„Am ajuns să visez cercei!”

„Am ajuns să visez cercei!”

Brăţări, cercei, lanţuri – bijuteriile pe care le face Carmen

Materialele sunt aduse din străinătate

Sensibilă, talentată, independentă şi mereu cu zâmbetul pe buze. Cam aşa ai caracteriza-o pe Carmen, când o vezi la stand, lângă panoul plin cu bijuterii de toate culorile, din lemn, plastic sau sticlă. Nu i-ai da 22 de ani şi, cu siguranţă, nu ţi-ar trece prin cap că a fost studentă la Fizică. Parcă nimic nu o reprezintă mai bine decât bijuteriile, pe care chiar ea le face: simple, vesele, pline de culoare şi cu multă personalitate. Părinţii îi tot spun să îşi găsească o meserie „serioasă”, dar ei asta îi place. Când era în generală, le făcea brăţări din aţă colorată tuturor colegilor. Avea emoţii când le dădea brăţările fetelor mai pretenţioase. În timp, a descoperit tot felul de trucuri, despre cum se fac modelele.

„A fost drăguţ că, acum vreo patru ani, m-am întâlnit cu o colegă din şcoala generală pe care nu o mai văzusem de mult. Eram la mare, stăteam la stand, iar ea a trecut de multe ori pe lângă mine, până să îşi facă curaj să mă întrebe dacă eu sunt. Mi-a zis că m-a recunoscut după mâini, fiindcă stătea mult şi se uita, în clasă, când făceam brăţări, şi a observat că aveam un mod aparte de a mişca mâinile. Mi s-a părut wow!”, spune Carmen, entuziasmată. Are perioade când lucrează în continuu: înainte de sărbători, mărţişor, când pleacă în Vamă sau la Sighişoara. Chiar şi în timpul acestor perioade, are nopţi nedormite, când lucrează la comandă. Dacă la început făcea numai brăţări şi lanţuri, acum face şi cercei. A făcut şi vreo 20 de inele, dar, spune ea, asta nu se pune.

Jumătate de oră pentru o pereche de cercei

Ca să facă o pereche, lucrează, în medie, cam jumătate de oră. Diferă, însă, în funcţie de material. „La cei din ceramică muncesc în cele mai multe etape, ca să zic aşa. Ca să fac o pereche, trebuie mai întâi să modelez fiecare piesă a cercelului, apoi să le ard, să le pictez, dacă e vorba de lut. Dacă e vorba de altă pastă, care e deja colorată, mă gândesc de la început, în ce combinaţie şi în ce cantitate să pun. În final, îi asamblez. În perioadele de lucru intens, fiecare face câte o etapă, ca să meragă mai repede. Suntem un fel de uzină Ford”, glumeşte Carmen. Când e vorba de cerceii din lemn, cumpără bucăţi de lemn ca atare, le gravează cu diferite modele sau le pictează.

Face cercei şi din fel de fel de biluţe din plastic, cauciuc sau sticlă, pe care le asamblează, dar şi din alamă sau inox. „În continuare, cumpărăm materialele din afară, deşi unele lucruri au început să apară şi la noi. Nu am calculat niciodată exact, cât dau pe produsele finite. Cu siguranţă, sunt unele bijuterii pe care le vindem în pierdere, dar îmi place să se bucure oamenii de ele. Mai ales că publicul meu ţintă e tânăr şi foarte tânăr, deci exact în perioada în care oamenii nu au aşa mulţi bani, dar îşi doresc foarte multe lucruri.” Chiar dacă la început a fost un fel de joacă, în timp, această pasiune a devenit şi o mică afacere. Părinţii ei au făcut şi o firmă, ca totul să fie ca la carte.

Cam de 6 ani, a început să şi vândă. „Afacere a devenit când l-am cunoscut pe prietenul meu, care făcea asta deja de ceva timp şi, fiindcă el a urmat Arte plastice, chiar ştia despre ce era vorba. Nu aş fi ajuns aici, dacă nu era el”, spune Carmen. Nu a mai luat bani de la părinţi, din clasa a X-a. Crede că şi aşa, câştigă la fel de mult ca dintr-un salariu normal, doar că, în puseuri: „Am şi perioade când mor de foame”, zâmbeşte fata. Dar nu afacerea în sine o entuziasmează, ci pasiunea, dăruirea cu care face ceea ce îi place cel mai mult.

„Dacă stau mai mult o perioadă şi nu fac nimic, mă simt ciudat. Am ajuns să visez cercei. Dacă nu ar fi vorba de pasiune, aş avea altă marfă, care chiar se vinde şi din care aş face poate mult mai mulţi bani. Dar mie, asta îmi place.” Carmen e de părere că oricine poate face bijuterii, atâta timp cât e vorba de o persoană care se bucură de viaţă şi trăieşte clipa. „Restul se învaţă”, spune ea. Deşi nu ar strica să ai şi răbdare, talent, imaginaţie, simţ artistic, dacă vrei să faci bijuterii frumoase.

„Sufăr de sindromul Peter Pan!“

Pune şi mult suflet în ceea ce face. „Uneori chiar plâng, când râde prietenul meu şi zice „Ce-i cu porcăriile astea?” Am şi foarte multe amintiri drăguţe, legate de bijuteriile pe care le fac. Am primit de la o grămadă de clienţi lucruri, aşa, din senin, fără motiv, pentru că oamenii mă plăceau. Multe vorbe frumoase. Şi fac tot timpul cadouri, mai ales bijuteriile pe care mi se pune mie pata. Mama şi sora mea sunt pline de biju-uri. Uneori, ne mai luăm şi la întrecere, cine face cei mai drăguţi cercei sau cine îi face cel mai repede.

Sunt foarte ambiţioasă, am spiritul de competiţie în mine de când mă ştiu. Chiar fac lucrurile mai bine, când mă întrec cu cineva.” Toată casă e plină de biluţe, aţe, cercei în lucru, materiale, mici patente. „Nu mi-am imaginat vreodată că o să trăiesc din asta. De fapt, nici acum nu cred că voi trăi din asta. Sufăr de sindromul Peter Pan. Cred că nu m-am maturizat şi o să rămân mereu copil. Mie aşa îmi place.”

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine