„Europenii se gândesc încă prea mult la interesul ţării lor“

„Europenii se gândesc încă prea mult la interesul ţării lor“

În 1987, Jean-Marie Lehn a primit premiul Nobel pentru chimie

Aflat pentru a patra oară în România, nobelistul spune că cercetătorii români sunt „foarte buni“

- Este a patra vizită pe care o faceţi în România. Cum vedeţi societatea românească de azi, faţă de cea de acum 30 de ani?

- Bineînţeles că există schimbări. Acum aţi devenit membri ai Uniunii Europene, sistemul politic s-a schimbat în totalitate, asta e clar şi se poate observa ceea ce se întâmplă în tot spaţiul central-european: deschiderea către afară, multe schimburi, multe companii internaţionale vin acum în această regiune. Pe de altă parte, se mai păstrează, încă, identitatea culturală.

- Apropo de identitatea culturală, sunteţi un entuziast al construcţiei europene.

- Aş spune că e viitorul nostru. Lumea s-a schimbat, mai ales în creşterea naţiunilor asiatice, care se dezvoltă din ce în ce mai mult. India şi China se dezvoltă foarte repede, au aceleaşi drepturi ca şi noi, ceea ce înseamnă că va trebui să ne trezim. Europa este un actor important, dar nu trebuie să uităm că statul chinez are, acum, o populaţie de 1,2 miliarde de oameni, India se apropie de aceeaşi cifră. Au oameni foarte dinamici şi foarte entuziaşti şi ne uităm la acest lucru ca la o competiţie. Trebuie să fim capabili să avem o greutate destul de mare încât să echilibrăm întreaga perspectivă. Cunosc China destul de bine şi pot spune că e impresionantă. Trebuie să ne adaptăm şi să ne unim forţele. Mai este un aspect. Naţiunile europene s-au războit de-a lungul timpului. Franţa şi Germania, de pildă, care acum sunt împreună. Aceasta este o schimbare fantastică.

- Aţi declarat că nu sunteţi foarte încântat că francezii nu au acceptat Constituţia europeană. Ce ar trebui făcut pentru ca toată lumea să fie de acord?

- Nu e doar o problemă politică, ci o chestiune care depinde de noi toţi, de cetăţeni. Trebuie să înţelegem că trebuie să trecem peste graniţele trasate de istorie. E bine să ne păstrăm cultura, dar trebuie să recunoaştem că a face Europa înseamnă a te gândi la ce e bine pentru Europa şi apoi la cultura naţională. Parafrazându-l pe Montesquieu, pot spune că, dacă ceva e bun pentru Europa, dar nu pentru lumea întreagă, atunci nu o voi face. Dacă ceva e bun pentru ţara mea, dar nu pentru Europa, atunci nu o voi face. Dacă ceva e bun pentru mine, dar nu pentru ţara mea, atunci nu o voi face. Există un interes general care ar trebui să primeze. Europenii se gândesc, încă, prea mult la interesul naţiunilor lor. E o problemă de mentalitate, vor exista întotdeauna puncte de vedere diferite, dar acesta e un lucru bun. Va trebui, totuşi, să ajungem la consens şi la idei comune, astfel încât să construim o federaţie. Eu sunt pentru o guvernare supranaţională, cu o constituţie  bazată pe principiul subsidiarităţii, ceea ce înseamnă că lucrurile ce pot fi rezolvate pe plan local nu trebuie tratate la nivel central, ci prin delegare.

- Aţi lucrat cu studenţi români. Ce părere aveţi despre ei?

- Foarte bună. Sunt silitori, talentaţi şi nu o spun doar de complezenţă. Am colaborat cu 6 studenţi români.

- Credeţi că au vreo şansă să ajungă nume mari la nivel mondial.

- Sigur, unii îşi fac deja un nume, dar este nevoie de timp.

- Ce  ştiţi despre cercetarea din România?

- Nu multe. Înţeleg că sunt mai mulţi bani acum şi cred că e nevoie, pe de o parte, de oameni şi, pe de altă parte, de timp. Nu se poate construi un sistem de excelenţă în câţiva ani. E nevoie de o generaţie, poate două.

- România este codaşa Europei la cercetare.

- După ce criterii?

- Articolele ISI publicate, indicele de inovare şi vizibilitatea internaţională.

- Bun, probabil că s-au făcut studii şi accept această idee. Ce pot să spun e că eu am avut 6 oameni şi erau foarte buni.

- S-a întors vreunul dintre ei în România?

- Unul.

- Restul?

- Doi sunt în Franţa, unul e în Germania, unul lucrează şi în Franţa şi în Germania, iar unul în SUA.

- Aţi primit premiul Nobel în 1987. Sunteţi părintele chimiei supramoleculare. Ce aduce nou teoria dumneavoastră?

- Să luăm un organism precum corpul uman. Suntem făcuţi din molecule. Pielea noastră, sângele, inima înseamnă molecule. Evident, ceea ce compune mai departe sisteme mai mari, precum muşchii, de pildă.  Moleculele sunt alcătuite din atomi, care sunt legaţi de forţe foarte puternice. Aşa cum, de pildă, cărămizile folosesc la construcţia unei case. Atomii sunt cărămizile, moleculele sunt casele. Odată construită casa, se poate organiza într-un sat sau un oraş. Când pui moleculele la un loc, acestea acţionează asupra lor însele, există forţe slabe care le leagă. Acesta e nivelul care se află dincolo de nivelul molecular, adică cel supramolecular. La ce e bun acest lucru? Spre exemplu, toate procesele biologice îşi au începutul la nivelul supramolecular. Când un virus precum HIV infectează o celulă, te întrebi care e mecanismul, cum ştie virusul că a atins ţinta? Pentru că moleculele virusului se leagă la nivel supramolecular de moleculele celulei şi apoi această interacţiune fizică permite virusului să infecteze.

- Care au fost rezultatele acestei descoperiri?

- Găsirea de noi medicamente şi înţelegerea proceselor chimice.

 - Predarea de cursuri şi cercetarea ştiinţifică merg  împreună?

- Bineînţeles. Sunt legate. Pentru a prezenta studenţilor partea atractivă a cercetării trebuie să ştii cum stau lucrurile în cercetare şi, de asemenea, ai nevoie de studenţi buni cu care să colaborezi. Dacă nu ai studenţi bine pregătiţi, cercetarea nu va merge bine. Sunt convins că toţi cercetătorii trebuie să predea cel puţin pentru anumite perioade de timp. Pe de altă parte, dacă nu faci altceva decât să predai, nu poţi şti care sunt noutăţile în cercetare. Deci, trebuie să faci câte puţin din ambele.

- Cum vedeţi viitorul Europei şi al lumii? Cum va arăta omenirea peste 10, peste 20 de ani?

- Nu îmi place să mă uit spre viitor, pentru că, de obicei, greşeşti atunci când faci asta. Cred că avem acum o dezvoltare accelerată în diferite ţări. Oamenii vor din ce în ce mai mult să se dezvolte şi, aşa cum ştim, preţul materiei prime este în creştere: fierul, cobaltul, cuprul şi petrolul sunt tot mai scumpe, pentru că din ce în ce mai mulţi oameni au nevoie de ele. Trebuie să ne adaptăm la această situaţie. Sunt multe resurse, dar trebuie să fim conştienţi de faptul că, dacă oamenii nu au acces la resurse, le vor lua, ceea ce va duce la conflicte. Poluarea mediului este o altă problemă. În China, unele regiuni se dezvoltă foarte repede, deci sunt foarte poluate şi nu mai au timp să se gândească şi la mediu. Ştiinţa ne va ajuta foarte mult, pentru că energia este foarte importantă, prin dezvoltarea energiei hidroelectrice şi nucleare, mai mult decât energia eoliană, spre exemplu, care nu poate fi exploatată oriunde. Eu sunt în favoarea centralelor nucleare.

- Nu credeţi că sunt periculoase?

- Totul este periculos. Evident că centralele nucleare prezintă anumite riscuri, dar acest lucru e valabil pentru orice. Şi un baraj se poate rupe, ceea ce ar duce la inundaţii. Pe de altă parte, dacă ştii că este periculos, eşti mult mai atent. Am vorbit mult cu oamenii implicaţi în programele nucleare din Franţa şi ei sunt foarte riguroşi în această chestiune, fac o treabă foarte bună în a raţionaliza acest tip de energie. Există întotdeauna posibilitatea ca ceva să nu meargă bine, dar riscul este foarte scăzut.

Info plus:

Jean-Marie Lehn

S-a născut la 30 septembrie 1939, în Rosheim, Franţa. Şi-a dorit să studieze filosofia, dar şi-a început studiile universitare cu fizica, chimia şi ştiinţele naturii, la Universitatea din Strasbourg, în anul 1957. A obţinut titlul de doctor în ştiinţe în anul 1963, după care şi-a continuat activitatea de cercetare, timp de un an, în laboratoarele Universităţii Harvard. În 1964 şi-a început cercetările în domeniul chimiei moleculare, iar în 1970 a devenit profesor universitar. Fiind întemeietorul chimiei supramoleculare, Lehn a primit în anul 1987 premiul Nobel pentru chimie. A colaborat cu aproximativ 150 de cercetători din peste 20 de ţări, iar studiile sale au fost publicate în peste 400 de reviste ştiinţifice.

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine