Elevii de la Liceul „Brâncoveanu“ au dat bac-ul în silenzio stampa

de Raul FLOREA Postat la: 24.06.2009 19:36 Ultima actualizare: 24.06.2009 19:37

Elevii se tem de presă. Aşa spun profesorii Foto: Octav Ganea

Profesorii au refuzat accesul presei în sălile de examinare, întrucât elevii au spus că au emoţii

„Eu nu mai dau examenul! Să-l dea altcineva! Uite, tremur toată”, reacţia unei eleve la vederea presei

Este sau nu publică proba orală a bacalaureatului, aşa cum prevede metodologia? Această dilemă a apărut, ieri, la Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu” din Bucureşti, unde candidaţii au refuzat să susţină proba orală la limba străină în prezenţa presei. „Elevii sunt timoraţi. I-am intrebat şi au spus «ştim noi vor să ne înregistreze!». Am fost instruiţi la nivelul inspectoratului şi ni s-a spus că dacă elevii nu sunt de acord, presa nu poate intra în sală. Asta spun şefii mei şi nu am ce face”, vine răspunsul preşedintei Comisiei numărul 325, după ce i-am adresat rugămintea de a asista la examinare. Îi explic că nu am nici un aparat de înregistrat, că vreau doar să asist şi că nu voi lua cu mine în sală decât pixul şi agenda. Îmi răspunde că am nevoie de aprobarea Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, aşa că îl contactez telefonic pe inspectorul de imagine Marian Banu, care îi explică doamnei profesoare că în condiţiile în care nu sunt însoţit de fotoreporter nu-mi poate îngrădi accesul în sală.

Urmează un dialog pe un ton nervos, şefa comisiei rămânând de neclintit: „Nu se poate!”. Pentru a mă convinge că elevii sunt de-a dreptul înspăimântaţi de prezenţa presei, îmi propune să o însoţesc. Pătrundem în sala de clasă unde şcolarii susţineau proba la limba engleză. Sunt întrebaţi dacă au ceva împotrivă ca eu să asist la examinare. Nimeni nu dă nici un răspuns, aşa că profesoarele de la catedră mă poftesc să iau loc într-una din bănci. Preşedinta comisiei aşteaptă în tocul uşii, urmărindu-mă cu atenţie. După 15 minute părăsesc încăperea flancat pe şefa comisiei care mă conduce în sala unde se desfăşura examinarea în limba franceză. Aici, însă, elevii au cu totul altă atitudine. „Eu nu mai dau examenul! Să-l dea altcineva! Uite, tremur toată”, strigă una dintre eleve. Profesoarele de la catedră reacţionează prompt: „Dacă aceşti elevi nu sunt de acord, consider că nu aveţi dreptul să asistaţi”. Îl întreb pe examinator dacă a citit metodologia de desfăşurare a examenului de bacalaureat. „Părerea mea este că în calitate de rudă sau de fost profesor puteaţi să asistaţi. Ca jurnalist, nu, pentru că elevii se simt stresaţi. Omeneşte, vă rugăm, să înţelegeţi!”, îmi răspunde profesoara. Omeneşte înţeleg şi încerc şi a treia clasă. Aici rezistenţa e şi mai mare. Elevii ţipă de-a dreptul că nu vor „presă în sală”. „Nu putem să-i obligăm pentru că e democraţie. Dacă aceşti elevi nu sunt de acord, nu aveţi dreptul”.

MECI spune că examenul e public, dar că elevii sunt personajele principale

Am încercat să aflăm de la Ministerul Educaţiei, dacă probele orale ale bacalaureatului au sau nu caracter public, aşa cum prevede metodologia şi dacă prezenţa presei poate fi refuzată de candidaţi în condiţiile în care jurnaliştii nu înregistrează proba, astfel încât prevederile respectivului act sunt respectate. Răspunsul venit din partea directorului interimar al Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare, Liliana Preoteasa, nu a clarificat însă prea mult situaţia: „În principiu, aveţi dreptate: examenul e public şi aveţi dreptul să asistaţi. Pe de altă parte, interesul nostru este să creăm confortul necesar elevilor pentru a susţine proba. Elevii sunt personajele principale. Există şi prevederea că este nevoie de avizul preşedintelui. Deci preşedintele decide dacă îşi dă sau nu avizul, de aceea i-am dat acest drept. Totul este să-şi argumenteze decizia”. Articolul 19 din Metodologia de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat  prevede că „în timpul desfăşurării probelor orale, care au caracater public, pot intra în sălile de examen şi persoane străine, cu înştiinţarea preşedintelui comisiei. (...) Presa are acces în centrele de examen numai cu avizul preşedintelui comisiei şi însoţită de un membru al comisiei, exclusiv în timpul desfăşurării probelor orale; pentru realizarea materialelor specifice presei (înregistrări/fotografii/preluări de imagine) este necesar acceptul persoanelor care apar în materialele respective”.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine


 

 

Urmareste Gandul.info prin:
facebook
twitter
RSS  | mobil

23 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 gandul.info 24.06.2009 22:32

Este sau nu publică proba orală a bacalaureatului, aşa cum prevede metodologia? Această dilemă a apărut, ieri, la Liceul Teoretic „Constantin Brâncoveanu” din Bucureşti, unde candidaţii au refuzat să susţină proba orală la limba străină în prezenţa presei.

 
#2 Cititor 24.06.2009 22:32

cum sa se cumpere examene daca presa ar fi prezenta. probele orale sunt cel mai usor de aranjat, cu tarife acceptabile, de altfel ca si proba de sport de la bac, conform careia suntem o tara de campioni olimpici. aceasta poveste cu proba orala interzisa publicilui este valabila cred in majoritatea liceelor din tara. in orasul slatina-olt colegii mari s-au pretat la aceasta manevra pentru a ascunde aranjamentele efectuate.

 
#3 felicitari pt artico 24.06.2009 23:34

tu n-ai dat ma b.oule examene la viata ta ? n-aveai morcovul cat casa ? e primul examen important din viata lor, pentru ce un stres in plus ? esti expert in franceza sau engleza ? ce sa cauti acolo ? doar senzationalul, na, ai stire, te mai duci ? te mai preocupa ? b.oule, daca era fiica-ta in sala si ar fi vrut o putzulica de la ziarul blocului sa se bage in seama in sala de examinare nu te agitai ?

 
#4 Anca 25.06.2009 05:33

la scris ar fi si mai interesant!!! adevarul e stiut de toata lumea.sunt emotii, evident, dar si nereguli. o evaluare obiectiva ramane un deziderat.

 
#5 ana caiafa 25.06.2009 06:42

asta e rezerva de cadre a parlamentului!

 
#6 florin s 25.06.2009 07:00

domnilor ziaristi in sfarsit pot spune cu mana pe inima ca sunteti niste ******* , nu doriti sa asistati cand ciumaca se face cu luis , braileanca cu dd sau nu stiu cu cine sau mama dv cu tatal dv ?
idioti incompetenti nu mai aveti subiecte ?

 
#7 Valy 25.06.2009 07:36

generatia actuala este o generatie media, cu laptop in brate si camera web,prin urmare n-ar trebui sa aiba un disconfort public.

 
#8 accidduzzu 25.06.2009 09:11

elevii sunt "timorati" din alte motive, care tin mai mult de capacitatea intelectuala, de starea materiala a parintilor, de tupeul si imaginatia fiecaruia, decat de timiditate. pentru parintii indignati: leprele astea pe care le protejati vor muncii ca sa va asigure voua pensia hahahahahahahahahahahahahahahah ahahahahaha. o sa va putrezeasca oasele prin azilurile de batrani sau cersind la colt de strada!

 
#9 titi 25.06.2009 10:16

nici eu nu va primeam

 
#10 Ana 25.06.2009 11:22

Sunteti culmea idioteniei si a nesimtirii !!!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa