Publicat

18

iunie

2008

20:05

131

vizualizări

Elevii care au primit calculator nou învaţă mai puţin şi au note mai proaste

Elevii care au primit calculator nou învaţă mai puţin şi au note mai proaste

Ministerul Educaţiei a dat, fără să vrea, o lovitură elevilor defavorizaţi pe care i-a ajutat să-şi cumpere un calculator nou. Conform unui studiu realizat de doi profesori americani, copiii care au achiziţionat un computer prin subvenţia de 200 de euro acordată de MECT au redus timpul petrecut în faţa televizorului cu 3,5 ore pe săptămână, însă şi pe cel dedicat pregătirii lecţiilor cu 2,3 ore, înregistrând, totodată, rezultate mai proaste în catalog. În schimb, 70% dintre beneficiarii programului Euro 200 folosesc calculatorul pentru jocurile electronice şi doar 20% declară că întrebuinţează software-ul educaţional cel puţin o dată pe săptămână.

Aceasta, deoarece Ministerul Educaţiei nu a dat nici o indicaţie comercianţilor să instaleze soft educaţional, deşi deţinea un pachet de 530 de lecţii multimedia, care tratau, pentru diferite clase, subiecte de matematică, biologie, fizică, IT, geografie, istorie şi chimie. Ofer Malamud, profesor al Universităţii din Chicago, şi Cristian Pop-Eleches, de la Universitatea Columbia, au ajuns la concluzia că beneficiul adus de programul guvernamental este însoţit de rezultate comportamentale negative, ce merg până la scăderea interesului pentru continuarea studiilor.

Potrivit documentului, procentajul elevilor sprijiniţi financiar prin Euro 200 care sunt interesaţi să urmeze o facultate este cu 13% mai mic decât în cazul colegilor lor. Acelaşi studiu, ce a fost realizat, anul trecut, prin intervievarea a 858 de familii care au beneficiat de program, din judeţele Vâlcea şi Covasna, indică şi faptul că şcolarii dorm zilnic cu 27 de minute mai puţin. 

MECT spune că a da indicaţii părinţilor este o măsură comunistă

Ministerul Educaţiei respinge „cauzalitatea directă” între programul său şi efectele calculatorului asupra copiilor şi aruncă responsabilitatea asupra părinţilor şi a şcolii. „Studiul poate avea părţi bune, pe care le putem accepta, dar trebuie să lărgim perspectiva. Nu putem spune că Euro 200 e responsabil pentru faptul că elevii nu mai vor să meargă la facultate. Având în vedere că se adresează copiilor ce provin din familii cu venituri reduse, aceştia au deja şanse mai mici să urmeze o facultate decât ceilalţi elevi. Apoi, e şi responsabilitatea părinţilor. Ministerul nu le poate da indicaţii despre cum să-şi monitorizeze copiii, pentru că ar fi o măsură comunistă”, ne-a spus Mihaela Suciu, purtătorul de cuvânt MECT.

Info plus:

31 de milioane de euro – costul programului

Euro 200 a demarat în anul 2004, cu scopul declarat de a ajuta elevii şi studenţii proveniţi din familiile nevoiaşe să achiziţioneze un calculator. De pe urma programului MECT au profitat 25.051 de familii în anul 2004, 27.555 în 2005, 28.005 în 2006 şi 38.379 în 2007, care au primit câte o subvenţie în valoare de 200 de euro. Pentru a fi eligibili, aplicanţii trebuiau să aibă sub 26 de ani şi să facă dovada unui venit mediu lunar, pe membru de familie, de maximum 50 de dolari, criteriu coborât, ulterior, la nivelul de 17 dolari, din cauza numărului foarte mare de solicitări. Per total, în anul 2005, Euro 200 a reprezentat 4,4% din vânzările de calculatoare noi din România. Costul proiectului în perioada 2004-2008 a fost de peste 31 de milioane de euro.

Ofer Malamud

Assistent professor la Universitatea din Chicago şi cercetător în domeniul economiei muncii şi al economiei educaţiei la National Bureau of Economics Research şi la University of Chicago Population Research Center. A obţinut doctoratul la Harvard, în anul 2004, după ce, la aceeaşi universitate, a terminat Magna cum Laude studiile masterale în economie şi filosofie.

Cristian Pop-Eleches

Assistent professor la Facultatea de Afaceri Publice şi Economie (SIPA) din cadrul Universităţii Columbia. Şi-a încheiat studiile de master şi cele doctorale la Harvard, în anii 1988, respectiv 2003. În anul 2005, a primit din partea SIPA distincţia de „Profesorul Anului” iar în 2006 Departamentul de Economie al universităţii i-a acordat titlul de „Cel mai bun consultant”. 


Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
Putin n-a mai rezistat şi a IZBUCNIT: ”Întrece limitele legii, moralităţii şi umanităţii. Este umilitor!”

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info