Ce loc de muncă puteţi ocupa după facultate
Ce loc de muncă puteţi ocupa după facultate
În funcţie de facultatea şi specializarea pe care aţi ales-o, pentru a parcurge studiile de licenţă, variantele pentru ocuparea unui loc de muncă sunt foarte variate. Vă prezentăm principalele opţiuni, în acord cu şcolarizarea pentru care aţi optat, pe care le veţi avea după absolvire.
Administraţie şi Afaceri
Absolvenţii vor deveni specialişti cu funcţii la diferite niveluri ale administraţiei publice, dar şi în alte structuri publice, sau pot deveni oameni de afaceri, contabili, întreprinzători privaţi, markeri. Locuri de muncă: Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici; Primării; Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă; Ministerele Administraţiei Publice şi Internelor, Transporturilor, Finanţelor.
Filosofie
Absolvenţii de filosofie vor avea de ales între cariera didactică în cadrul învăţământului preuniversitar şi universitar şi cea de cercetător în institutele de profil. Alte posibilităţi de încadrare sunt cele de specialist în cadrul unor instituţii europene, specialist în domeniul publicitar, specialişti în relaţii publice, manager sau jurnalist.
Geografie
Studenţii care urmează goegrafia se pot angaja ca cercetători în domeniul cercetare-dezvoltare în ceea ce priveşte protecţia mediului; în structurile private care realizează evaluări de impact, bilanţul şi auditul de mediu, în instituţii specializate sau firme private de cartografie, topografie şi cadastru, în turism; în urbanism; Alte variante ar fi cea de analist în probleme de mediu, topograf, specialist în probleme de geopolitică şi economie mondială, meteorolog, hidrolog, hidrogeolog, geotehnician, paleontolog, inspector de mediu sau specialist în monitorizarea mediului înconjurător.
Psihologie şi ştiinţele educaţiei
Consilieri în orientarea şcolară şi profesională; Expertiză în laboratoarele de criminalistică şi evaluare juridică; Testare psihologică în transporturi; Consiliere şi psihoterapie (personală, de familie, de grup etc.); Asistenţă psihologică în instituţiile din domeniul sănătăţii şi al asistenţei sociale; Managementul resurselor umane în organizaţii; Consultanţă psihologică în organizaţiile guvernamentale, nonguvernamentale sau private; Advertising şi publicitate; Cunoaşterea şi analiza fenomenelor sociale (politică, cultură, religie); Asistenţă psihologică în sport; Expertiză psihologică în laboratoarele instituţiilor militare; Managementul şi administrarea instituţiilor educaţionale; Marketing educaţional; Programe de educaţie permanentă; Expertiză în proiectarea şi implementarea curriculumului; Asistenţă psihopedagogică şi socială; Recuperarea diferitelor tipuri de handicap.
Biologie
Posibilităţi de încadrare: biolog în laboratoare – de cercetare, clinice, ecologice, de control al calităţii produselor, ale industriei de biosinteză, inspector în cadrul Inspectoratului de poliţie sanitară şi medicină preventivă; Biolog sau microbiolog în institute de cercetare; Biolog în laboratoare de carantină fitosanitară sau în laboratoare ale direcţiilor de sănătate publică; Biolog în industria farmaceutică; Inspector al unor agenţii de protecţia mediului; Angajat al unor muzee de ştiinţe ale naturii, grădini botanice, parcuri zoologice; Specialist la Garda de Mediu.
Teologie
Posibilităţi de încadrare: Ca preoţi, reprezentanţi ai bisericii ortodoxe, specialişti în domenii precum: Teologie Ortodoxă Pastorală, Teologie Ortodoxă Didactică, Teologie Ortodoxă Socială, Artă Sacră..
Jurnalism
Absolvenţii de jurnalism au patru variante de angajare în acord cu specializarea pe care au urmat-o. Anume: în domeniul mass-media (radio, televiziune, ziare, reviste, agenţii de presă); în agenţii de publicitate; în domeniul relaţiilor publice şi în departamente de comunicare.
Chimie
Cei care absolvă facultăţile de chimie pot deveni cercetători sau specialişti în laboratoare de analiză şi controlul calităţii (alimentaţie, sănătate publică, analiză clinică, control antidoping, agenţii de protecţia mediului etc.); Chimist şi biochimist în industrii de profil (medicamente, cosmetice, detergenţi, materiale de construcţii etc.); Chimist în laboratoare pentru reciclarea deşeurilor şi protejarea mediului înconjurător; Inspectori în laboratoare antidrog.
Sociologie şi ştiinţe sociale
Viitorii sociologi se pot îndrepta către institutele pentru sondarea opiniei publice, departamentele de resurse umane ori în consiliere politică. Alte opţiuni pot fi administraţia publică, organizaţiile nonguvernamentale, mass-media sau serviciile de informaţii; În direcţii de Asistenţă Socială şi Servicii Specializate; în instituţii de stat cu departamente de politici sociale; în activităţi de tip consiliere şi protecţie a victimelor.
Drept
Absolvenţii Facultăţii de Drept vor putea lucra în domeniul juridic ca judecători, procurori, avocaţi, magistraţi, criminalişti, grefieri, executori judecătoreşti etc., în domeniul economico-financiar, în relaţiile internaţionale, în domeniul administrativ, în domeniul diplomatic, în cadrul instituţiilor Uniunii Europene, în învăţământ etc. Posibilităţi de încadrare: Magistratură – judecători sau procurori; Avocatură; Notariat; Consilieri juridici; Consilieri pentru afaceri europene; Consilieri în cadrul serviciului de probaţiune; Notari; Profesori şi/sau cercetători în cadrul învăţământului universitar.
Fizică
Posibilităţi de încadrare: Fizicieni şi cercetători în cadrul unor institute de cercetare ştiinţifică; Specialişti în tehnologiile IT; Fizicieni în domeniul biotehnologiei şi tehnologiei nucleare; Specialişti în domeniul comunicaţiilor; Fizicieni în domeniul arheologiei; Specialişti din domeniul medical, biofizicieni; Specialişti din domeniul protecţiei mediului înconjurător; Fizicieni în domeniul surselor de energii neconvenţionale.
Geologie şi Geofizică
Posibilităţi de încadrare: cercetători în geologie petrolieră şi mineralogie; Specialişti în staţii geoservice; Specialişti în gestiunea deşeurilor şi a substanţelor chimice; Inspectori în evaluarea şi monitorizarea calităţii solurilor; Muzeografi; Evaluatori ai pietrelor preţioase; Cercetători în cadrul instituţiilor de cercetare; Analişti în probleme de resurse şi economie mondială; Specialişti în managementul hazardelor naturale, gestionarea şi managementul resurselor minerale; În marile companii petroliere; În cadrul societăţilor teritoriale de prospecţiuni şi explorări pentru hidrocarburi şi pentru minereuri; În schelele de foraj, în firmele de explorare şi exploatare a gazelor naturale şi a substanţelor radioactive; Pe platformele de foraj marin; În institutele şi firmele care se ocupă de protecţia mediului de lucrări geotehnice, hidrotehnice şi de construcţii.
Istorie
Absolvenţii facultăţilor de istorie au la dispoziţie, pe de o parte, cercetarea ştiinţifică şi cariera didactică şi, pe de altă parte, domenii mai aplicate cum ar fi arhivistica şi arheologia. Alte opţiuni ar fi meseria de muzeograf, cea de bibliotecar precum şi diverse funcţii în instituţiile administraţiei de stat, în administraţia publică sau în diplomaţie.
Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine
Studenţii de la limbi străine se pot îndrepta spre munca de cercetare sau cea dedicată activităţii didactice din domeniul universitar sau preuniversitar. Alte opţiuni ar fi locurile de muncă precum redactor în edituri şi în presa scrisă; realizator în domeniul audio-vizual; traducător şi terminolog; interpret de conferinţă; referent de specialitate.
Litere
Posibilităţi de încadrare: Profesori în cadrul învăţământului preuniversitar şi universitar; Cercetători în domeniile filologice (lingvistică, istorie, teorie literară); Editori, redactori în presa scrisă, la radio şi în televiziune; Manageri sau funcţionari culturali în instituţiile publice sau private; Traducători; Agenţi de relaţii publice şi publicitate; Euroconsilieri în departamentele guvernamentale de integrare; Documentarişti, bibliotecari şi bibliografi; Specialişti în mass-media.
Ştiinţe politice
Posibilităţi de încadrare: În domeniul privat (piaţa de capital, birouri de audit financiar şi juridic, presa scrisă şi audio-vizuală etc.); În instituţii publice centrale şi locale (Preşedinţia României, Parlamentul României, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naţionale, Departamentul de Informaţii Publice al Guvernului, Banca Naţională a României, primării etc.); În învăţământul superior şi cercetarea ştiinţifică, urmând cicluri de studii aprofundate; Consultanţi în cadrul unor formaţiuni politice.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine













5 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Absolvenţii vor deveni specialişti cu funcţii la diferite niveluri ale administraţiei publice, dar şi în alte structuri publice, sau pot deveni oameni de afaceri, contabili, întreprinzători privaţi, markeri.
cam multa publicitate pentru profesii care nu produc nici valori materiale, nici valori spirituale. mai observ ca nu se spune nimic despre informatica, despre matematica sau despre inginerie.
vai,ne inveti tu unde se pot angaja absolventii de facultate. esti cam depasit,baiete. asta e un fel de `ana are mere`.
åžtiinå£e politice
posibilitäƒå£i de încadrare: în domeniul privat (piaå£a de capital, birouri de audit financiar. voi sinteti prosti?
de la toate specializarile mentionate mai sus majoritatea absolventilor ii gasiti la metro, selgros, billa, real, pic, practiker, baumax etc. hai noroc!