Cel mai nou cămin studenţesc din Bucureşti va fi evacuat din cauza unei improvizaţii
Studenţii părăsesc forţat căminul de trei stele Foto: Octav Ganea
După ce a racordat instalaţia electrică a căminului A1 la un imobil vecin, constructorul a constatat că tablourile de electricitate iau foc
Camerele dotate cu termopan, mobilier nou şi internet vor rămâne goale pe timpul verii, până la rezolvarea situaţiei
Cel mai nou cămin studenţesc din Bucureşti, dat în folosinţă în toamna anului trecut, este pe cale de a fi evacuat din cauza unei probleme tipic româneşti. Cei 300 de studenţi ai Universităţii din Bucureşti (UB) care sunt cazaţi în căminul A1 din complexul Grozăveşti sunt nevoiţi să renunţe pe timpul verii la camerele ce dispun de baie proprie, mobilier nou şi internet, întrucât instalaţia electrică a clădirii i-ar putea pune în pericol. Cauza este pe cât de simplă, pe atât de stupidă. După ce le-a luat mai bine de nouă ani pentru a finaliza lucrările de construcţie, muncitorii s-au trezit că nu au unde să amplaseze instalaţia la care să conecteze cablurile electrice. Drept care au rezolvat problema recurgând la improvizaţie. Cum căminul de trei stele se află la câteva zeci de metri de un altul aflat la acea dată în reabilitare, ideea pusă în practică a fost aceea de a trage un cablu electric pe sub pământ astfel încât clădirea să folosească energia electrică ce era destinată iniţial imobilului învecinat.
Zis şi făcut, numai că, între timp, universitatea a finalizat lucrările de renovare la căminul-sursă, constatându-se că instalaţia nu poate susţine consumul ambelor clădiri. Ajungând în punctul de la care a plecat, conducerea UB a decis să creeze o nouă instalaţie, dar cum pretenţia furnizorului ENEL este ca postul electric, în valoare de 30.000 de lei, să fie adus taman din Italia, lucrările vor începe abia în luna august. „Ne-a spus portarul că, la sfârşitul lunii, trebuie să plecăm. Că se închide căminul deoarece trebuie schimbată partea electrică. Ne-a explicat că s-a făcut un compromis: au tras cablu de la alt cămin şi cei de la Electrica au spus că instalaţia poate lua foc. Au mai fost probleme cu curentul. Acum câteva luni, un tablou electric a luat foc, dar l-au înlocuit”, ne-a explicat unul dintre studenţii cazaţi în căminul a cărui construcţie a costat 15 milioane de lei.
Conducerea UB dă vina pe plitele electrice ale studenţilor
De cealaltă parte, administraţia universităţii bucureştene recunoaşte că a recurs la un compromis, însă spune că nu a avut de ales. „E o improvizaţie, dar nu a făcut-o oricine, ci o firmă autorizată de ENEL. Nu aveam altă variantă. Acum, nu putem lăsa aşa că vor puşca cablurile. Instalaţia de la căminul A nu poate susţine şi căminul A şi căminul A1”, ne-a declarat Dragoş Florescu, directorul adjunct al direcţiei cămine cantine a UB, precizând că instalaţia ce are ca rol transformarea curentului de înaltă tensiune în curent de joasă tensiune nu a putut fi montată până în prezent în campus întrucât Universitatea din Bucureşti se află în litigiu cu Universitatea de Medicină „Carol Davila” pentru o parte a terenului.
Soluţia salvatoare a apărut, însă, între timp: folosirea terenului de care dispune Facultatea de Filosofie, aflată în apropiere. Întrebată de ce nu a procedat de la început în acest fel, Dana Marinescu, prorectorul UB, ne-a răspuns că, anul trecut, terenul respectiv nu se afla în proprietatea universităţii: „Terenul Facultăţii de Filosofie a fost intabulat de curând. Nu am făcut intabularea mai demult pentru că acum câţiva ani nu se punea cu acuitate problema proprietăţii. Acum putem rezolva chestiunea. Studenţii trebuie să se mute pentru că, neavând curent electric, camerele şi holurile nu vor fi iluminate şi nu va fi nici apă caldă şi rece. În această perioadă vor fi cazaţi în corpurile B, C şi D din Grozăveşti”. Cât priveşte micile incidente legate de defecţiunile electrice din ultima perioadă, acestea sunt puse pe seama studenţilor care, spune doamna prorector, suprasolicită reţeaua: „Toţi au plite electrice, iar unii au câte două, trei frigidere şi cuptoare cu microunde în cameră. Acum nu sunt bani, dar când voi avea, voi dota bucătăriile cu plite, dar oricum studenţii nu le vor folosi pentru că nu stau la coadă la bucătărie. Nu le voi interzice să folosească plite în cameră, dar voi face controale şi cine va fi găsit cu aparate va plăti în plus”.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine

















22 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Cel mai nou cămin studenţesc din Bucureşti, dat în folosinţă în toamna anului trecut, este pe cale de a fi evacuat din cauza unei probleme tipic româneşti.
dar contoare de ce nu s-au pus? nu sunt necesare autorizatii renel si nici macar modificari in instalatie, pentru pasante interioare. maxim, maxim poate fi 1.000ron in plus (contor+caseta+sigurante proprii) per camera/ garsoniera/ apartament/ etc... ori puneti tot consumul la plata (care sigur, sigur ca oricum va fi perspectiva, chiar intr-un viitor foarte apropiat) ori stabiliti un plafon maxim de consum, ori un punctaj, un calcul pentru depasiri, etc... si in sfarsit, pentru a evita fraudularea inregistrarii contoarului, s-ar putea face alimentari separate de la cate un tablou pe fiecare etaj, astfel contoarele sa fie inaccesibile.
noi muncim nu gandim... cum sa plateasca romanul cat consuma; sa plateasca prostii impozite si statul va da la toti puturosii prin ajutoare sociale...
la 1 000 de ron in plus inmultit cu 10 camere pe etaj inmultit cu parter plus 9 etaje ar reyulta un cost de 100 000 ron, nu e chiar ata de putin
va fi evacuat?
ce expresie aiurea!
studentii au contract de cazare din 1 octombrie pana la 1 iulie, pe vara nici meci nu da subventii la tarifele de camin.
teoretic toate caminele ar putea fi inchise, din moment ce pe timpul verii nu sunt cursul sau alte activitati scolare.
daca vreti sa semnati pe site-ul “petitieonline***&rdq uo; petitia impotriva aberatiei guvernantilor care in totala contradictie cu constitutia romaniei, prin h.g. 1588/2007 la art.26 enunta: -asociatia de proprietari are potrivit legii , un privilegiu imobiliar cu rang prioritar asupra apartamentelor si a altor spatii , proprietati individuale ale proprietarilor din condominiu , precum si un privilegiu asupra tuturor bunurilor mobile ale acestora pentru sumele datorate cu titlu de cota de contributie la cheltuielile asociatiei de proprietari dupa cheltuielile de judecata , datorate tuturor creditorilor in interesul carora au fost facute. in dreptul comercial , exista necesitatea de a avea un contract de prestare de servicii, insa in aceasta aberatie ori ca esti ori ca nu esti membru care aderi la asociatia de proprietari , averea ti se poate lua in numele asociatiei de proprietari , fara ca sa mai ai “drept” de proprietate in aceasta tara.la asa abuzuri , nu e de mirare ca incep jafurile sa se inteteasca. daca nu votati impotriva acestei petitii care obliga locatarii sa dea salar fara sa munceasca la asociatiile de proprietari , va faceti partas la propria iobagie si mai bine votati pd-l si cu psd ca sa traiti bine ! suntem "obligati" sa platim din munca noastra niste “nimeni” care nu fac nimic decit calcule cum sa ia bani pe degeaba.si asta fara contract de prestari servicii cu clauze juridice.toate firmele abia daca isi pot permite sa traiasca iar asociatiile de proprietari , care cica sunt asociatii nonprofit , au garantat salariul din executarea proprietarilor , de parca proprietarii suntem infractori sau talhari in aceasta tara.ar fi cazul ca noi proprietarii sa fim condamnati si la inchisoare daca nu dam taxa de protectie la aceste asociatii.
e infim domnule pentru halul in care sunt umflate costurile oricaror amenajari, imbunatatiri, reparatii, etc... __si daca nu se face acum, veti vedea ca nu vor trece 2-3 ani si va fi ...inchis din nou pentru a se pune contoare individuale. (ba chiar cred ca "responsabilizand "/ optimizand consumul in felul acesta, dar si in a si in a1 (!), atunci instalatia, bransamentul ar suporta chiar asa cum e acum, se poate face un calcul pe o estimare de consum mediu, raporata la caracteristicile, paramentrii circuitului actual. ...ma rog, dar cine s-o faca, sau cine ar avea interesul? probabil e mai convenabil sa se comande si sa se astepte postul electric "din italia"...) ...@andreea "din 1 octombrie" ha-ha-haaaa... tu unde te crezi? suntem deja in iunie, crezi ca o treaba de 2-3 saptamani se va face la noi in 3 luni?!
las`ca-i asteapta aia de inchiriaza garsoniere si apartamente, sa le ia si pielea de pe ei, fara sa declare niciun leut la fisc! aici evaziune fiscala, nu gluma! da` nu s-a "prins" nimeni pana acuma, ca-s multi si au interese cu totii sa nu o faca!
@andreea... vezi ca vorbesti ca proasta in targ! si mai invata sa scrii romaneste in primul rand! poate ca tie nu iti pasa decat de cursuri si cum sa faci sa ai note de 10, dar mai sunt alti studenti care nu au cu ce sa se intretina, iar parintii au venituri foarte mici si sunt nevoiti sa munceasca. unde vor sta acesti oameni? chiar trebuie facuta o petitie in masa ca sa se urmareasca si interesul studentilor? nu vezi ca ei sunt clasa cea mai defavorizata? asa ca nu mai lasa gura sa vorbeasca fara tine!
replica de cea mai buna calitate, identic vizual cu originalul. modele: arte, sapphire arte, gold arte, carbon arte. toate telefoanele au camera video 1.3mpx, memorie interna 1gb, senzor de miscare, cutie si accesorii (manual, incarcator de casa, handsfree, cablu de date, husa de piele) . functioneaza in orice retea, merg codurile de nokia, bateria tine 2 zile si jumatate cu vorbit. pret 590 ron usor discutabil, h ttp://ceasurireplica.w ordpress.com