Bugetul cercetării – înjumătăţit, proiectele – blocate

Postat la: 18.03.2009 19:07 Ultima actualizare: 18.03.2009 19:08

Cu un buget real de 0,18%, fondurile ANCS au revenit la nivelul anului 2005

Bugetul alocat cercetării româneşti, de numai 1.177 de milioane de lei, reprezentă 0,18% din PIB, procent echivalent cu cel alocat de guvern în anul 2005, fapt ce stârneşte protestele oamenilor de ştiinţă. Printr-o scrisoare deschisă adresată preşedinţiei, parlamentului şi guvernului, asociaţia AdAstra atrage atenţia asupra faptului că diminuarea sumelor a dus la blocarea proiectelor de cercetare, ceea ce va determina migrarea în masă a cercetătorilor către universităţile şi institutele din Occident.

Cea mai mare lovitură o primesc cei care au în derulare proiecte prin intermediul Consiliului Naţional al Cercetării Ştiinţifice în Învăţământul Superior (CNCSIS), organism al cărui buget reprezintă un sfert din cel primit anul trecut. Conform preşedintelui CNCSIS, Ion Dumitrache, cele 800 de proiecte dedicate cercetării de vârf care sunt în derulare vor continua cu buget de avarie, în timp ce alte 400 de proiecte, ce urmau a fi demarate anul acesta ar putea să nu mai primească nici un ban până în 2010: „Avem 120 de milioane de lei, de patru ori mai puţin decât în 2008. Stabilisem o strategie pe care acum Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică (ANCS) a dat-o peste cap. Am propus ca proiectele în derulare să fie regândite şi să le continuăm cu mai puţini bani. Un proiect cere cam 10.000 de lei. Am spus că nu pot da mai mult de trei patru mii de lei. Autoritatea vrea să le amâne până la anul”. Preşedintele ANCS, Gerard Jităreanu, ne-a declarat săptămâna trecută că toate proiectele de cercetare vor fi reevaluate, urmând ca cele ale căror rezultate nu vor folosi mediului economic să fie închise. (R.F.)

 

 

 

 

 

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

4 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 19.03.2009 02:54

Bugetul alocat cercetării româneşti, de numai 1.177 de milioane de lei, reprezentă 0,18% din PIB, procent echivalent cu cel alocat de guvern în anul 2005, fapt ce stârneşte protestele oamenilor de ştiinţă.

 
#2 Unul, altul 19.03.2009 02:54

"toate proiectele de cercetare vor fi reevaluate, urmând ca cele ale cäƒror rezultate nu vor folosi mediului economic säƒ fie închise"

un cretin mai mare ca asta nu am vazut! pur si simplu imbecilul nu intelege cresterea naturala a cercetarii din fundamentale in aplicata... domnia sa doreste cercetare aplicata care sa serveasca direct!!!! economiei dar nu stie ca nu poti avea asa ceva daca nu ai o baza larga de cercetare fundamentala care sa-ti fundamenteze tehnici, teorii etc.
niste cretini, m-am saturat de tara asta pana peste cap! sa va duceti cu totii la dracu, ca acolo n-aveti nevoie nici de cercetare, nici de intelectuali, numai de manelistii lui vanghelie si mazare, de tractoristii lu mitrea si colegii de pahar ai lui orban!

 
#3 profesor 19.03.2009 08:24

eu vreau doar sa/mi fac proiectul, nu am nevoie de mila si banii meci, ci de confirmarea contractului.

 
#4 dantm 18.03.2010 14:42

Penibili cei din guvern, la asa buget.....asa rezultate or sa fie inregistrate. Au sistat doua treimi din proiectele aflate in desfasurare...pe baza unor criterii idioate. Cine naiba are rezultate spectaculoase in primul an de derulare a proiectului, care oricum a inceput cu o intarziere de 5 luni si…

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa