395 vizualizări 18 sep 2017

Există mai multe tipuri de cancer ovarian. Cel mai frecvent este „cancerul ovarian epitelial“, iar celelalte tipuri de cancer ovarian sunt foarte rare. Incidenţa cancerului ovarian epitelial la femei este de aproape 1 la 55 de femei.

În ceea ce priveşte depistarea precoce a acestui tip de cancer, medicul oncoloc Sadi Kerem Okutur susţine că acesta este pasul către reuşita tratamentului şi vindecarea maladiei. „Cancerul ovarian este un cancer care poate fi tratat atunci când diagnosticul este precoce. Cu toate acestea, deoarece în stadiile incipiente, boala nu provoacă nici un simptom, diagnosticul este pus când boala este avansată. Din acest motiv, se observă că ratele de mortalitate în cazul cancerelor ovariene sunt mai mari decât în cazul tuturor celorlalte forme de cancer ale organelor de reproducere. La o clasificare a bolilor de cancer care provoacă decesul la femei, cancerul ovarian se află pe locul patru”, explică doctorul oncolog.

Cu toate acestea, diagnosticarea din timp a cancerului ovarian este foarte dificilă. 

„Cancerul poate avansa foarte mult până la apariţia primelor simptome. Pacientele pot acuza balonare, senzaţie de gaze, disconfort în jumătatea inferioară a abdomenului, scăderea poftei de mâncare sau senzaţia de plenitudine. Indigestia, greaţa, pierderea în greutate pot atrage atenţia. Tumora crescută poate apăsa pe organele vecine provocând nevoia de a urina frecvent. Mai rar, pot apărea sângerări vaginale. Acumularea de lichide în abdomen poate duce la balonare, iar acumularea de lichide în lobii pulmonari poate duce la dificultăţi de respiraţie”, explică medicul.

În ceea ce priveşte testele de diagnosticare, medicul susţine că pacienta este consultată după efectuarea anamnezei. Acest consult se efectuează de către un medic „ginecolog-obstetrician”. În plus se examinează ovarele prin ecografie, iar suplimentar se verifică prezenţa în sânge a markerului CA-125, care are relevanţă majoră în diagnosticul cancerului ovarian. Totuşi, acest market poate creşte şi în cazul unor boli benigne ale ovarului.

„Diagnosticul de cancer se pune în urma examinării de către un „patolog” a unei mostre de ţesut prelevată prin „biopsie” din ovar sau, în cazul pacienţilor cu lichid acumulat în abdomen, a mostrei de lichid. Intervenţia chirurgicală pentru prelevarea biopsiei din zonele suspecte prin deschiderea abdomenului se numeşte „laparotomie”. Mostre prelevată se examinează de către patolog în timpul operaţiei. Dacă această mostră primeşte diagnosticul de „cancer”, se continuă operaţia. În timpul operaţiei, în funcţie de decizia chirurgului se îndepărtează uterul, trompele uterine, ovarele, peritoneul. În plus, se prelevează mostre din diafragmă, celelalte organe, ganglionii limfatici din vecinătate şi lichidul abdominal pentru a se finaliza „stadializarea chirurgicală”, toate aceste mostre fiind examinare de către patolog. Este foarte importantă determinarea gradului de răspândire a bolii în organism în tratament şi monitorizare”, explică medicul Sadi Kerem Okutur.

Gradul de răspândire a boli în organism, vârsta şi starea generală a pacientului influenţează modul în care este tratată. Tratamentul clasic al cancerului este intervenţia chirurgicală şi ulterior chimioterapia. În unele cazuri, pentru a răspunde plângerilor pacientului, se aplică de asemenea radioterapia (terapia cu fascicul).

„În cazul abordării chirurgicale, se poate face fie operaţia de „histerectomie”, fie o operaţie denumită „salpingo-ooforectomie bilaterală”, în care o dată cu uterul se îndepărtează şi cele două ovare sau, în cazurile în care operaţia necesară nu se poate face pentru că boala este foarte răspândită, se face intervenţia denumită „debulking”, pentru îndepărtarea unei părţi cât mai mari din ţesutul tumoral. Dacă s-a putut pune diagnosticul înainte de laparotomie şi tumora nu poate fi îndepărtată complet chirurgical, înainte de intervenţie se aplică un tratament medicamentos pentru reducerea tumorii şi abia după aceea ce procedează la intervenţia chirurgicală. În cazuri rare, dacă boala a cuprins un singur ovar, iar pacienta este la o vârstă tânără şi doreşte să nască, se îndepărtează numai ovarul afectat”, spune medicul. 

După operaţie, administrarea medicamentelor anti-cancerigene este denumită chimioterapie. Această terapie poate fi aplicată prin administrarea medicamentelor pe cale orală, intravenoasă sau intra-abdominală, prin perfuzie cu ser şi medicament. Chimioterapia se efectuează în general în ambulatoriu. Nu este necesară internarea în spital. Există anumite medicamente de susţinere pentru eliminare senzaţiei de greaţă şi a vărsăturilor ce apar în funcţie de medicamentele administrate prin chimioterapie. Efectele adverse ale chimioterapiei asupra celulelor sanguine şi a organelor se monitorizează prin analize de sânge efectuate regulat.

Extrem de importantă este monitorizarea pacientelor după tratament. Timp de doi ani, pacienţii vin la control fizic o dată la trei luni, ocazie cu care se determină şi markerul CA-125 iar în caz de nevoie se fac radiografii pulmonare şi tomografii abdominale. În următorii trei ani aceste controale se fac o dată la şase luni, iar apoi anual.

În cazul cancerului s-a demonstrat că 1 din 10 cazuri are la bază existenţa factorilor ereditari. Astfel, potrivit medicului, cercetările genetice efectuate cu privire la cancerele frecvent întâlnite au constatat existenţa unor modificări genetice dobândite în timpul vieţii în cazul unor pacienţi. Aceste modificări din zona genetică denumite oncogene apar în celulele somatice şi nu se moştenesc de către alte persoane din familie. Cu toate acestea, persoanele la care se observă astfel de modificări dezvoltă diverse forme de cancer. În zilele noastre, s-a constatat că în 10% din cazurile de cancer la sân, ovare, colon sau col uterin sunt cauzate de mutaţii generice cunoscute.

Citește și: