări

Ce se întâmplă în organism la doar 20 de minute după ce ai fumat ultima ţigară

Starea de sănătate a unei persoane care renunţă la fumat revine la normal, comparativ cu o persoană care nu a fumat niciodată, după aproximativ15 ani. Încetarea fumatului poate diminua simptomele alergice, intensitatea crizelor de astm, precum şi numărul episoadelor de bronşită cronică. Pielea îşi recapătă culoarea şi elasticitatea, iar mirosul respiraţiei se îmbunătăţeşte. Doctorul George Sireţeanu spune pentru Gândul ce alte beneficii poate avea acest fapt asupra organismului.

1. La 20 de minute de la ultima ţigară, frecvenţa cardiacă redevine normală.

2. După 24 de ore, riscul de apariţie a infarctului miocardic scade, monoxidul de carbon este eliminat complet din organism şi nu mai poate fi detectat.

3. După două zile, nicotina nu mai poate fi detectată în sânge.

4. La 2 săptămâni, gustul alimentelor se ameliorează, iar pielea îşi recapătă culoarea şi claritatea.

5. Între 3 şi 9 luni, respiraţia se ameliorează.

6. La un an de la renunţarea la fumat, riscul de apariţia a bolilor cardio-vasculare scade la jumătate.

7. După 5 ani, riscul apariţiei accidentelor vasculare cerebrale scade cu 50%. De asemenea, riscul apariţiei de cancer la nivelul cavităţii bucale, cancerului de esofag sau celui de vezică urinară este redus la jumătate.

8. La 10 ani de la ultima ţigară, riscul de apariţie al cancerului pulmonar este redus la jumătate.

9. După 15 ani, accidentele vasculare cerebrale şi maladiile cardio-vasculare au un risc egal cu cel al persoanelor care nu au fumat niciodată.

Odată cu renunţarea la fumat apar şi simptomele sevrajului nicotinic:

1. Oboseala este produsă, pe de o parte, de procesul de detoxifiere a organismului, iar ,pe de altă parte, de absenţa nicotinei, care are un rol stimulator.

2. Tusea este determintă de reluarea mişcării cililor respiratori de la nivelul bronhiilor.

3. Depresia poate fi determinată de dependenţa psihică şi comportamentală legată de obişnuinţa de a fuma. Poate fi însoţită de nervozitate, agitaţie, imposibilitatea de se concentra, tristeţe etc.

4.Creşterea în greutate se datorează absenţei nicotinei, care are ca efect şi scăderea apetitului.

“Nicotina poate avea însă şi numeroase efecte pozitive, care ar putea fi considerate beneficii: ameliorarea concentrării, ameliorarea stării generale, scăderea ponderală.Tutunul îmbunătăţeşte perfomanţele sportive, viteza de reacţie, acuitatea vizuală , precizia şi orientarea spaţială’’, concluzionează medicul George Sireţeanu.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS | ANAF a luat banii din conturile unuia dintre cele mai mari brand-uri ale României: "E incredibil! Legea nu poate fi aplicată şi aici?"

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info