Autoportret de elev: tupeist, vânător de note şi nerespectuos
Legea elevilor pentru profesori: te respect dacă mă respecţi!
Elevul bine îmbrăcat, „caterincos“ şi chiulangiu este un model pentru colegii lui, alături de elevul studios
Adolescenţii îi urăsc pe pârâcioşi şi pe profesorii exigenţi şi slab pregătiţi
Elevii sunt nesimţiţi, obraznici, tupeişti, leneşi, răi şi vânători de note. În plus, nu îşi respectă profesorii, îi bârfesc şi îi înjură. Aceste lucruri le spun chiar elevii despre ei înşişi. Ei ştiu că s-au transformat în vânători de note deoarece au înţeles că mediile mari îi ajută să intre la licee cât mai bune şi la facultate. Obiectivul lor nu este acumularea cunoştinţelor, ci obţinerea unei note maxime cu efort minim. Aceştia nu se dau în lături de la a învăţa doar când ştiu că sunt ascultaţi, oricât de tare i-ar bate la cap mama sau tata să se pună cu burta pe carte. Chiar dacă sunt conştienţi că ar putea avea rezultate mai bune, nu se îndură să renunţe la internet, televizor, baruri şi ieşiri cu prietenii.
Modelele lor de succes sunt studioşii (tocilarii) şi, paradoxal, „fiţoşii“. Primii sunt bine văzuţi pentru că învaţă mult şi bine, sunt educaţi şi, practic, nu ai ce să le reproşezi. Cei din a doua categorie ştiu că imaginea vinde: arată bine, se îmbracă bine (cu ţoale de firmă), sunt plini de glume şi sunt „caterincoşi”. Sunt elevii populari, care încalcă regulile pentru a demonstra că pot şi îşi câştigă tot mai mulţi fani. Unii dintre aceşti elevi populari adaugă succesului lor notele mici şi chiulul, corijenţele şi chiar repetenţia. Un elev care învaţă bine şi se îmbracă bine este cea mai „cool” combinaţie.
Conflictele dintre elevi şi profesori
„Să nu fie gură-spartă!”. Acesta este principalul motiv pentru care relaţiile dintre colegii de şcoală se rup. Elevii nu suportă pârâcioşii, iar dacă între ei izbucneşte un conflict sau au o problemă, rareori apelează la profesori. Problemele şi le rezolvă între ei. Cele mai multe conflicte între elevi sunt cauzate de înjurăturile care le colorează limbajul şi pe care şi le servesc, gratuit, unii altora. Ca să fie uniţi, elevii pretind de la colegii lor: prietenie bazată pe încredere şi păstrarea secretelor.
În relaţia cu profesorii, conflictele pornesc inevitabil de la note. De cele mai multe ori, elevii simt că au fost nedreptăţiţi, pentru că nu pot face faţă programei foarte încărcate. Recunosc că sunt obraznici cu profesorii lor şi nu îi repectă, dar doar pe aceia care nu ştiu să-şi câştige respectul, nu ştiu să predea astfel încât elevii să înţeleagă materia, nu comunică suficient şi sunt exigenţi, făcând abuz de autoritate. Majoritatea elevilor nu şi-ar dori să ajungă vreodată profesori, pentru că ştiu că este o meserie foarte grea, stresantă şi obositoare, dar tot din cauza elevilor.
Elevii au învăţat că pentru a fi profesor trebuie să iubeşti copiii, să îţi doreşti să îi înveţi lucuri noi, altfel nu te numeşti profesor şi ai o meserie ca oricare alta. Aceste câteva concluzii se desprind din raportul „Portetul elevului – schiţă neterminată”, al Centrului Educaţia 2000+, care face parte din proiectul mai mare „Şcoala aşa cum este”. Datele, date publicităţii ieri, au fost culese de la elevii din 4 şcoli din judeţele Dâmboviţa, Giurgiu, Mureş, Prahova şi din Bucureşti.
Info plus:
Profesorul echilibrat – prietenul elevilor
Profesorul care ştie să fie exigent şi prietenos, în acelaşi timp, este preferatul elevilor. Este iubit pentru că ştie să glumească, ştie să predea materia pe înţelesul elevilor şi ştie să-şi apropie elevii de a căror soartă e preocupat. Profesorul exigent şi absurd, care cere mai mult decât a predat, este cel care creează şi menţine atmosfera de teroare în clasă. Cel mai rău tip de profesor este cel care nu-şi respectă elevul, este slab pregătit profesional şi abuzează de autoritatea pe care i-o oferă postul. Acesta este genul de profesor care nu se sfieşte să vorbească la telefon în timpul orei, să citească ziarul şi să întârzie de fiecare dată la oră.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















34 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Elevii sunt nesimţiţi, obraznici, tupeişti, leneşi, răi şi vânători de note. În plus, nu îşi respectă profesorii, îi bârfesc şi îi înjură. Aceste lucuri le spun chiar elevii despre ei înşişi. Ei ştiu că s-au transformat în vânători de note deoarece au înţeles că mediile mari îi ajută să intre la licee cât mai bune şi la facultate.
partea proasta este ca scoala romaneasca incepe sa aiba tot mai multi profesori din ultima categorie mentionata in articol. si ce este si mai rau ca si la etajele superioare e mare inghesuiala de incompetenti.
in sfarsit, un articol despre profilul real al elevului roman. in primul rand vanator de note.
in sfarsit ceva real si clar bravo ilarion nota 10 esti buna
mai continua dar ce se face in acest sens sa efliminam cei exigenti si cu fite din profesori si suplinitorii si batrani si nevrotici ?
ca pun viata in pericol elevilor unii dintre ei cu caracterul lor
"profesorul echilibrat – prietenul elevilor" - o specie pe cale de disparitie. da, din pacate dascali exista din ce in ce mai putini. locul lor a fost luat de niste lepadaturidescrise de autor in partea a doua a ultimului paragraf din articol. niste fiinte lacome, demne de tot dispretul. elevii au ajuns sa se poarte asa datorita acestor zdrente care se autointituleaza profesori si care toaca banul public ce le este, bineinteles, neindestulator, procedand si la extorcarea de sume de bani de la elevi si parinti...p.s. @23:25 : mai pune mana pe niste " almanahe" ca te exprimi ca dracu'
cum poate autorul articolului sa culeaga informatii de la 4 locatii aflate in 5 judete? e ca atunci cand imparti 4 paie la 5 magari. in rest sa auzim de bine!
cine il determina pe elev sa doreasca doar note mari? raspunsul e sistemul. in loc sa avem doar admiteri (pt. liceu si facultate) se tine cont de media de 5-8 si de notele de la bac. principalul vinovat ministerul educatiei.
ce stire e ma asta? pai baa asta e de cand lumea in scoala romaneasca.. cat despre profesori... ma abtin. asa asa livius! sistemu!! sistemu!! mama lor! jos ministeru educatiei! inlocuitii ba pe bosorogii aia de acolo, ca tot ca pe vremea lu` ceasca vor sa fie invatamantu`.. d`aia nu progreseaza romania.. prea multi bosorogi in parlament! sistemu!!!
deci au fost intrebati elevi numai din dã¢mboviå£a, giurgiu, mureåŸ, prahova åŸi din bucureåŸti. si eu care stiam ca orase cu traditie pentru invatamant sunt timisoara, cluj, iasi, care mai au si universiatati pe deasupra.
in fine aceasta este poate imaginea elevului din sudul tarii pentru ca moldova lipseste cu desavarsire iar transilvanai e prezenta doar prin mures.
acum vad ce am scris aseara !! doamne ce beata am fost !!