224 vizualizări 23 oct 2017

Potrivit unei cercetări efectuate de Buffalo Research Institute on Addictions, cauzele care stau la baza violenţei manifestate de adolescenţi în relaţiile lor îşi au originea în copilărie. 

„Cu toate că violenţa din relaţiile adolescenţilor este privită ca fiind o problemă specifică dezvoltării din această perioadă, descoperirile noastre indică faptul că riscul de apariţie a unui comportament agresiv şi a violenţei în relaţii este legat de factori de stres din primii ani de viaţă”, explică autorul principal al studiului, Jennifer Livingston. 

În cadrul cercetării au fost studiaţi 144 de copii, începând cu vârsta de 12 luni, fiecare dintre ei având un tată cu probleme legate de consumul de alcool. 

De-a lungul anilor, oamenii de ştiinţă au cules date cu regularitate, date care să o ajute să determine factorii care au condus la implicarea acelor copii, ajunşi în adolescenţă, în relaţii abuzive sau bazate pe violenţă. 

Livingston a arătat că dinamica familială în special în anii preşcolari este un punct critic în dezvoltarea comportamentului agresiv şi în predispoziţia la implicarea în relaţii violente în anii adolescenţei. 

Totuşi, acest lucru nu este cauzat doar de relaţia dintre adolescenţi şi taţii lor.  

Studiul demonstrează că mamele ale căror parteneri aveau probleem cu alcoolul tind să fie depresive, ceea ce conduce la manifestarea unei afecţiuni scăzute faţă de copiii lor şi a unei slabe empatii în interacţiunile cu aceştia. 

„Acest lucru este foarte important, deoarece copiii cu mame mai calde şi sensibile îşi controlează altfel emoţiile şi comportamentul. În plus, atunci când vorbim despre dependenţa de alcool, avem de-a face şi cu creşterea ponderii conflictelor maritale”, a explicat cercetătorul. 

Studiul arată, astfel, că acei copii care cresc în asemenea condiţii pot fi afectaţi din punctul de vedere al autocontrolului şi al comportamentului, fapt care conduce la dezvoltarea unui comportament agresiv încă din copilărie. 

Citește și: