Cum învaţă 200 de elevi în aceleaşi bănci în care au stat bunicii lor acum jumătate de secol
Noul an şcolar – în băncile bunicilor
În prima zi de şcoală, aproximativ 200 de copii din
satul mehedinţean Jirov se vor aşeza în aceleaşi bănci în care au
stat şi bunicii lor. Toţi banii au fost băgaţi în renovarea
Primăriei
Comuna Corcova se află pe drumul care leagă oraşele Strehaia şi Motru, la mijlocul distanţei dintre ele. Ajungem la Primărie în jurul prânzului, vineri. O clădire mare, cu etaj, în curs de renovare, situată în centrul satului. Dăm să intrăm pe poartă, când un bărbat care fuma tacticos chiar la intrare ne taie elanul: "La ora asta, nu mai găsiţi pe nimeni aici. Au plecat. Doar eu am mai rămas", spune oarecum jenat. Este Emanuel Roşu, juristul Primăriei, şi e amabil. Se oferă să ne ajute, aşa că îl întrebăm de şcoala din Jirov. Începe cu vestea rea: "Nu cred că mai este cineva acolo. E vineri azi şi cred că deja au plecat acasă", zice. Partea bună e că omul este informat.
Bani pentru funcţionari, nu şi pentru copii
"Ştiţi, noi avem nişte proiecte în derulare: vrem să construim o şcoală nouă în Jirov şi o grădiniţă aici, în Corcova. Însă lucrările s-au sistat acum din cauza crizei: n-am mai primit niciun ban de la Guvern. Iar la grădiniţa de aici, lucrările au fost întârziate din cauza fostului viceprimar, care şi-a atribuit ilegal terenul de sub grădiniţă. Dar l-am câştigat în instanţă şi acum mai rămâne doar problema banilor. Când vin banii de la Guvern, terminăm şi şcoala, şi grădiniţa pe care le-am început", povesteşte juristul Primăriei.
În timp ce dl. Roşu ne zicea că nu sunt bani nici pentru renovările de 15 septembrie, un zidar muncea cu spor la faţada Primăriei. Îl întrebăm despre lucrările la sediul administrativ şi ne răspunde mândru: "Păi, ce facem aici e cu bani din surse proprii: am schimbat acoperişul, am mai făcut un etaj, am pus termopane, jaluzele verticale şi parchet în toate birourile. E frumos acum, e bine", spune dl. Roşu, înainte să ne îndrume spre şcoala din Jirov. Până să ajungem la şcoală, pe uliţele înguste şi neasfaltate rar te mai întâlneşti cu vreun copil. Din sens opus vine un tractor, iar în remorcă, trei copii stau pe o grămadă de porumb. La volan e tot un copil...
Hârtii şi geamuri sparte - în prima zi de şcoală
Îndrumaţi de câţiva săteni, ajungem la şcoala din Jirov, însă, aşa cum ne-a spus juristul Primăriei, nu mai găsim pe nimeni. Uşa este închisă, dar prin geamurile sparte ne putem strecura într-o sală de clasă. "BINEAŢI VENIT ÎN CLASA 5", stă scrijelit, strâmb şi agramat, pe cele două table din spatele catedrei. Nişte bănci foarte vechi şi pline de praf, dar vopsite de curând, îşi aşteaptă elevii. Pe pereţi sunt agăţate reguli gramaticale scrise pe cartoane îngălbenite de vreme, iar pe un birou din stânga catedrei se află o vază cu câteva flori artificiale, pline şi ele de praf. La mijlocul clasei, agăţat de perete, se află un lavoar vopsit la fel ca băncile, iar sub el - un lighean de plastic, roşu - să se spele copiii pe mânuţe. Păianjenii din colţurile clasei şi de lângă firele pe care sunt agăţate becuri nu au fost curăţaţi în cele trei luni de vacanţă.
În spatele şcolii, în curte, pământul este bătătorit, iar pe lângă gard au crescut buruieni. Coji de seminţe, etichete de bere şi pungi de napolitane şi biscuiţi sunt împrăştiate peste tot. Este clar că Primăria a fost mai preocupată de renovarea propriilor birouri decât de pregătirea noului an şcolar.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















13 Comentarii [+] Adauga un comentariu
doar acum, cand incepe scoala, subiectul e pe toate paginile ziarelor. cand se mai prafuieste putin, se uita...cine mai vorbeste de toate neajunsurile din sistem? doar cate un amarat de reporter, cand nu mai are subiecte, mai trece printr-un amarat de sat, sa arate lumii cat sunt ai nostri de necajiti si cum se darama scolile. apoi totul se uita, pana la anul...
cum sa faci bani multi repede, usor si legal cea mai noua METODA DE A FACE BANI pentru romani! bani rapid si sigur pe internet. testat! eu am facut 3000.00 de lei in 3 saptamani!!! e randul tau!!!!!! functioneaza!!!! singurul care functioneaza cu adevarat!!! nu risti nu cistigi. nu este nici o gluma,crede-ma! depinde numai de tine daca vrei sa citesti pagina asta sau nu, eu nu pot spune decat ca 10 min. de citit iti pot schimba viata (si portofelul!), depinde numai de tine "poti face bani usor si repede" crede-ma: am incercat toate metodele posibile (si legale).aceasta este cea mai usoara si mai rapida cale. poti sa faci o gramada de bani, repede si legal. merge! e testat! tot ce trebuie sa faci deocamdata este sa citesti cu atentie si pana la final textul. eram sceptic, totusi... in urma cu ceva vreme navigam aiurea pe internet (probabil la fel cum faci si tu acum) cand am descoperit un articol asemanator cu acesta in care se spunea ca pot sa castig milioane in doar cateva saptamani cu o investitie de numai 6 lei. imediat m-am gandit "chestia asta trebuie sa fie vreo escrocherie". dar, curios fiind, am continuat sa citesc. articolul spunea ca trebuie sa trimiti cate 1.00 leu la fiecare din cele 6 adrese mentionate in articol . apoi sa iti treci numele si adresa la sfarsitul listei in pozitia a 6-a si sa publici articolul la minim 200 de forum-uri/adrese cu anunturi pe internet sau prin mail la cat mai multe adrese. pur si simplu! dupa ce am analizat chestiunea si dupa ce am discutat cu cativa prieteni m-am hotarat sa incerc. la urma urmei ce aveam de pierdut in afara de 6.00 lei si 6 timbre? cum este si normal, la inceput eram sceptic si chiar ingrijorat in privinta aspectului legal. asa ca m-am interesat la pttr si mi-au confirmat ca intr-adevar e legal! deci am facut infima investitie de 6.00 lei. surpriza!...ghiciti ce s-a petrecut !!! .. intr-un interval de 7 zile am inceput sa primesc bani in cutia postala. eram uluit! m-am gandit ca probabil se va opri curand, dar banii au continuat sa vina! in prima saptamana am primit 37.00 de lei .la sfarsitul celei de-a doua aveam 109.00 lei . in a treia saptamana stransesem 2547.00 lei ! si banii continua sa vina cu repeziciune. in mod cert a meritat sa cheltui cei 6.00 lei si cele 6 timbre (am cheltuit mult mai mult jucand la loto si la bingo!). sa va spun cum functioneaza si mai ales de ce functioneaza. in primul rand va sfatuiesc sa salvati pe hard sau sa printati articolul ca sa il aveti la indemana. cum? pasul 1: iei 6 coli de hartie si scrii pe fiecare din ele : "m-am adaugat la lista ta", astfel incat cel ce primeste plicul sa te adauge la listele pe care urmeaza sa le posteze si asa adresa ta va aparea pe alte sute si sute * de forumuri, apoi impaturesti fiecare coala (cat sa intre in plic). acum iei 6 bancnote de 1.00 leu si pui cate una in fiecare din cele 6 coli (ca sa nu se vada prin plic si sa nu se fure), apoi pui fiecare coala in cate un plic si inchizi plicurile. ar trebui sa ai acum 6 plicuri sigilate, cu numele si adresa ta pe ele (la expeditor, pentru a ajunge in continuare pe forumuri!), fiecare dintre ele continand o coala de hartie si o bancnota de 1.00 leu. acum trimiti plicurile la urmatoarele adrese: 1) dancu ioan jr –str g cosbuc, nr 44, tapu, jud sibiu cod : 557147 2) iordachioaia marian, str splaiul independentei, nr 290, p21, ap 314, sector 6 bucuresti 3) op 1 cp 4 ->urziceni; jud. ialomita; cod:925300 4) belba andreea laura str.albastrelelor nr.3 cod : 300320 timisoara jud. timis 5) Baiasu Marian Danut Strada Aleea Mioritei, nR. 2, Bl. N5, Sc. A, Ap. 19, cod postal 240226 Ramnicu Valcea, jud Valcea...6) Barbucenescu Alexandru Marian Strada Aleea Gladiolelor, Nr. 2, Bl. C19, Ap. 14 Sc. A, Cod postal 240086, Ramnicu Valcea, Jud. Valcea.. pasul 2: acum tai din lista pe numarul 1 si muti celelalte adrese cu o pozitie mai sus (6 devine 5, 5 devine 4,etc...). astfel numarul 6 devine liber : completezi cu numele si adresa ta aceasta pozitie.trebuie foarte clar sa intelegi ca daca te vei pune in alta pozitie decit cea de-a 6-a, vei primi cu mult mai putini bani, pentru ca factorul de * se diminueaza. pentru a intari increderea in joc, trebuie sa nu trisezi si sa trimiti plicurile, deoarece altminteri, te excluzi singur din circuit semanind neincrederea. pasul 3: schimba ce doresti dar, pe cat se poate, incearca sa mentii articolul cat mai aproape de original. acum publica anuntul la cit mai multe forum-uri/newsgroup-uri (sunt o groaza). 200 este atat cat iti trebuie dar cu cat publici in mai multe locuri cu atat mai multi bani vei castiga! nu e nevoie sa scrii din nou tot acest articol; poti sa selectezi textul cu cursorul mouse-ului si sa il copiezi in memoria calculatorului('copy' din meniul 'edit'); deschizi un fisier gol cu 'notepad'('file'...'new') si inserezi textul ca sa iti adaugi numele in pozitia a 6-a ('edit'... paste'); salvezi fisierul cu extensia .txt. acum cauti pe internet newsgroup-uri (forum-uri on-line, message board-uri, site-uri de chat, de discutii) romanesti bineinteles, sau la diverse adrese e-mail pe care le cunosti si publici articolul. va sugerez sa treceti ca subiect un titlu cat mai atractiv pentru ca acesta il vor vedea cei ce viziteaza aceste site-uri gata! felicitari... nu ar trebui sa iti ia mai mult de 30 de secunde pentru fiecare newsgroup! tine minte : mai multe newsgroup-uri inseamna mai multi bani! tot ce trebuie este un minim de 200! calcule...vei incepe sa primesti bani in cutia postala in cateva zile! daca vrei poti sa iti inchiriezi o casuta postala din cauza numarului mare de scrisori pe care le vei primi. de ce? din cele minim 200 de publicari pe care le-am facut sa spunem ca primesc 5 raspunsuri (un exemplu foarte-foarte mic). deci am castigat 5.00 lei cu numele meu pe pozitia a 6- a. acum fiecare din cele 5 persoane care tocmai mi-au trimis cate o scrisoare, publica la randul lor minimul de 200 de articole cu numele meu pe pozitia a 5-a si primesc si ei cate 5 lei.eu primesc astfel 5*5*5 lei = 25.00 de lei. continuand exemplul cu acest numar mic (5) de persoane care raspund la articol, castig 125.00 de lei(vechi) cu numele meu pe pozitia a 4-a, 625.00 de lei cu numele meu pe pozitia a 3-a, 3125.00 de lei pe pozitia a 2-a si ... da! 15625.00 de lei cu numele meu pe pozitia intai. uimitor! daca fiecare participant publica articolul de minim 200 de ori! si totul cu o investitie initiala de 6.00 lei si 6 timbre. cand numele tau nu se mai afla in lista poti sa repeti procedura : iei ultima varianta a articolului si trimiti cate 1 leu la adresele care se afla in lista, punandu-ti numele pe pozitia a 6-a acum publici articolul din nou de minim 200 de ori. va dati seama ca in fiecare zi mii de oameni intra pe internet si citesc aceste articole asa cum citesti tu acum !! asa ca iti poti permite 6.00 lei sa vezi daca merge cu adevarat? cred ca da... unii au spus "dar daca lumea se satura si nu mai trimite nimeni nici un ban?" ce sanse sunt sa se intample asta cand zilnic se alatura 20- 50.000 de useri noi la internet dintre care foarte multi citesc astfel de anunturi si sunt dispusi sa incerce ? jucati cinstit si corect si adresa ta va ajunge pe mii de forumuri, astefel vei primi mii de plicuri. in fiecare zi intra sute sau mii de oameni pe forum! veti avea numai de castigat!!! jocul se bazeaza pe o binecunoascuta lege din economie si anume legea multiplicarii pe care cred ca poti sa o intelegi. cred ca marile magazine se imbogatesc pt ca tu ai cumparat o sticla de vin. nu... se cumpara industrial .. deci daca joci corect si trimiti plicuri adresa ta va parea pe mult mai multe site-ri si vrei primi cu muuult mai multi bani! bafta! !!!!!!!! p.s. foarte important: o sa inalnesti oameni care nu sunt de acord cu asta si care nu au curaj sa incerce sa se imbogateasca inteligent. acestia se multumesc doar sa injure (mai mult nu pot). trebuie doar sa-i ignori asa cum fac eu, joaca si o sa vezi cum plicurile incep sa soseasca. daca ai incredere si perseverezi o sa-mi multumesti cat pentru cei care nu joaca... va raciti * degeaba, eu primesc zeci de plicuri cu bani si o sa continui sa joc... bafta!!!
Aici ar trebui sa se uite nesimtita asta de abramburica,nu sa isi bata joc de universitatile particulare.Invatamantul este la pamant iar ea,aragaz cu patru ochi,ia la purecat anumite universitati tocmai pentru faptul ca aceste institutii ajuta anumiti oameni ocupati cu munca si cu grijile nu putine cotidiene,sa-si continue in mod corect studiile asa cum este civilizat in toata Europa si in lume,iar pe deasupra aceste institutii sunt si dotate din punct de vedere material,calculatoare si multe altele.Ea nu vrea sa inteleaga ca orinde in Europa se practica metoda examinarii pe calculator,vrea sa ne aduca din nou la abac si la pana de gasca.De ce Politia Romana a trecut la testarea candidatilor pe calculator ? Pentru ca este rau? Si iarsi nu intelege ca nu iti poti permite sa jignesti niste oameni care acum sunt in ani terminali,si asa necajiti si multi familisti,sa se tranfere la * in praznic,tocmai la anumite centre care sunt la sute de kilometri departare cand ei abia isi platesc studiile si abia au bani sa-si cumpere o paine.Nu o intereseaza si generalizeaza nesimtita.Multi am cumparat carti de la bibliotecile universitatii si chiar am comandat pe net altele,si multi dintre noi am invatat, dar ea nu vrea sa creada.Poate cei la care facea referire nu au vrut sa sponsorizeze universitatea la care preda baba si de aceea nu ia mai tacut *.Acum se vede,la inceput de an, cine are baza materiala si cine nu are.In caminele studentesti este haos,droguri,prostitutie,trafic de carne vie si se invata mai mult metode de copiat decat cursuri si sinteze,iar ea se face ca ploua.De cand imi dicteaza ea,cand si unde sa invat ,si la ce varsta ? Este rau ca o persoana la 37 de ani decide sa-si completeze studiile ? Invat pentru ca imi place si nu neaparat sa fac o cariera cum a facut ea,care, fara sprijin de la almanahe era o persoana frustata si frigida,vesnic cu nasul in carti si cu gandul la nesfarsite partide de * in trei.Nu stiu de ce cei din Dambovita au primit-o pe nesimtita asta la deschiderea anului scolar,pentru ca ea nu se gandeste la acei copii pe care peste cativa ani,daca nu ne scapa cineva de ea,o sa-i jicneasca la rand cum a facut cu altii in acest an.Se duce acolo pentru ca vrea sa o vada parintii si tara ce demn ministru e,cand de fapt este clar mesaj electoral,ca doar numai prostii nu stiu sa citeasca printre randuri.Scolile patriei zac in gunoaie si mortar uscat de ani de zile iar la copii le trebuiesc pampersi indiferent de varsta fiindca nu au unde sa -si faca nevoile iar ea interzice salile anumitor universitati dotate pentru examinare cu calculatoare performante.Sper abramburico sa ne lasi si in cel mai scurt timp sa sari impreuna cu almanahe din avion.Dar fara parasuta,parasuta ce sti.
felicitari dulgherilor care au realizat acele banci, din lemn masiv probabil nu pal care se faramitzeaza dupa cativa ani de uzura ...
ce sa-ti spun soro pai alea erau banci si nu facute din economie,vezi cit au rezistat....si macar sa invete astia noi cit au invatat bunicii ca n-ar fi rau
nu invat pe nimeni in viata ca nu sant prost.
cei gabore trimiti oameni sa ii invat indiferent unde ma aflu in tara inclusiv la calculatoare internet si trimiti si informatori.
zi ma rahat de gabor ,trimiti oameni langa mine sa scrie sa cred ca nu scriu singur in aceiasi sala de internet s-au care sa scrie din alte parti si sa nu stiu ca scriu numai cu gaborii chiar daca scriu si oamenii vostri ,ma gabore tu esti prost rau ca daca erati destepti nu erati gabori ,aia destepti nu se angajeaza gabori ,ma academicianule * cand ziceam ca scriem despre whisky baietasii intre noi ca ciordeam si caram in franta la mediateca ma prostule stiam ca esti un singur gabor care scrii si ca zici ca santeti mai multi si ca ar scrie oamenii ,tu nu vezi ma clan de cretinoizi ca santeti de rahat si ca puteti sa va duceti drq definitiv.
nu ma intereseaza teatrul.ma crettin de gabor tu nu vezi ca aveai propriul tau teatru cand ziceam ca santem mai multi baietasi care ciordeam whisky si il caram in tari ,tu nu vezi ma cat esti de prost si crettinoid,impuscate singur s-au dispari definitiv drq crettin.
tu nu vezi ma ca am realizat ca esti crettin.