1419 vizualizări 31 iul 2017

Un studiu recent arată că adulţii care dorm foarte puţin prezintă un risc mai mare de a deveni supraponderali sau obezi. 

Datele cercetării arată că cei care dorm, în medie, şase ore pe noapte, au o circumferinţă a taliei cu trei centrimetri mai mare decât cei care dorm, în medie, nouă ore pe noapte. De asemenea, ei au o greutate corporală mai mare, potrivit cercetătorilor de la Universitatea din Leeds.

Aceste diferenţe au fost asociate odihnei, deoarece între cei 1.600 de adulţi participanţi la studiu care dorm puţin şi cei care dorm normal nu s-au observat diferenţe în materie de alimentaţie. 

De asemenea, în cazul celor care dorm foarte puţin s-a observat un nivel mai crescut al colesterolului „bun” în sânge, ceea ce înseamnă că ei sunt mai bine protejaţi de bolile de inimă.  

Specialiştii subliniază o dată în plus, prin aceste rezultate, importanţa somnului pentru sănătatea organismului. 

Timpul de odihnă diferă de la persoană la persoană, însă, în principiu, este recomandat ca adulţii să doarmă între şapte şi nouă ore pe noapte. 

Citește și: