Cum obţii alocaţia de stat
Postat la: 08.01.2008 17:15 Ultima actualizare: 18.10.2011 20:44Pentru a obţine alocaţia de stat pentru copii, părinţii trebuie să depună un dosar la primărie. Acesta va conţine o cerere-tip, certificatul de naştere al copilului, original şi în copie, BI/CI al unuia dintre părinţi. După caz, solicitantul va depune la dosar sentinţa de divorţ, certificatul de căsătorie, hotărârea de încredinţare a minorului sau decizia de instituire a curatelei, tutelei. Părinţii ai căror copii au până la 2 ani, cei ai copiilor cu handicap până la 3 ani, primesc 31 lei lunar, iar pentru copiii care au peste 2, respectiv 3 ani, părinţii vor primi o alocaţie de 32 lei.
Familiile care au unul, sau mai mulţi copii, şi au un venit net, lunar, pe persoană de 150 lei, pot beneficia de alocaţie familială complementară, iar familiile compuse dintr-un părinte şi unul, sau mai mulţi copii, beneficiază de alocaţie de susţinere a famliliei monoparentale. Dosarele familiilor aflate în aceste situaţii trebuie să conţină o cerere-tip, copii xerox ale actelor de identitate, certificatelor de naştere, al certificatului de căsătorie/sentinţă de divorţ/ deces al celuilalt părinte, acte privind veniturile şi adeverinţele şcolare pentru copiii elevi. Din 3 în 3 luni, familiile care au copii elevi vor prezenta adeverinţele şcolare la primărie, altfel dosarul va fi suspendat. (E.L.)
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
- Crin Antonescu, răspuns dur dat lui Victor Ponta: "Discursul lui de astăzi foloseşte actualei puteri"
- CTP, despre noul Guvern, la Ştirile ProTV cu Andreea Esca: "Vor fi mai comunicativi, nu vor mai sictiri oamenii. Totul pentru front, totul pentru victoria în alegeri". VIDEO
- REZULTATELE UIMITOARE ale unei anchete FBI despre STEVE JOBS
- Horoscop cu NETI SANDU: Vineri, Peşti îşi vor înnoi garderoba, iar Scorpionii au cale liberă la o promovare
- Care sunt sursele de sare din alimentaţia ta zilnică
- GUVERNUL UNGUREANU A TRECUT. 237 de parlamentari au votat PENTRU, 2 - ÎMPOTRIVĂ
- Crin Antonescu, răspuns dur dat lui Victor Ponta: "Discursul lui de astăzi foloseşte actualei puteri"
- RUPTURĂ "STILISTICĂ" ÎN USL. Antonescu: NU NE POTRIVIM cu suflul nou al discursului lui Ponta
- RÂZI CU LACRIMI. E de necrezut ce a făcut acest poliţist
- Băsescu: Numele viitorului premier fusese demult discutat cu Boc
- „Nebunia” lui Ponta: cât de liber este liderul PSD?
- Discursul lui Ponta care i-a deranjat pe liberali: "Nu-mi trebuie nicio aprobare"
- Cum s-a auzit discursul lui Ponta printre pesedişti. Nicuşor Constantinescu: “Este o mare gafă şi o deziluzie”
- LIGA JUNIORILOR: Lista NOILOR MINIŞTRI pe care PDL îi trimite în Guvernul Ungureanu. Cine sunt "părinţii" lor şi care sunt singurele nume cerute de premier
- ROBOTZI împotriva ACTA: “Internetul aşa cum îl ştim VA DISPĂREA”. PLUS: Cum a “dispărut” clipul de pe site-ul Creative Monkeyz
- Exxon şi Petrom au găsit GAZE NATURALE în Marea Neagră
- VIDEO. Experimentul anti-Facebook. Ce a descoperit un student după trei luni fără telefon mobil şi reţele sociale
- TRAIAN BĂSESCU: PREMIERUL DESEMNAT ESTE MIHAI RĂZVAN UNGUREANU
- Efectul ACTA: un nou site pentru descărcare de filme A FOST ÎNCHIS. LISTA celor mai populare site-uri de torente folosite de români
- Descoperire uimitoare a cercetătorilor, lângă un lac subglaciar închis de 20 de milioane de ani
editorialSurprinzător şi anormal, după cum spuneam, discursul d-lui Ponta a fost catalogat instant fie ca o probă de curaj, fie ca o dovadă de frică.
ieri, 21:2995 citeste Ponta, premierul jucător de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiÎn România actuală, pare să mai producă „plus valoare” doar politica isterică, bântuită de note acute, cu scăpări de voce pe vocale sensibile.
astăzi, 00:1840 citeste Jocurile de societate ale "premierului" Ponta cu premierul Ungureanu de Indira CRASNEAputerea ganduluiNoul guvern a intrat deja "în pâine", dar personajul principal al unei zile în care evenimentele s-au succedat cu repeziciunea unor întâmplări premeditate a fost Victor Ponta cu al său discurs lung şi politicos la adresa lui Mihai R.Ungureanu.
ieri, 20:5915 citeste Trenul Groazei soseşte la linia una de Lelia MUNTEANUputerea ganduluiSuntem un grup de pasageruiţi ai personalului 1574 Galaţi-Bucureşti, care a plecat din gară luni dimineaţă, înainte ca Guvernul Boc să demisioneze, şi s-a întors de unde a plecat miercuri seara, la timp să aflăm că avem un premier desemnat căruia i s-a format un nou Guvern.
ieri, 11:3932 citeste Ungureanu a vândut cu reţinere "democraţia încrederii" de Indira CRASNEAputerea ganduluiDiscursul a fost curgător, mai plat ca o câmpie iarna şi la fel de alb ca zăpada. Pentru că a abundat de pozitivităţi, i-a lipsit "secul" cifrelor şi a operat cu termeni aproape de ideal
ieri, 13:1530 citeste La ce bun guvernul junilor trepăduşi? de Cristian Tudor POPESCUputerea ganduluiNu voi ezita să remaniez pe orice ministru care nu se ridică la înălţimea aşteptărilor publice şi ale mele”
miercuri, 16:41307 citeste Grupul ministerial cu pile la partid şi tăticul-stat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiM-aş strădui să reţin numele tuturor miniştrilor PD-L din Cabinetul Ungureanu, dar nu sunt sigură că merită efortul
miercuri, 16:0021 citeste Luat de sub plapumă, guvernul Ungureanu este chemat să stimuleze investiţiile şi să valorifice potenţialul intelectual al poporului român de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiFostul premier Emil Boc şi fostul ministru PDL Anca Boagiu spun că demisia premierului, schimbarea guvernului şi aducerea în prim-plan a altor nume au fost discutate în decembrie şi era ceva planificat cu responsabilitate, pentru a da un nou imbold actului de guvernare al principalului partid de la putere.
ieri, 00:024 citeste Brancardierul Igaş de Marian SULTĂNOIUputerea ganduluiMie, din tot guvernul Boc al “n”-lea, mi-a rămas în suflet, Traian Igaş. Rar vezi un om mai misterios şi mai contencios în străfundurile minţii lui ca omul ăsta.
miercuri, 10:4313 citeste Lovitura de imaginaţie a preşedintelui Băsescu de Victor ROTARIUputerea ganduluiNoul premier va prelua programul de guvernare al PDL, după ce actualizează cifrele şi va promova schimbarea alături de „lupii tineri”, crescuţi însă în sânul „haitei” care este condusă de miniştrii pe care acum îi înlocuiesc.
marţi, 21:2524 citeste Ungureanu are şansa să pună în practică propriile rapoarte pe care le făcea la SIE şi să vadă cât sunt de valoroase pentru economie de Cristian HOSTIUCputerea ganduluiAcum un an, la emisiunea "După 20 de ani" de la Pro TV l-am întrebat pe Mihai Răzvan Ungureanu dacă SIE - serviciul secret care acţionează şi strânge informaţii în afară cu implicaţii asupra României - a ştiut din timp că vine criza financiară şi economică peste noi
marţi, 21:1924 citeste CHESTIA ZILEI: Ne mai alegem altă ţară? de Cristian Tudor POPESCUputerea gandului"Poltica externă a României, repet ce-am mai spus, nu este o politică externă condiţionată de crize, cine crede acest lucru se înşeală şi îşi alege atunci o altă ţară".
marţi, 16:23249 citeste Mihai Răzvan Ungureanu, în serviciul unui dependent de război. COMENTARIU LIVE de Florin NEGRUŢIUputerea ganduluiBăsescu conduce România prin servicii. Unul dintre marile secrete ale României, atât de secret încât a ajuns să-l ştie toată lumea, primeşte, din această seară, statut de secret premier.
luni, 20:1997 citeste Ungureanu – un Boc updatat de Rodica CIOBANUputerea ganduluiNu s-a răcit bine scaunul de premier de sub Emil Boc, că i-a şi fost desemnat succesorul: Mihai Răzvan Ungureanu
luni, 22:4849 citeste Mihai R. Ungureanu şi limbajul de mahon lustruit de Indira CRASNEAputerea ganduluiMihai R. Ungureanu, premier desemnat, are un limbaj de mahon lustruit. Cum îi stă bine unui fost ministru de Externe şi fost cap de serviciu secret. S-a înfăţişat în stil american, sugerând onestitate solidă şi o viitoare dedicare sârguincioasă în serviciul public.
luni, 22:1649 citeste Viteză cu drezina PSD-PNL - Punct ochit cu PDL de Indira CRASNEAputerea ganduluiConversaţiile USL cu preşedintele, în Dealul Cotrocenilor, au fost un schimb de vorbe "strict formal şi protocolar" şi, de fapt, nu s-a discutat "nimic serios", a rezumat Victor Ponta. Şi pentru că nu a fost "nimic serios", duetul PSD-PNL a propus cu sufletul la gură să luăm viteză.
luni, 19:4117 citesteCiteste pe Mediafax »
Boala care apare la un om dintr-un miliard. Povestea celor trei surori care suferă de "sindromul vârcolacului" - VIDEO
Trei surori suferă de una dintre cele mai rare boli din lume, "sindromul vârcolacului", care le face să fie ocolite de ceilalţi oameni.
citeste- INTREFETE.RO
Cele mai splendide rochii din istoria Oscarurilor
Odata cu nominalizarile pe anul 2012, s-a dat startul numaratoarei inverse a editiei cu numarul 84 a premiilor Oscar. Pana o sa putem comenta cele mai elegante aparitii pe...
- BUSINESS MAGAZIN
Un angajat din Dacia din Maroc câştigă de două ori mai puţin faţă de cel din România
Tanger, 10 februarie 2012. Salariul mediu al unui angajat din uzina Renault-Nissan din Maroc, care va produce şi modelul Dacia Lodgy, se va situa în jurul pragului de 250 de euro, potrivit...
- MEDIAFAX
Boala care apare la un om dintr-un miliard. Povestea celor trei surori care suferă de "sindromul vârcolacului" - VIDEO
Trei surori suferă de una dintre cele mai rare boli din lume, "sindromul vârcolacului", care le face să fie ocolite de ceilalţi oameni.
- ONEMAGAZINE.RO
Cum s-au îmbrăcat vedetele la lansarea VictoriaOnline
VictoriaOnline.ro, cel mai nou proiect al grupului High Fashion Concept, a fost lansat oficial in cadrul unui eveniment inedit: un show multimedia la baza căruia a stat conceptul guilty...
- GO4IT
Google Chrome 17 a fost lansat oficial
După doar 33 de zile în stadiu beta, web browserul Google Chrome a trecut oficial la versiunea 17.
- DESCOPERA.RO
“Grădina Europei” – domeniul Lednice - Valtice
La mică depărtare de România, un domeniu aristocratic a dobândit, pe merit, numele de „Grădina Europei”, atunci când şi-a transformat teritoriul într-o bijuterie...
- HOME
- NEWS
- POLITICA
- INTERNATIONAL
- FINANCIAR
- PUTEREA GANDULUI
- REPORTAJ
- MAGAZIN
- SPORT
- INTERVIURILE GANDUL
- SCOALA
- GANDUL TV
©2011 Mediafax Group. Toate drepturile rezervate.









6 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Pentru a obţine alocaţia de stat pentru copii, părinţii trebuie să depună un dosar la primărie. Acesta va conţine o cerere-tip, certificatul de naştere al copilului, original şi în copie, BI/CI al unuia dintre părinţi.
suntem cu familia in spania iar fetita mea de 13 ani face scoala aici, vreau sa stiu daca mai putem beneficia de alocatia ei din tara
am 17 ani si nu am primit alocatia deloc de la inceputul anului 2008. ce trebuie sa fac?daca fac actele necesare pt dosar pot primi si din urma alocatia de stat?
As dori cateva informatii privind concediul de maternitate. Incepand cu data de 01.06.2010 am intrat in concediu de maternitate si vreau sa stiu de unde i-au indemnizatia. Mentionez ca anterior nasterii am lucrat cu fractiuni de norma in 3 societati diferite ca asistent medical
as dorii sa stiu ce trebuie sa depun la dosar pentru a primi supliment la alocatie.am doi copii si nici un venit deaorece nu pot lucra din cauza copiilor.va rog din suflet sa imi dati un raspuns sau un email
.multumesc
buna ziua va rog frumos imi spune-ti si mie ce trebuie sa fac ca sa pot lua si eu supliment la alocatie....eu iau numai alocatia de drept 84 ron am doi copii gemeni.....nu ma pot descurca va rog spuneti-mi daca pot sa depind de un ajutor de la stat....eu sunt divortata....alt venit nu am eu nu lucrez…