Educaţia între Miclea şi Andronescu - care e miza scandalului politic
Ministrul PSD atacat de PD-L
Proiectele de legi ale Educaţiei încing din nou spiritele în coaliţie dovedindu-se a fi unul dintre cele mai dure teste ale convieţuirii la guvernare. Gândul vă prezintă principalele divergenţe dintre pachetul Miclea şi Codul Ministerului Educaţiei
Proiectul de legi ce ar trebui să schimbe faţa învăţământului românesc stârneşte din nou dispute în coaliţie. La numai o zi după ce a fost prezentat în guvern, Codul Educaţiei conceput de ministrul Ecaterina Andronescu a fost atacat de Partidul Democrat Liberal care, prin vocea preşedintelui Organizaţiei de Femei, Sulfina Barbu, a transmis PSD-ului că asumarea executivului se va face pe proiectul comisiei prezidenţiale, gândit de Mircea Miclea.
„Spunem foarte clar şi tranşant că, prin Codul Educaţiei pe care doamna Andronescu l-a lucrat şi prezentat în Guvern, s-a situat în afara programului de guvernare şi nu ţine cont de prevederile fundamentale din pactul naţional de Educaţie. Codul Andronescu întăreşte controlul politicului asupra sistemului educaţional, centralizează decizia la minister, pe principiul ministrul ştie cel mai bine. Pachetul comisiei prezidenţiale reprezintă cu adevărat reforma educaţiei în România şi nu ceea ce a prezentat doamna ministru”. În replică, şefa învăţământului spune că proiectul său a fost discutat cu toate părţile sociale care vor beneficia de noile reglementări, de la elevi la rectori, şi că discuţiile politice trebuie să aibă loc în şedinţele coaliţiei.
„La Educaţie ca şi la fotbal se pricepe toată lumea. Este un punct de vedere al unui om care nu s-a ocupat toată viaţa de învăţământ. Eu nu vreau să fac din acest domeniu un motiv de confruntare politică. Experienţa mea de dascăl îmi dă dreptul să argumentez fiecare frază din Cod. Am făcut în şapte-opt luni ceea ce restul miniştrilor n-au făcut în patru ani. Domnul Miclea a fost ministru şi putea să implementeze soluţiile pe mandatul domniei sale”, a precizat pentru Gândul Ecaterina Andronescu.
Disputa pe marginea celor două pachete de legi a debutat oficial în urmă cu trei zile în şedinţa coaliţiei, sub pretexul dezacordului cu privire la asumarea proiectului, liderul PSD, Mircea Geoană, transmiţându-le pedeliştilor că trebuie să găsească „un motiv mai deştept” pentru scoaterea social-democraţilor de la guvernare.
Codul „Andronescu” vs Pachetul Miclea
Deşi Codul Educaţiei a preluat o serie de prevederi din pachetul conceput de Mircea Miclea, cele două proiecte diferă în mod substanţial.
În timp ce proiectul Cotroceniului prefigurează învăţământ obligatoriu de 10 ani (de la grupa pregătitoare până în clasa a X-a) pe parcursul cărora elevii să fie evaluaţi din doi în doi ani pentru a li se testa competenţele şi aptitudinile, Codul stipulează 13 ani de învăţământ obligatoriu (de la grupa pregătitoare până la finalul liceului ce va trebui parcurs de către toţi elevii) şi o singură evaluare ce ar urma să fie realizată în clasa a IV-a. Viziuni diferite sunt şi asupra programei lăsate la dispoziţia şcolii. În timp ce Miclea vrea ca 25% din totalul numărului de ore să fie stabilit de fiecare profesor în parte, Andronescu este mai conservatoare, considerând că două ore pe săptămână la nivelul gimnaziului şi trei ore la nivelul liceului sunt suficiente.
Admiterea la liceu este la rându-i văzută în mod diferit. Dacă pachetul comisiei prezidenţiale lăsă la latitudinea şcolii decizia de a organiza sau nu examen de admitere, Codul Educaţiei prevede ca intrarea în învăţământul liceal să se facă pe baza mediilor din gimnaziu şi a rezultatelor obţinute în cadrul unui test susţinut la nivel naţional.
Pe lângă incompatibilităţile dintre funcţia politică şi cea de conducere a şcolilor prevăzute de Miclea şi neluate în calcul de Andronescu, proiectul Ministerului Educaţiei şi Cercetării se îndepărtează de cel al comisiei prezidenţiale şi prin faptul că respinge modelul corporatist de universitate, stabilind că rectorul trebuie să ocupe funcţia la fel ca până acum, şi anume în urma alegerilor realizate la nivelul senatului.
Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine
















33 Comentarii [+] Adauga un comentariu
Proiectul de legi ce ar trebui să schimbe faţa învăţământului românesc stârneşte din nou dispute în coaliţie. La numai o zi după ce a fost prezentat în guvern, Codul Educaţiei conceput de ministrul Ecaterina Andronescu a fost atacat de Partidul Democrat Liberal
dictatura s-a reinstaurat in romania!psd-pdl fostul fsn=fostul pcr varianta 2009 ce legi ,ce coduri va doare undeva de oameni ....hmm trebuie sa-i gasim ecaterinei doamnei chimist de renume mondial un nea nicu,cabinetul 1 si cabinetul 2
"în timp ce proiectul cotroceniului prefigureazäƒ înväƒå£äƒmânt obligatoriu de 10 ani (de la grupa pregäƒtitoare pânäƒ în clasa a x-a) pe parcursul cäƒrora elevii säƒ fie evaluaå£i din doi în doi ani pentru a li se testa competenå£ele åŸi aptitudinile, codul stipuleazäƒ 13 ani de înväƒå£äƒmânt obligatoriu (de la grupa pregäƒtitoare pânäƒ la finalul liceului ce va trebui parcurs de cäƒtre toå£i elevii) åŸi o singuräƒ evaluare ce ar urma säƒ fie realizatäƒ în clasa a iv-a."
- oare cei 13 ani rezolva problema normelor didactice ale domnilor profesori ? toata lumea trebuie sa aiba 13 clasa in romania, de ce ? se urmareste analfabetismul cu liceu ? iar m-am enervat...
"admiterea la liceu este la rându-i väƒzutäƒ în mod diferit. dacäƒ pachetul comisiei prezidenå£iale läƒsäƒ la latitudinea åŸcolii decizia de a organiza sau nu examen de admitere, codul educaå£iei prevede ca intrarea în înväƒå£äƒmântul liceal säƒ se facäƒ pe baza mediilor din gimnaziu åŸi a rezultatelor obå£inute în cadrul unui test suså£inut la nivel naå£ional."
- si ma enervez iar... media claselor 5-8 luata in considerare pentru inrearea la liceu adus deja la anomalii grave in sistem... profesorii dau note de 9 si 10 pe banda rulanta... copii nu inteleg nimic... sunt bucurosi de mediile de genul 9.98, 9.97.9.96 iar daca ai 9.50 esti chiar prost... trocul notelor este deja stiut e parinti... note mai proaste sterse din catalog sunt iar un fapt... ce ii invatam pe copii ? unde este morala ? unde ne impingeti madam rector ? dvs mai sunteti ancorata in realitatile scolii ? daca doriti vin sa va povestesc multe lucruri pentru a va aduce la realitate...
haideti doamna, lasati orgoliul dvs politic meschin sa piarda in fata intereslor copiilor nostri...
citat din androneasca : "experienta mea de dascal imi da dreptul sa argumentez fiecare fraza din cod. am facut in sapte-opt luni ceea ce restul ministrilor n-au facut in patru ani"... singurul lucru notabil a fost taierea partziala a macaroanei s.r.l.-ului "shpilu haret", acum, in conditziile in care tot androneasca si ceilaltzi din gashka lui ilici au fost artizanii afacerii !
Abramburika is back !
parca ar fi facuti din aceiasi mama si acelasi tata pdl-istii astia care procedeaza pe aceiasi schema deja cunoscuta guvernarea prin harta continua mentin sfada sa ascunda nepriceperea lor in ce priveste managementul unor ministere .de data asta o sa li se infunde caci psd-ul este o masina de razboi performanta , se gasi javra asta de sulfina barbu ca sa o atace pe d-na andronescu .numai daceste sa citim cv-ul lui sulfina barbu din start are un handicap cata greutate au studiile de geologie versus cele de electrotehnica ale doamnei andronescu .daca era aceasta sulfina capabila termina si ea o facultate mai perfomanta si mai solicitanta . dar nu a optat pentru asa ceva pentru [ fireste] nu s-a simtit capabila sa termine o astfel de facultate.ma mir ca inca nu este cercetata penal pentru taxa auto care a fost din fasa o ilegalitatate ,a prodius destul stres si paguba financiara cu aceasta taxa , trebuie data in judecata si sa plateasca despagubiri cat pentru 20 de vieti celor pe care i-a hotit prin propunerea si sustinerea nemijlocita a acestei monstruozitati de taxa.daca mai are bun sint in capul ei ar trebui sa isi ceara scuze doamnei andronescu !
profesorii d-nei andronescu s-ar intoarce in mormant daca ar putea vedea in ce hal a ajuns invatamantul romanesc datorita reformelor facute de dumneaei, atat in vechiul mandat cat si-n cel prezent.n-a facut altceva decat sa transforme fiecare generatie de elevi in cobai.pe posturile de tv. bate moneda ca nu este interesata decat de calitatea invatamantului.chiar ne crede atat de prosti?care calitate?toti absolventii de liceu termina cu medii de 9 si 10, aceeasi elevi care in timpul anului nici nu frecventeaza cursurile si nu invata nimic.putine sunt exceptiile.atunci cum e posibil?simplu :totul se plateste si astfel ajung ei studenti la facultati de prestigiu, unde o iau din de la capat cu platitul...asta-i calitatea la care tine atat de mult doamna ministra.
a iesit analfabeta incompetenta si incapabila, pe nume sulfina b.a.s.i.n.a sa critice legea data de un om care toata viata a stat in invatamant! e culmea nesimtirii si a obrazniciei! legea data de doamna andronescu este incomparabil mai buna decat aiurelile "concepute" ; de miclea, shficlea. doamna ministru nu va lasati ca aveti perfecta dreptate. au ajuns niste politicieni de la coada vacii sa dea legi pentru invatamant, iar specialistii domeniului trebuie sa asculte! e ca la nebuni! du-te fa, olteanca prosta, sulfamido, si lasa-ne, ca debitezi numai tampenii, ingramadito!
bai nene iar tovarasa abramburica??? parca trebuia sa-si dea demisia. aloooooooooooo tovarasaaaaaaa peste tot in lume exista invatamant la distanta. uniunea europeana conduce romania, intarziat-o! cum sa desfiintezi invatamantul la distanta sau cu frcventa redusa??? le desfiintezi ca sa le imperechezi in invatamant la distanta cu frecventa redusa??? si dupa gainatul asta o sa faceti alt taraboi, cu reinfiintarea id-ului!! alooooooooooooooooo... nu se aude bine???? pai ce facem tovarasa, ai innebunit definitiv???????
slabut articol. slabuta documentare, ati omis o deosebire esentiala intre cele doua proiecte de lege si anume: varianta miclea descentralizeaza si depolitizeaza invatamantul pe cand codul andronescu pot spune ca intareste intereferenta politicului in managementul unitatilor scolare prin inspectoratele judetene. documentati - va si scrieti un articol serios pe tema asta caci de aceaste lege depinde viitorul generatiilor viitoare.
ps: nu sunt fan basescu si nici miclea dar trebuie sa recunosc ca proiectul prezidential este net superior celui andronescu
pps: poate faceti o investigatie si in regie, ce a facut doamna andronescu cat a fost rector si de ce exista sefi de camin niste indivizi cu varsta de peste 30 de ani care fac bani grei din spagi (gen zeci de mii de euro pe an)