12 vizualizări 28 ian 2008

Programele de Interes Naţional (PIN-uri) din domeniul protecţiei copilului, pentru care s-au alocat, anul trecut, 16.800.000 RON, au existat numai pe hârtie. La sfârşitul lui 2007, o sumă-record s-a întors la bugetul de stat.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului (ANPDC) a reuşit să contracteze numai 304.068 RON, ceea ce înseamnă, în procente, doar 1,8%. Cum s-a ajuns la această „performanţă”?

Noua conducere a ANPDC a modificat, la sfârşitul lui iunie 2007, hotărârea de guvern, prin care se aprobaseră deja PIN-urile, pentru a le permite şi direcţiilor judeţene să participe la licitaţii. Cele 9 contracte, acordate exclusiv pe PIN 2 şi PIN 3, au fost semnate abia în septembrie-octombrie.

Licitaţiile pentru PIN 1 şi PIN 4, programe ce beneficiau de cea mai mare finanţare de la stat – 5,8 milioane RON pentru înfiinţarea de centre de plasament şi 6,4 milioane RON pentru dezvoltarea serviciilor sociale pentru copil şi familie şi pentru prevenirea separării copilului de familie – au fost blocate.

Fundaţia SERA România a depus contestaţii, invocând prevederile Legii 350/2005, spunând că direcţiile judeţene nu s-ar înscrie în categoria eligibililor. În timp ce conducerea ANPDC blamează ONG-ul pentru că a blocat întreaga procedură, estimând că aproape 1000 de copii au avut de suferit, directorul executiv al SERA România, Bogdan Simion, pretinde că a depus cele două contestaţii, deoarece a considerat că este concurenţă neloială din partea direcţiilor judeţene.

ANPDC a anunţat, recent, că cele 2 contestaţii depuse la Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor au fost respinse în ianuarie. CNSC a respins contestaţia pe PIN 1 nu pentru că ea nu ar fi justificată, ci pentru că persoana vătămată poate contesta actul pe cale administrativ-jurisdicţională sau în justiţie. Cum ONG-ul contestase deja în instanţă, nu mai putea contesta şi la CNSC. În ceea ce priveşte PIN 4, contestaţia a fost respinsă pentru că a fost făcută tardiv.

Răfuială politică între fosta şi actuala conducere a ANPDC

Conducerea ANPDC este acuzată de fostul preşedinte al Autorităţii, Bogdan Panait, că, în 2007, nu a mai făcut nimic. De altfel, „răfuiala” dintre fosta şi actuala conducere ţine încă din vara anului trecut. Bogdan Panait acuză că raportul pe care noul secretar de stat Mariela Neagu l-a solicitat Corpului de Control al Guvernului, a fost comandat politic, special pentru a-l discredita.

„E vorba de o manevră politică. De exemplu, Autoritatea e acuzată că nu a monitorizat proiectele, dar, conform contractelor, DGASPC-urile trebuiau să facă asta. Echipa de control a ignorat existenţa rapoartelor de la ANPDC, de unde ar fi putut să se informeze corect. Sunt acuzat că am favorizat Fundaţia SERA şi asociaţia Pentru Copiii Noştri, dar ele lucrează la PIN-uri din 2001, nu sunt aduse de mine”, sunt câteva dintre argumentele lui Panait. Conducerea ANPDC neagă faptul că acest raport ar urmări scopuri politice.

Copiii singuri îngroaşă numărul delincvenţilor şi al sinucigaşilor

Cine are de suferit din cauza tuturor acestor lucruri? Potrivit datelor de la direcţiile din ţară, mai există 53 de centre de plasament de tip clasic, cu peste 50 de copii, din care 14 au peste 100 de copii. „Salvaţi Copiii” a prezentat un raport, care aduce din nou în atenţie o statistică îngrijorătoare: peste 82.000 de copii au părinţii plecaţi în străinătate.

Presa a prezentat, în repetate rânduri, dramele acestor micuţi. Deşi, iniţial, în 2007 fusese prevăzut un program de interes naţional special pentru aceşti copii, noua hotărâre de guvern l-a inclus în PIN 4, de care s-a ales praful.

În timp ce zeci de mii de copii în dificultate suferă, banii de la stat se întorc în proporţie covârşitoare la buget. În 2007, însă, România a semnat un acord de împrumut cu Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, în valoare de 14 milioane de euro, cu tot cu contribuţia României, pentru proiectul „Servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa şi de reintegrare în familie a copiilor”, ce se va desfăşura între 2008-2012. Dacă cu bani de la stat nu se poate, măcar din împrumuturi să se facă ceva. (M.C.)


INFO PLUS

82.000 de copii cu risc major sunt lăsaţi de izbelişte din cauza luptelor politicianiste de la ANPDC

 

Citește și: